Misterul lui MOISE și identitatea faraonului biblic. În căutarea adevărului istoric din spatele poveștii Exodului

Docudrama „Testament: The Story of Moise”, un alt miniserial documentar lansat de Netflix luna trecută, a fost câteva zile la rând în top 10 cele mai urmărite producții ale platformei de streaming. 

Lansarea a avut loc într-un context sensibil, pe durata Războiului dintre Israel și Hamas din Gaza. În Statele Unite, Paștele evreiesc este foarte important datorită numărului mare de evrei de religie iudaică.

Anual, din 1953, americanii vizionează epopeea cinematografică a lui Cecil B. DeMille – „Cele Zece Porunci”, cu Charlton Heston în rolul lui Moise, legiuitorul care aduce tablele cu cele 10 porunci de la Dumnezeu.  Au trecut  zece ani de la lansarea producției „Exodul: Zei și Regi” a regizorului Ridley Scott, cu Christian Bale în rolul unui Moise care mânuiește sabia, nu toiagul. Ambele producții, cu aceeași tematică, sunt disponibile pe Netflix în această primăvară.

Musicalul animat DreamWorks din 1998 „Prințul Egiptului”, cu melodii interpretate de Ofra Haza, este o altă producție de referință.

Cecil B. DeMille – „Cele Zece Porunci”, cu Charlton Heston în rolul lui Moise  și „Exodul: Zei și Regi” a regizorului Ridley Scott, cu Christian Bale în rolul unui Moise care mânuiește sabia, nu toiagul 

O nouă producție despre povestea lui Moise

Cu ocazia Paștelui evreiesc din 2024 (22 – 30 aprilie), a fost rândul lui Netflix să prezinte versiunea sa asupra celei mai citite cărți din Vechiul Testament – Exodul. Această producție e cu totul diferită. Nu se inspiră doar după Sfintele Scripturi creștine, ci și după Coranul musulman și Midrașul iudaic, o culegere cu 60 comentarii și povestiri. Spectatorii vor vedea povești care nu apar în Biblie, de la conversațiile lui Moise cu soția sa Sefora din Coran la cele două mame, Iochebed, mama biologică, și Bitia, fiica faraonului care i-a devenit mama adoptivă.

Și încearcă să prezinte ca la carte cursul evenimentelor despre eliberarea evreilor din sclavie, chiar dacă câteva sunt omise pentru a nu crea controverse. Nu apar execuțiile, când Moise ordonă omorârea cu pietre a evreilor condamnați pentru adulter și altor păcate. Nici momentul când Moise ordonă taberei sale să ia sabia și să-i omoare pe toți cei 3.000 de evrei care s-au închinat vițelului de aur (Exodul 32:27) în timp ce el era pe Muntele Sinai să primească Cele 10 Porunci.  Moise din producția Netflix este iute la mânie, dar și iertător. Totuși, producția se concentrează pe păcatul de moarte al lui Moise – crima din tinerețe, când l-a omorât pe un supraveghetor egiptean ce bătea un sclav evreu.

Docudrama prezintă „cele zece urgii din Egipt” și „despărțirea Mării Roșii” așa cum au fost descrise în Cartea Exodului, ca  miracole ale lui Dumnezeu care își manifestă puterile divine prin toiagul lui Moise și cel al lui Aaron. Fără interpretări științifice ca în documentarul „Secretele Bibliei” de la National Geographic Channel, folosite și de Ridley Scott în filmul său din 2014.

Cine a fost Moise?

Potrivit Exodului, faraonul de atunci a ordonat uciderea primilor născuți de parte bărbătească, un eveniment care nu a fost dovedit istoric. Un prunc evreu de parte bărbătească, fiul lui Iocebed și Amram,  este salvat și adoptat de fiica faraonului, cunoscută ca Bat-farao redenumită Bitia (fiica faraonului > fiica lui Dumnezeu), Moise devine nepotul sau chiar fratele urmașului la tron al faraonului în funcție. El n-ar fi știut decât foarte târziu despre adevărata sa origine, la vârsta de 40 ani. El îl ucide pe un supraveghetor care bătea cu brutalitate un sclav evreu. Știind că riscă să fie pedepsit, fuge din Egipt.

