Prima pagină » Sănătate » Cât ulei de măsline trebuie să consumi zilnic pentru a fi mai sănătos

Cât ulei de măsline trebuie să consumi zilnic pentru a fi mai sănătos

Cât ulei de măsline trebuie să consumi zilnic pentru a fi mai sănătos
Patru lingurițe de măsline reduc riscul apariției infarctului în doar șase săptămâni, susțin cercetătorii Universității din Glasgow.

Consumul regulat de ulei de măsline (combinat, de exemplu, cu pâinea), poate îmbunătăți starea de sănătate și reduce riscul apariției bolilor de inimă. Pentru a ajunge la acest echilibru, consumatorii ar avea nevoie de patru lingurițe de ulei de măsline pe zi, care reprezintă cantitatea pe care o pun într-o salată sau cea în care înmoaie pâinea în timpul mesei.

Medicii universităților din Glasgow și Lisabona, alături de cei ai firmei private Mosaiques Diagnostics din Germania au analizat efectele uleiului de măsline asupra sănătății unui grup de 69 de bărbați și femei care nu consumau, în mod obișnuit, acest aliment.

Emilie Combet, medic în cadrul Școlii de Medicină a Universității din Glasgow, a descoperit că, indiferent de conținutul de fenoli din uleiul de măsline acesta are un efect benefic, scăzând riscul apariției unor boli precum CAD (boală arterială coronariană).

Uleiul de măsline conține grăsimi omega-6, acizi grași polinesaturați, care previn inflamația în cazul unor boli cronice, precum cele de inimă și formele de artrită. Același aliment contribuie la echilibrarea tensiunii arteriale și îmbunătățește proporția grăsimilor benefice față de cele nocive din sânge, scrie Daily Mail.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Crin Antonescu spune că Alexandru Nazare ar trebui să fie următorul premier: „E singura soluție”
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Orașul din inima României care a trăit visul american. „Țara Oltului rămâne numai cu bogații, cu babele, cu moșnegii și cu sărăntocii”
Mediafax
Buruiana pe care ar trebui să o ții departe de grădină cu orice preț și cum previi apariția ei
Click
O femeie din România a pierdut zeci de mii de euro după ce a primit un mesaj pe WhatsApp. A crezut că va moșteni 175.000 de euro din Franța
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Sângerarea gingiilor ar putea fi un semn precoce al unei afecțiuni mult mai grave