Prima pagină » Știri politice » Ultimul GEST POLITIC făcut de Teodorovici înainte de a fi numit la Finanțe. Cum a votat la arestarea lui Șova

Ultimul GEST POLITIC făcut de Teodorovici înainte de a fi numit la Finanțe. Cum a votat la arestarea lui Șova

Propus în urmă cu câteva ore de premier pentru a prelua Ministerul Finanțelor, Eugeon Teodorovici a avut ocazia de a se "remarca" printr-un gest politic controversat, cu doar două zile înainte de a fi nominalizat de Victor Ponta.

În calitate de senator PSD, Eugen Teodorovici a participat și el la ședința forului superior al Parlamentului, în care s-a decis soarta lui Dan Șova.

Mai mult, el a fost alături de ceilalți 66 de senatori care au votat împotriva solicitării procurorilor de încuviințare a reținerii și arestării preventive.

În imaginile prezentate de gândul, se poate observa cum acesta a băgat bila albă în urna neagră și bila neagră în urna albă, adică pentru protecția lui Șova.

Dan Șova a reușit să scape de o eventuală arestare preventivă cu ajutorul a 67 de colegi senatori, care au votat împotriva solicitării procurorilor anticorupție. Cu toate că 79 de senatori au votat pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive, cererea DNA a fost respinsă de Senat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Viza de SUA a lui George Simion, contestată de 4 oficiali americani
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Expert spaniol în longevitate: „Nu aș recomanda aceste trei fructe nici celui mai mare dușman al meu”
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
A murit actrița Hayden Panettiere, celebră pentru rolurile din „Nashville” și „Heroes”. Avea 36 de ani
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ai probleme cu somnul într-un loc nou? De vină este „efectul primei nopți”