Moise ajunge în Midian, sub protecția preotului Ietro. Se căsătorește cu una dintre fiicele sale, Sefora. Cu ea are doi fii, Gherșom și Eliezer. Moise devine păstor și după 40 ani vede un rug aprins de flăcări, prin care Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și Iacov îi comunică Voința Sa: să-i elibereze poporul ales de sub jugul noului faraon.  Moise pleacă în Egipt și  îi întâlnește pe fratele său Aaron și pe sora sa Miriam.

Sub îndrumarea lui Dumnezeu, Moise și Aaron îi solicită faraonului să elibereze sclavii evrei pentru a efectua o ceremonie de trei zile cu sacrificii animale. Faraonul refuza să-i elibereze pe evrei din motive economice. Dumnezeu i-a „împietrit” inima.  Scopul Lui Dumnezeu era  mântuirea poporului Său ales. Și pentru a demonstra că cei care îi fac rău poporului Său Ales vor fi pedepsiți „înzecit”. Prin toiagul lui Moise și cel al lui Aaron, Dumnezeu îi pedepsește pe faraon și pe egipteni cu Cele 10 urgii. 

Eliberarea

În final, faraonul, cu regatul său ruinat economic, cedează și le permite evreilor să plece. După plecarea evreilor, care primesc și avuțiile egiptenilor, faraonul se răzgândește și comandă o armată pentru a-i prinde pe cei 2 milioane de evrei ghidați de Moise chiar pe malul Mării Roșii. Dar Dumnezeu desparte Marea Roșie în două, asigurându-le evreilor o potecă. Mulțimea de evrei o traversează, iar armata faraonului rămâne blocată de un „stâlp de nor”. După ce evreii traversează poteca, armata faraonului îi urmează, dar Dumnezeu a făcut ca valurile să se năpustească peste ei și faraon. 

Moise îi conduce pe evrei în deșert,  spre Tărâmul Făgăduinței. Poporul evreu rătăcește 40 ani din cauza că a nesocotit poruncile lui Dumnezeu și pentru că s-au închinat vițelului de aur în timp ce Moise era plecat 40 zile pe Muntele Sinai. Au fost hrăniți cu mană și apă de izvor. Au fost învățați să respecte cu strictețe Cele 10 Porunci. Cei care nu le respectau erau pedepsiți cu moartea.  

Moise a creat un corp preoțesc cu care au făurit Chivotul Legământului și au construit un cort – Cortul Întâlnirii sau Tabernacul. Când au ajuns în Canaan, majoritatea celor din generația care a luat parte la Exod erau morți de bătrânețe, drept pedeapsă pentru că s-au lamentat, au mormăit și au nesocotit poruncile lui Dumnezeu. Erau doar fii și nepoții evreilor eliberați din Egipt. Ei au fost conduși de judecătorul Iosua să își întemeieze țara. Moise, la 120 ani, a rămas pe muntele Nebo unde a murit, fiind pedepsit de Dumnezeu să nu intre în Canaan, drept pedeapsă pentru crima din tinerețe și momentele când i-a nesocotit poruncile.

A existat Moise?

Niciun istoric modern sau vreo descoperire arheologică nu a reușit să-i dovedească existența istorică a lui Moise. Moise este exact ca Paris și Elena sau războinicii Ahile și cu Hector or Agamemnon, Ulise și Priam.  Cele cinci cărți – Pentateuh- ar fi fost scrise de Moise la comanda lui Yawheh. Ar putea fi ca Iliada și Odiseea lui Homer. Versetele biblice, până să fie consemnate în scris, erau transmise pe cale orală. Din generație în generație, de bătrânii înțelepți ai comunității. Nu existau rabini. Relatările biblice, chiar dacă au un sâmbure de adevăr, au fost alterate peste veacuri până să ajungă înscrise pe pergamente.  În orice caz, evreii au cucerit Levantul până în secolul 11 î.Hr.

