Prima pagină » Știri politice » Vasile Dîncu, MESAJ acid în ziua votului: „Prima duminică de alegeri fără PSD”. Cum explică, în termeni duri, absența partidului din turul II

Vasile Dîncu, MESAJ acid în ziua votului: „Prima duminică de alegeri fără PSD”. Cum explică, în termeni duri, absența partidului din turul II

Vasile Dîncu, MESAJ acid în ziua votului: „Prima duminică de alegeri fără PSD”. Cum explică, în termeni duri, absența partidului din turul II

Prima duminică de alegeri fără PSD”, își începe Vasile Dîncu, europarlamentar PSD și vicepreședinte al partidului, un mesaj transmis duminică pe Facebook. Acesta mai continua spunând că este prima duminică „în care oamenii de stânga din România nu au un candidat pe buletinul de vot”.

Este prima duminică în care nu suntem prezenți în confruntarea directă a ideilor și valorilor, în care vocea social-democrației românești este absentă”, a mai adăugat Vasile Dîncu, care a precizat că această situație nu o percepe doar ca o dezamăgire, ci și ca un semnal „al unei crize profunde pe care trebuie să o privim în față, cu sinceritate și curaj”, a scris Vasile Dîncu.

„Lipsa asumării clare a valorilor de stânga ne-a făcut să părem că ne ascundem”

Vasile Dîncu mai susține că situația în care se află PSD nu este din vina „altora”.

Am ajuns aici din cauza propriilor noastre erori strategice și a unei lungi serii de concesii care ne-au slăbit identitatea. Lipsa asumării clare a valorilor de stânga, a unui mesaj autentic și curajos, ne-a făcut să părem că ne ascundem sub radarul politicii, sperând că vom supraviețui prin tăcere și compromis.

Am greșit atunci când am crezut că putem înlocui proiectele și viziunea cu strategii de moment, atunci când am preferat confortul unor alianțe conjuncturale în locul fidelității față de valorile social-democrației”, a mai scris Vasile Dîncu.

Europarlamentarul mai adaugă faptul că o altă vină a PSD este aceea a neputinței intelectuale „de a gândi politica drept un proiect real și coerent”. Acesta susține că partidul a preferat, în schimb, să îmbrățișeze ideea că politica se reduce doar la „vânătoarea de voturi” și la „aritmetica unor coaliții pragmatice”.

„Am promovat lideri-surogat pentru funcții importante în Executiv”

Toate aceste lucruri sunt catalogate de Vasile Dîncu drept „superficialitate”.

Am uitat că politica autentică se face printre oameni, nu în studiourile de televiziune, nu cu prezențe cumpărate minut cu minut, ci în dialog deschis și sincer cu oamenii, pentru cǎ ei sunt cei care ne-au dat mereu puterea și încrederea lor.

Am greșit acceptând schimbarea formală sau împrospătarea fără substanță, dezideologizarea și fuga de idei, promovarea conformismului și a unei unanimități ucigătoare. Ne-am lăsat dominați de lașități sau de lehamite și am organizat linșajul celor care îndrăzneau să atragă atenția asupra erorilor noastre. Am promovat lideri-surogat pentru funcții importante în executiv sau în structurile noastre de reprezentare, uitând că unanimitatea impusă nu este niciodată o soluție viabilă”, a mai precizat Vasile Dîncu.

„Nici noi nu mai avem încredere în unanimități impuse”

Vicepreședintele PSD mai precizează și faptul că mulți dintre români vor „rătăci” duminică în fața urnelor, cu „îndoieli tăcute și întrebări nerostite”.

Astăzi este prima duminică fără noi, prima duminică în care vocea stângii autentice lipsește de la vot. Este o duminică în care mulți dintre noi vor merge la urne cu neîncredere, în lipsa unei direcții clare. Este prețul plătit pentru concesii repetate, superficialitate și lipsa curajului.

Și poate că acest sentiment al îndoielii și al incertitudinii este împărtășit și de alți români, care simt la fel, care simt că astăzi nu avem de ales între idealuri, ci între temeri și compromisuri. La fel ca mulți dintre românii care astăzi merg la vot, nici noi nu mai avem încredere în unanimități impuse și în discursuri construite din frică și din resentimente.

Dacă noi, la PSD, nu ne-am asumat curajul unei decizii colective privind direcția votului de astăzi, sper că nu este din cauza unui compromis mărunt, ci mai degrabă din culpabilitatea unor decizii anterioare dezastruoase sau din recunoașterea faptului că electoratul poate fi mai înțelept decât noi în anumite momente”, a mai scris Vasile Dîncu.

„Renașterea PSD nu înseamnă doar schimbarea liderilor”

Europarlamentarul a abordat și subiectul viziunii de viitor a partidului. Vasile Dîncu susține că după alegeri, PSD va trebui să decidă dacă va urma calea opoziție, în care partidul să se reformeze, sau pe cea a „compromisurilor și concesiilor”,

Nu va fi ușor de decis, dar ne trebuie curajul de a ieși din acest cerc al lașității și al lipsei de asumare, din care profită mereu doar unii. Această duminică este momentul adevărului, dar și al unei mari responsabilități. Nu trebuie să pornim o vânătoare de vrăjitoare și nici să căutăm țapi ispășitori. Trebuie, însă, să avem curajul unei asumări demne și sincere a eșecului din partea noastră, a celor care am condus partidul.

Renașterea PSD nu înseamnă doar schimbarea liderilor, ci reconectarea la realitatea oamenilor. Este timpul unui contract social nou cu România, în care PSD este garantul echilibrului, justiției sociale și al democrației participative. Avem datoria să lăsăm partidul să respire, să lăsăm să apară o nouă echipă, formată din oamenii valoroși care există peste tot în jurul nostru, dar pe care nu i-am văzut sau nu am avut curajul să îi promovăm”, a transmis Vasile Dîncu.

FOTO: Mediafax / Alexandru Dobre

CITEȘTE ȘI:

Turul 2, alegeri prezidențiale. Aproape 3,5 milioane de români au votat până la ora 11.00 în țară și străinătate

George Simion și Călin Georgescu, la vot împreună cu soțiile / „Am votat împotriva NEDREPTĂȚILOR făcute poporului român”

Nicușor Dan a votat în Făgăraș, orașul natal / „E important să știm de unde am plecat”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pe cine avantajează prezența mică la alegerile din București
Digi24
Cele două probleme care țin pe loc încheierea unui acord de pace Rusia - Ucraina, dezvăluite de Keith Kellogg
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Primele rezultate. Cum au votat bucureștenii până la acestă oră
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Empatie inteligentă: cum să îți pese fără să te epuizezi