Prima pagină » Știri politice » Vicepreședintele CJ Bihor Kiss Alexandru, trimis în judecată pentru luare de mită și spălare de bani

Vicepreședintele CJ Bihor Kiss Alexandru, trimis în judecată pentru luare de mită și spălare de bani

Vicepreședintele CJ Bihor Kiss Alexandru, trimis în judecată pentru luare de mită și spălare de bani
Vicepreședintele CJ Bihor Kiss Alexandru a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că a făcut parte dintr-un grup care a obținut între 2003 și 2008 foloase necuvenite de peste patru milioane de euro.

Alexandru Kiss a fost reținut de procurorii DIICOT pe 2 iunie, fiind cercetat sub control judiciar.

Alături de el, sunt trimiși în judecată administratorul grupului de societăți Selina Oradea, Beneamin Rus, aflat tot sub control judiciar, Bojtor Vilmos Laszlo, Miklossy Ferenc, Miklossy Ferenc Laszlo și Gheorghe Ioan Roatiș, administratori ai unor societăți comerciale, la data faptelor, cercetați în libertate.

În cazul suspectului Alexandru Mudura, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării faptelor reținute în sarcina acestuia.

Procurorii susțin că, în perioada 2004 – mai 2008, Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, prevalându-se de influența avută asupra funcționarilor din cadrul S.C. Electrocentrale S.A. Oradea, implicați în procedurile de achiziție publică, și Bojtor Vilmos Laszlo au pretins și primit de la un om de afaceri (denunțător în cauză) suma de 3.210.472.21 euro, promițând că-i vor determina pe funcționari să atribuie contracte de furnizare de cărbune energetic către societatea comercială administrată de acesta.

„Pentru a disimula adevărata natură a provenienței banilor, în mod repetat, participanții la comiterea infracțiunilor au încheiat mai multe contracte fictive de comision cu firme paravan ori au încorporat foloasele necuvenite în prețul de achiziție al cărbunelui. Sumele de bani reprezentând foloasele necuvenite au fost retrase, în numerar, din conturile bancare ale firmelor paravan și au fost remise inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo”, se arată în comunicatul DNA.

De asemenea, în perioada noiembrie 2005 – iulie 2006, Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, Bojtor Vilmos-Laszlo și Rus Beneamin au disimulat plata sumei de aproximativ 702.375 euro, prin intermediul societăților Selina SRL Oradea, Trameco și Wasleys Worldwide LLC din Washington.

Spălarea banilor a fost efectuată sub masca plății (de către Selina SRL Oradea) a unor utilaje pe care Trameco SA le-a importat de la firme din Germania și Olanda, prin intermediul societății Wasleys Worldwide LLC, controlată de Bojtor Vilmos-Laszlo. Deși societățile din grupul Selina au negociat direct cu furnizorii germani și olandezi, achiziția utilajelor a fost făcută prin intermediul societății paravan Wasleys Worldwide LLC, la prețuri mult mai mari. Diferența de bani, în sumă de 702.375 euro, a fost retrasă din contul bancar al societății Wasleys Worldwide LLC, în numerar, și apoi a fost remisă lui Kiss Alexandru-Iosif-Francisc de Bojtor Vilmos-Laszlo, arată procurorii DNA.

Conform sursei citate, suma de peste 700.000 de euro reprezintă un folos necuvenit pe care Rus l-a plătit lui Kiss pentru ca acesta să favorizeze societatea Selina în cadrul procedurilor derulate de Consiliul Județean Bihor pentru vânzarea unor terenuri din municipiul Oradea.

Totodată, Rus a intervenit pe lângă Kiss în așa fel încât acesta să întocmească documentațiile de urbanism pentru proiectele imobiliare care urmau să fie realizate pe terenurile respective, Consiliul Județean Bihor fiind prejudiciat cu circa 6.126.219,4 de euro.

Procurorii DNA mai spun că, în perioada octombrie 2003 – iunie 2004, Kiss, Bojtor, Miklossy Ferenc, Miklossy Ferenc Laszlo și Roatiș au implicat societăți comerciale înregistrate în România (Eco Bihor SRL Oradea, East Bau Construct SRL Oradea, Martex Trans SRL Oradea), Marea Britanie (Ariston Distribution Corporation LTD Londra) și Ungaria (Keviep Kft Debrecen) într-un mecanism prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de 300.000 de euro.

„Această sumă de bani a fost pretinsă și primită de inculpații Kiss Alexandru Iosif Francisc și Bojtor Vilmos Laszlo de la inculpatul Miklossy Ferenc, pentru a-și exercita influența în favoarea societății comerciale Keviep Kft. Debrecen, astfel încât aceasta să obțină de la Primăria Municipiului Oradea adjudecarea contractului de parteneriat public-privat, având ca obiect construirea și exploatarea gropii ecologice de gunoi a municipiului Oradea”, arată procurorii.

Potrivit anchetatorilor, spălarea banilor a fost realizată sub masca plății unor livrări de utilaje și materiale pe care Keviep Kft Debrecen le-a făcut către firma sa din România – East Bau Construct SRL, folosind ca intermediari societățile Ariston Distribution Corporation LTD Londra, controlată de Bojtor Vilmos-Laszlo, respectiv Martex Trans SRL Oradea, administrată de inculpatul Roatiș Gheorghe-Ioan”, susține DNA.

Concret, Keviep Kft Debrecen a livrat către Ariston Distribution Corporation LTD utilaje și materiale în valoare de circa 187.000 euro pe care le-a recumpărat după câteva zile, prin intermediul societății East Bau Construct SRL Oradea, cu peste 500.000 euro. Diferența de 300.000 de euro a fost retrasă din contul bancar al societății Ariston Distribution Corporation LTD, în numerar, de Bojtor Vilmos-Laszlo, care apoi a remis banii lui Kiss.

Totodată, în perioada octombrie 2003 – mai 2004, prin implicarea societăților Selina SRL Oradea, Trameco SA Oradea și Ariston Distribution Corporation LTD Londra, Kiss, Bojtor și Rus au disimulat plata sumei de 100.000 euro.

Astfel, Selina SRL Oradea a plătit societății Trameco SA utilaje pe care compania le-a importat de la firme din Germania, prin intermediul Ariston Distribution Corporation LTD. Procurorii DNA susțin că, deși societățile din grupul Selina au negociat direct cu furnizorii germani, achiziția utilajelor a fost făcută prin intermediul societății paravan Ariston, la prețuri cu circa 50 la sută mai mari.

Diferența de bani, în sumă de 100.000 euro, a fost retrasă din contul bancar al societății Ariston de Bojtor Vilmos-Laszlo, care apoi a remis banii lui Kiss, spun anchetatorii.

Potrivit DNA, cei 100.000 euro, spălați prin intermediul acestor operațiuni, reprezintă foloase necuvenite pe care Rus Beneamin, în calitate de proprietar și administrator al grupului de societăți Selina Oradea, le-a plătit vicepreședintelui CJ Bihorpentru a-și exercita influența asupra funcționarilor implicați în derularea unor proceduri de achiziție publică, astfel încât acestea să fie adjudecate de firmele din grupul Selina.

În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin lui Kiss Alexandru Iosif Francisc, Beneamin Rus și Gheorghe Ioan Roatiș.

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, DGA – Serviciul Județean Anticorupție Bihor, Serviciul de Informații și Protecție Internă Sălaj, precum și al autorităților judiciare din Ungaria, Germania și Olanda.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Britanicii renunță la o comoară de miliarde de euro. De ce au luat această decizie?