Nu exista o religie iudaică oficială. Monoteismul nu a existat în antichitate. Majoritatea istoricilor au diferite opinii despre existența lui Moise. William G. Defer crede că Moise este un personaj de folclor iudaic și „eroul național al Israelului”, dar inspirat după o personalitate reală care a trăit în secolul 13 î.Hr.  Konrad Schmid crede că a existat ca personalitate istorică.  David Adams Leeming spune că Moise este doar un erou mitic în mitologia iudaică. Ar fi fost un personaj inspirat după regii și legiuitorii Mesopotamiei:

• Hammurabi, regele babilonian care a creat primul cod de legi, pe care se bazează Legea Talionului „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”;
• Sargon, regele Akkadului – care „a avut origini umile, a fost născut și crescut în secret de o preoteasă, a fost ascuns într-un coș de papură și abandonat în voia sorții, să plutească pe râu”;

La început, Iudaismul nu era o religie monoteistă

Monoteismul nu exista la vremea lui Moise. Acest fapt este menționat și în docudrama Netflix.  Evreii practicau Monolatrismul, la fel ca Atenismul faraonului egiptean Akhenaten. Akhenaten a respins în timpul domniei sale întreg panteonul de zei egipteni și a impus propriul său cult dedicat Zeului Aten, ilustrat ca un disc solar.  Evreii știau de existența mai multor zei. Mulți credeau că Yawheh avea o soție, pe zeița Așera. Se închinau la mulți zei împrumutați din mitologia canaanită – Baal, Moloch, El, Dagon. Dar Yawheh era principalul zeu și unicul la care se închinau. Pe ceilalți zei îi respingeau.

De asemenea, mulți istorici pun la îndoială afirmația că Moise a scris Cele Cinci Cărți – Torah/Pentateuh. Acestea au fost scrise de mai multe grupuri de scriitori. Erau sursa Yahwistă (J), sursa Elohistă (E), sursa Deuteronomistă (D)  și   scrierile preoților (P), pe parcursul mai multor secole.

Moise este patriarhul biblic cel mai menționat în Sfintele Scripturi, în Torah și în Coran. Moise a fost singurul patriarh biblic din Vechiul Testament care l-a văzut la Față pe Dumnezeu.

Sclavia egipteană, cel mai rău moment al istoriei evreilor după Holocaustul nazist

Istoricii neagă că evreii au fost luați în sclavie și ar fi fost obligați să construiască monumente masive în lipsa probelor arheologice. Totuși, existau trei tipuri de sclavie în Egiptul Antic: sclavia propriu zisă la care erau supuși prizonierii de război și servitorii, munca plătită la care erau supuși constructorii calificați și agricultorii și  munca forțată. Piramidele din timpul Regatului Vechi nu au fost construite de sclavi, ci de muncitori calificați, dar și de țărani care erau obligați să muncească într-un anumit sezon al anului. 

Chiar și aceste tipuri de sclavie aparent bine diferențiate sunt susceptibile de interpretare individuală.  Faraonul Ramses al III-lea se lăuda că a luat mii de sclavi străini, prizonieri de război, în număr de zeci de mii, cu sute de mii de vite. El mai spune că i-au capturat și a obligat femeile și copii să fie tatuați cu numele său.  Potrivit Coranului, Allah spunea că îi detestă cel mai mult pe Satana și pe faraonul biblic. 

Alături de robia babiloniană, dominația romană și holocaustul nazist, sclavia egipteană este una din cele mai crunte momente ale istoriei evreilor.  Vreo șase sute de mii pe jos care erau bărbați, pe lângă copii și femei, fiind în total 2 milioane, au fugit din Egipt sub comanda lui Moise. Haaretz, publicație israeliană, confirmă că au fost sclavi evrei în Egiptul antic.  Și potrivit Exodului, sclavii evrei au zidit cetățile Pitom și Ramses (PI-RAMSES, capitala Regatului Nou). 

Evreii au venit în Egipt odată cu invazia hicsoșilor

Hicsoșii, un grup misterios care s-a stabilit în Egipt cu ceva timp înainte de 1650 î.Hr. și care a venit să conducă Regatul de Jos din orașul Avaris. Ei proveneau din nordul Levantului – Liban sau Siria. Sub aripa hicsoșilor, populația canaanită din deltă a crescut și s-a întărit, așa cum arată descoperirile din vechiul Avaris (Tell el-Dab’a). Prezența canaanită este atestată de ceramică care era canaanită în formă și derivată chimic din Palestina. Practicile religioase dominante de înmormântare în Avaris la acea vreme erau, de asemenea, canaaniți.

