Prima pagină » Știri politice » ULTIMATUMUL dat de Ponta lui Băsescu înaintea Consiliului European

ULTIMATUMUL dat de Ponta lui Băsescu înaintea Consiliului European

ULTIMATUMUL dat de Ponta lui Băsescu înaintea Consiliului European
După ce și-a susținut punctul de vedere în fața Curții Constituționale în disputa cu președintele Traian Băsescupentru reprezentarea României la Consiliul European de la Bruxelles, premierul Victor Ponta dă un ultimatum.

Premierul Victor Ponta susține că nu va nominaliza oficial comisarul avansat de președintele Traian Băsescu la Bruxelles dacă nu va fi delegat de șeful statului să participe personal la Consiliul European din 16 iulie la care ar urma să poarte negocierea finală a posturilor noii Comisii Juncker.

„Dacă președintele merge și propune să luăm un portofoliu X ptentru Ion Ionescu, eu nu îl voi nominaliza”, le-a spus Ponta jurnaliștilor cerând public să fie desemnat de președinte ca reprezentant al României în locul său la Summitul din 16 iulie.

UPDATE 12.15: La aproximativ o oră după plecarea premierului Victor Ponta, Curtea Constituțională a decis că nu există un conflict juridic între Președinție și Guvern pe tema participării la Consiliul European, lăsând practic această sarcină președintelui.

Ultimatumul a fost dat de Ponta la ieșirea de la ședința Curții Constituționale în care se discută noua sa sesizare privind existența unui conflict cu președintele pe tema reprezentării la Bruxelles. Oficial, premierul și-a explicat demersul în cheia evitării unor conflicte viitoare. „Pe 16 iulie va fi Consiliul European care are pe ordinea de zi desemnarea comisiarilor europeni. Eu am cerut doar pentru viitor să se explice foarte clar președintelui ca atunci când e vorba de o agendă care ține strict de Guvern mandatul să nu mai poate fi refuzat. Eu am cerut CCR ca pentru viitorul președinte al României și pt viitorul prim-ministru să stabilească un cadru”, a arătat el.

Indiferent de soluția CCR în acest conflict însă, avertismentul lui Ponta a fost unul politic, cu bătaie spre Palatul Cotroceni. în condițiile în care reglementările actuale îi oferă libertatea deplină de a trimite la Bruxelles numele unui comisar care să provină din România fără consultarea președintelui și, implicit, fără a ține cont de demersurile acestuia în negociere.

În opinia lui Ponta, premierul ar trebui să fie cel care poartă exclusiv discuțiile pentru nominalizarea comisarului din partea României având în vedere că propunerea oficială va veni, în final, din partea Guvernului, fără ca Președinția să o poată opri decât, eventual, prin declanșarea unui scandal public, așa cum s-a întâmplat în 2007 în cazul lui Varujan Vosganian. În această logică, premierul este dispus să informeze în prealabil doar Parlamentul în plenul căruia spune că intenționează să meargă în acest scop. „Eu, înainte de a propune comisiarul european, voi merge în Parlament”, a adăugat Ponta.

Punctul de vedere al Președinției a fost susținut la CCR de consilșierul prezidențial Claudiu Dinu. „Din punctul nostru de vedere, sunt trei decizii ale Curții Constituționale, care a tranșat problema reprezentării, una dată într-un conflict juridic de natură constituțională între președinte și Guvern și două date pe obiecții de neconstituționalitate. În aceste decizii nu apare nicăieri obligativitatea sau cazuri de obligativitate în care președintele să fie obligat să delege reprezentarea la Consiliul European. Dacă exista această obligativitate și președintele, în acel caz obligatoriu, nu ar fi dat reprezentarea, da, era un conflict juridic de natură constituțională și atunci o cerere era normal să fie binevenită”, a explicat acesta după ședință.

Poziția premierul este diametral opusă de cea exprimată de președinte la Bruxelles, la finalul Consiliului European din Băsescu spunea că a convenit cu Ponta un „obiectiv” principal  al negocierilor duse de România: păstrarea portofoliului Agriculturii pentru Dacian Cioloș.

„Obiectivul nostru din acest punct de vedere, așa cum am convenit cu primul-ministru Victor Ponta, este să ne menținem portofoliul Agriculturii prin Dacian Cioloș. Nu știu dacă vom reuși, dar este obligația noastră să facem tot ce se poate să nu mai avem un portofoliu gen Multilingvism”, a spus Băsescu, adăugând însă că „suntem pregătiți pentru o alternativă”, fără a avansa nume sau variante de alte portofolii. În urmă cu o lună, premierul se arăta, într-o intervenție tv, rezervat în legătură cu ipoteza Cioloș.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Legătura neașteptată dintre testosteron și riscul de cancer