Prima pagină » Știri politice » Udrea: Dacă Trășculescu m-a pomenit în această cauză este și regretabil și supărător pentru mine

Udrea: Dacă Trășculescu m-a pomenit în această cauză este și regretabil și supărător pentru mine

Udrea: Dacă Trășculescu m-a pomenit în această cauză este și regretabil și supărător pentru mine
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, că dacă se dovedește că numele său a apărut în cazul deputatului Alin Trășculescu atunci este regretabil și supărător pentru ea, arătând că nu este corect față de ea să fie implicată tot timpul fără voia sa și fără vreo vină în astfel de situații.

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, că dacă se dovedește că numele său a apărut în cazul deputatului Alin Trășculescu atunci este regretabil și supărător pentru ea, arătând că nu este corect față de ea să fie implicată tot timpul fără voia sa și fără vreo vină în astfel de situații.

„Dacă a apărut numele meu și dacă domnul deputat Trășculescu m-a pomenit în această cauză este și regretabil și supărător pentru mine, pentru că nu mă aștept și de la colegi ceea ce, de regulă, știu că fac oamenii și anume se folosesc de persoane cu funcții pentru a crea aparența că au influență și putere”, a afirmat Udrea.

Udrea a făcut acest declarații după ședința grupului parlamentar al PDL la care a participat și avocatul lui Trășculescu, Cristian Ene.

Ea a spus că avocatul a prezentat cazul așa cum îl știe pentru că a văzut dosarul, iar ea, ca avocat, înțelege foarte bine ceea ce a spus. „Noi nu discutăm conținutul dosarului mai ales că, nefiind public, nu știu foarte multe lucruri. Important este ca el să fie lămurit din punctul de vedere al organelor de cercetare penală, pe de altă parte, din punctul meu de vedere, cred că este corect ca astfel de situații să înceteze (…) Dacă te aștepți ca lucrul acesta să se întâmple de la alții, de la colegi te aștepți să nu te implice în scandaluri și să nu-ți creeze probleme atunci când nu este cazul”, a adăugat Elena Udrea.

Întrebat dacă i s-a mai întâmplat să i se invoce numele de alți colegi, Udrea a răspuns că deputatul Păsat a făcut acest lucru. „Chiar consider că nu este corect față de mine să fiu tot timpul implicată fără voia mea și fără vreo vină în situații de genul acesta”, a mai arătat Udrea.

Ea a spus că, atunci când a fost ministru, a discutat cu toți colegii de partid și din opoziție, dar numai probleme legale și „abordări în conformitate cu legea”.

Deputatul PDL Alin Trășculescu, cercetat pentru trafic de influență, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la spălare de bani, a fost eliberat luni dimineață din arestul Poliției Capitalei, după ce a expirat ordonanța de reținere emisă pe numele lui de procurorii anticorupție.

Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, Alin Trășculescu a pretins inițial de la reprezentantul unei societăți comerciale (denunțător în cauză) suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 de euro. Banii au fost pretinși cu ajutorul lui Marian Calotă, care l-a constrâns pe denunțător, prin amenințare, să dea banii ceruți.

Pentru obținerea banilor, susțin procurorii anticorupție, deputatul a lăsat să se creadă că are influență asupra reprezentanților autorităților locale din județul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiții în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) și asupra funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDTR) cu atribuții de verificare, avizare și aprobare în derularea procedurii specifice aceluiași program, precum și asupra reprezentanților unei societăți comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relație contractuală cu firma administrată de denunțător.

MDTR a fost condus în perioada decembrie 2009 – februarie 2012 de Elena Udrea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Report de peste 1,7 milioane de euro la Loto 6/49. Trageri speciale de Anul Nou
Digi24
Reacția Chinei după acuzațiile Kremlinului că ucrainenii au atacat reședința lui Putin
Cancan.ro
Substanțe afrodisiace, descoperite în casa Rodicăi Stănoiu. Ancheta ia o turnură neașteptată
Prosport.ro
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om bogat”
Adevarul
Cristi Borcea, ținta ironiilor pe internet. „Oameni care n-au ce face cu banii și se transformă în monștri”
Mediafax
Vânt de până la 120 km/h! Avertizările meteorologilor, prelungite până în noaptea de Revelion
Click
Orașul-minune al României! Nu se mai oprește din dezvoltare și a atras miliarde de euro
Digi24
Situație critică în tunelul de sub Canalul Mânecii. Circulația tuturor trenurilor Eurostar a fost anulată
Cancan.ro
Ninge 5 zile consecutiv, în România, de pe 1 ianuarie 2026! Meteorologii Weather.com au revizuit prognoza meteo
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un radar fix cu inteligență artificială a înregistrat peste 1.000 de abateri, în doar 4 zile
Descopera.ro
Galerie foto de excepție cu Brigitte Bardot
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Obiceiuri și tradiții de Anul Nou din lume: Cine lovește pereții casei și ușile cu păine?