În cele din urmă, hiksoșii, la rândul lor, aveau să fie învinși. După o ceartă de sânge de 30 de ani, regii Tebei, conduși de Ahmose I (1539 î.e.n.–1514 î.e.n.), au prevalat, cucerind Avaris și unind regatele de Jos și de Sus în Noul Regat. Hicsoșii au fost alungați din Egipt prin Sinai în sudul Canaanului.  Istoricul evreu din epoca romană Josephus îi identifică pe hicsoși cu israeliții, scrie Irene Cordon Sola- Sagales în cartea „Egiptul antic și civilizațiile mesopotamiene – Primele Imperii din istorie” (editura Litera).

Josephus îl citează pe scribul și preotul egiptean din secolul al III-lea Manetho, care a scris că, după expulzarea lor, hicsoșii au rătăcit în deșert înainte de a întemeia Ierusalimul.

Dovezi că Exodul a fost real

Sunt câteva dovezi care sprijină existența istorică a lui Moise și a evenimentelor din Cartea Exodului. Prima dovadă o reprezintă Papirusul lui Ipuwer care menționează expresia „râul de sânge”, asociată cu prima urgie.  Stela faraonului Merneptah care datează din jurul anului 1200 î.Hr.  are o inscripție care menționează o populație numită Israel, aflată în Canaan.

Un sul de piele datând din vremea lui Ramses al II-lea descrie o relatare strânsă despre fabricarea cărămizilor, aparent, de către prizonierii de război din campaniile faraonului din Canaan și Siria, care sună foarte asemănătoare ca relatarea biblică. Pergamentul descrie că 40 de șefi de echipe aveau obiectivul zilnic ca muncitorii lor să scoată 2.000 de cărămizi (vezi Exodul 5:6).

Alte papirusuri egiptene (Anastasi III și IV) discută despre folosirea paielor în cărămizile de noroi, așa cum se menționează în Exodul 5:7: „ Să nu mai dați poporului paie ca mai înainte pentru facerea cărămizilor, ci să se ducă singuri să strângă paie”,

Toponime

Numele de Moise provine din cuvântul egiptean msy, care înseamnă „ copilul Nilului”, așa cum avea faraonul Tutmose (copilul lui Toth), Amhose (copilul Lunii) și Ramses (copilul lui Ra). După nume, a fost clar un evreu adoptat la curtea regală egipteană, ca nobil sau prinț egiptean.

Lista de faraoni care au avut capitala la Pi-Ramses

Menționarea orașului Pi-Ramses arată că evenimentele din Exod s-au petrecut între anii 1292 și 1060 î.Hr.  Perioada coincide cu un eveniment catastrofal petrecut între secolele XIII și XI î.Hr. și cu domniile următorilor faraoni:

• Rames I (1292-1290 î.Hr.) – Marele Vizir care l-a succedat pe Horemheb. Mumia sa se află la Muzeul Luxor.
• Seti I (1290 – 1279 î.Hr.)  – Fiul lui Ramses I. Faraonul care a recuperat teritoriul pierdut de Akhenaten și a construit temple. Mumia sa se află la Muzeul Național Egiptean deschis din 2021.
• Ramses al II-lea cel Mare (1279 – 1213 î.Hr.) – Ca fiu al faraonului Seti I, Ramses al II-lea a devenit faraonul care a extins teritoriul Regatului Egiptean și a dus cea mai mare bătălie la Kadesh cu Hitiții, încheiată cu primul tratat de pace semnat din istorie. A avut cea mai îndelungată domnie din istoria Egiptului și a construit cele mai grandioase monumente din istoria Regatului Nou. Este considerat cel mai probabil candidat să fie faraonul biblic descris în Exod, cel care a intrat în conflict cu Moise.  A murit la vârsta de 91  ani. Mumia sa se află la Muzeul Național Egiptean deschis din 2021. A avut 200 de neveste și peste 100 de copii: 50 băieți, 50 fete. Primul său născut și fiul cel mai mare, Amun-her-khepeshef, a murit în 1254 î.Hr. , într-o campanie militară. 
• Merneptah (1213-1203 î.Hr.)  – Al 13-lea fiu al lui Ramses al II-lea  care a avut o domnie scurtă de 10 ani. Avea 70 ani când a moștenit tronul.  A suferit de artrită și ateroscleroză. A murit la 80 ani.  Mumia sa se află la Muzeul Național Egiptean deschis din 2021.
• „Uzurpatorul” Amenmesse, Seti al II-lea, Siptah, Tausret și Setnakhte  (1203 – 1189 î.Hr.) – perioadă de instabilitate și război civil. Mumiile lui Seti al II-lea și Siptah se află la Muzeul Național Egiptean deschis din 2021. Mumiile celorlalți faraoni nu au fost găsite sau nu au fost identificate.   Seti al II-lea și Tausret au fost copiii lui Merneptah. Tausret, femeie-faraon, a domnit șapte ani. Mumia nu i-a fost identificată, dar i-a fost găsit sarcofagul.
• Ramses al III-lea (1186 – 1155 î.Hr) –  Fiul lui Setnakhte. S-a luptat cu „Popoarele Mării”. A fost asasinat în urma unui complot, la vârsta de 62 ani. Mumia sa se află la Muzeul Național Egiptean deschis din 2021.
• Ramses al IV-lea (1155 – 1149 î.Hr.) -Fiul lui Ramses al III-lea.  A murit la 27 ani, după o scurtă domnie.  Mumia sa se află la Muzeul Național Egiptean deschis din 2021.
• Ramses al V-lea (1149 – 1145 î.Hr.) -Fiul lui Ramses al IV-lea. Mumia sa se află la Muzeul Național Egiptean deschis din 2021. Cicatricile găsite pe pielea acesteia arată că faraonul a fost infectat cu variolă.
• Ramses al VI-lea (1145 – 1137 î.Hr.) – Fiul lui Ramses al III-lea. Mumia sa se află la Muzeul Național Egiptean deschis din 2021. Prețurile la cereale au crescut brusc. Egiptul intră în declin economic.
• Ramses al VII-lea (1137 – 1130 î.Hr.) – Fiul lui Ramses al VI-lea. Mumia nu i-a fost găsită niciodată. Sunt consemnate tulburări și creșterea prețurilor cerealelor sub domnia sa.
• Ramses al VIII-lea (1130 – 1129 î.Hr) – Fiul lui Ramses al III-lea. Mumia nu i-a fost găsită niciodată.
• Ramses al IX-lea (1129 – 1111 î.Hr.) – Ultimul nepot al lui Ramses al III-lea.  Mumia sa se află la Muzeul Național Egiptean deschis din 2021.
• Ramses al X-lea (1111 – 1107 î.Hr.) – Mumia nu i-a fost găsită niciodată.
• Ramses al XI-lea (1107 – 1077 î.Hr.) – Mumia nu i-a fost găsită niciodată. A fost ultimul faraon care a purtat numele de Ramses.  În 1077 î.Hr. începe cea de-a Treia Perioadă Intermediară, marcând colapsul Imperiului Egiptean și sfârșitul Regatului Nou. Este, de asemenea, finalul Epocii Bronzului și începutul Epocii Fierului.  Pi-Ramses este abandonat. Tanis devine noua capitală egipteană.

Din păcate, niciun faraon nu a putut fi identificat cu exactitate ca fiind cel „biblic” 100%. Nu a fost niciun faraon înecat în Marea Roșie cum scrie în Biblie.  Majoritatea mumiilor faraonilor Regatului Nou sunt expuse la muzeul egiptean din Cairo. Alții susțin că este doar o metaforă și că Exodul a durat treptat, mai multe secole. La fel ca Războiul Troiei.

Cele 10 urgii – explicații științifice

Prima urgie, înroșirea Nilului, a fost provocată de contaminarea cu alge toxice care ar fi omorât mare parte din pești și ar fi putut forța broaștele să părăsească apa. Broaștele, ieșite la suprafață, au invadat fiecare centimetru de uscat. După ce au murit din cauza lipsei apei, acestea s-au descompus. Cadavrele lor au atras muște. Păduchii erau o problemă cotidiană – femeile din Egiptul Antic se rădeau pe cap și purtau peruci confecționate.

Invazia de muște a  propagat boli, probabil variolă, malarie, antrax, pesta porcină, pesta calului african și ciuma bubonică. Orice ar fi fost, a provocat un focar de epidemie care a îmbolnăvit și omorât mare parte din vitele și caii egiptenilor. Egiptenii au fost infectați cu antrax, variolă sau ciumă bubonică, dezvoltând umflături. În timpul faraonului Ramses al V-lea este consemnată o epidemie de variolă. Primele șase urgii au fost cauzate de invazia algelor.

Celelalte urgii, ca grindina, invazia lăcustelor și întunericul, ar fi fost cauzate de un dezastru natural major cu mult timp înainte de domnia faraonului Ramses al II-lea: erupția vulcanului Thera din Santorini  din jurul anilor 1600 î.Hr., care a aruncat miliarde de tone de cenușă vulcanică în atmosferă, blocând lumina soarelui, provocând ploi de pietre ponce și umezeala care a dus la invazia de lăcuste ce a cauzat ruinarea recoltelor egiptene.

Exodul  – evreii sunt alungați de faraon din Egipt

Cât despre a  zecea urgie, moartea primilor născuți, a fost cauzată nu de un înger al morții, ci de o ciupercă care a contaminat proviziile de cereale. Primii fii născuți primeau porțiile de pâine cele mai mari în vremurile de foamete. Stropirea pragului ușii cu sânge de miel, prepararea mielului și pâinii nedospite, ar fi de fapt măsurile radicale de protecție pe care le-au luat evreii din Egipt pentru a se proteja de o epidemie, scrie LiveScience.

Potrivit cărții Exodului, „copii lui Israel” au cerut egiptenilor vase de argint, vase de aur și haine. Era plata pentru șederea de 450 ani în țara Egiptului.  Evreii au plecat înarmați și cu mumia lui Iosif.  Biblia spune că evreii au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de 600.000 de bărbați, în afară de copii și femei, alături de turme semnificative de oi și vite.

Despărțirea Mării Roșii și „Popoarele Mării”

Potrivit Exodului, „Despărțirea Mării Roșii”,  descrisă ca un miracol realizat de Dumnezeu, a permis poporului evreu să scape de armata egipteană și să se refugieze în Sinai. Oamenii de știință au încercat să explice fenomenul. Era cauzat de un tsunami, de valul de șoc al erupției  vulcanului Thera sau de un simplu reflux. „Secretele Bibliei” de pe National Geographic susținea teoria că denumirea a fost o traducere greșită și că evreii nu au traversat Marea Roșie. Ci o mlaștină unde s-ar fi bătut cu armata faraonului.

În decursul secolului al XIII-lea î.Hr., mai precis în timpul faraonilor Merneptah și Ramses al III-lea, „Popoarele Mării”, populații migratoare care au venit pe apă și au invadat Anatolia, Levantul și Egiptul.  În timpul migrației lor, acești invadatori misterioși au atacat și distrus orașe din Asia (cum ar fi Ugarit) și Cipru (Enkomi). Imperiul hitit, care era în declin la acel moment, s-a prăbușit.    În aceea perioadă, micenienii au cucerit peninsula balcanică și Creta și au efectuat incursiuni în Anatolia pentru a supune orașul Troia – Ilion.  Invazia „Popoarelor Mării” a marcat finalul Epocii Bronzului.

Egiptenii au respins două valuri masive de invazie în timpul domniilor faraonilor Merneptah și Ramses al III-lea, în timp ce mare parte din populația evreică se refugia în peninsula Sinai și în Levant.  Ulterior, popoarele mării s-au retras, dar cauzând fărămițarea Imperiului Egiptean, cea mai mare putere a lumii de atunci. Evreii, după 40 ani de rătăcire în peninsula Sinai și de lupte cu populațiile canaanite locale, au putut ajunge pe Pământul Făgăduinței pentru a-și crea propriul regat în jurul anului 1000 î.Hr., sub conducerea regelui David.

Citește și: Top 10 mituri istorice care s-au dovedit a fi false