Ce este ZIKA, virusul care a declanșat CODUL ROȘU de epidemie în cele două Americi și care sunt riscurile în cazul României

Ce este ZIKA, virusul care a declanșat CODUL ROȘU de epidemie în cele două Americi și care sunt riscurile în cazul României
Publicat: 27/01/2016, 07:23
Actualizat: 31/01/2018, 10:13

Epidemia provocată de virusul Zika îi amenință pe cei aproape 1 miliard de locuitori ai continentului american. Infecții au fost semnalate în 21 de state din cele 55 ale Americii. Focarul este în America de Sud, 15 țări din această regiune fiind grav afectate. America de Nord este, de asemenea, în alertă, autoritățile din Statele Unite avertizeazând populația, în special femeile însărcinate, să evite deplasările în țările grav afectate.

Astfel de recomandări au fost făcute și de Organizația Mondială a Sănătății, pentru toate persoanele care vor călători în zonele afectate. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor scrie, în cel mai recent raport, că, în prezent, nu au fost semnalate cazuri de infecție cu Zika în Europa, dar că riscul există, atât timp cât oamenii sunt nevoiți să călătorească în zonele cu epidemie. Regiunile care prezintă cel mai mare risc sunt Madeira, Reunion, Insulele Canare și Insulele Azore, din cauza apropierii de țările sud-americane.

Virusul Zika nu reprezintă o amenințare pentru România în acest moment, susține profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

„Nu se pune o astfel de problemă în momentul de față. Chiar dacă, să spunem, cineva se infectează acolo, nu înseamnă că ulterior există transmitere la nivel național dacă el vine în țară. Nu este o problemă de sănătate publică în România în niciun fel”, a declarat, pentru gândul, profesorul Alexandru Rafila.

Ce este, de fapt, infecția cu Zika și cum se manifestă

Virusul Zika a fost identificat pentru prima dată la o maimuță din Africa, în 1947. Primul caz de transmitere la om, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, s-a înregistrat în 1968. La fel ca în cazul febrei dengue, virusul este transmis prin mușcătură de țânțarii Aedes Aegypti, cunoscuți și drept țânțari-tigru, originari din zonele tropicale și sub-tropicale.

În aproximativ 70-80% din cazuri, această infecție trece neobservată, din cauza asemănării simptomelor ei cu cele ale unei răceli. Persoanele care contactează virusul Zika au, de cele mai multe ori, febră și dureri de cap. În unele cazuri, manifestările pot merge până la conjunctivită, ganglioni, erupții cutanate sau dureri ale mușchilor și articulațiilor. Aceste simtome durează între două și șapte zile.

Îngrijorarea apare atunci când vorbim despre complicațiile acestei infecții, în special cele care vizează femeile însărcinate. Virusul Zika este asociat unor afecțiuni neurologice și malformații ale fetușilor femeii însărcinate care este purtătoare a infecției. În Brazilia și în Polinezia Franceză au fost înregistrate astfel de cazuri, printre care manifestarea sindromului Guillan-Barre, boală autonomă care se manifestă printr-o slăbiciune sau chiar paralizie progresivă a membrelor.

În aceeași zonă au fost semnalate microcefalii (dimensiuni anormal de mici ale craniului) și anomalii în dezvoltarea cerebrală la fetușii și nou-născuții mamelor care sunt sau rămân însărcinate în timpul epidemiilor de Zika și au contactat virusul. Numărul de microcefalii la nou-născuți semnalat în Brazilia a crescut enorm, ajungând de la 167 de cazuri în 2014, la aproximativ 3.900 până în prezent. 49 dintre bebelușii născuți cu astfel de malformații au murit în ultimul an. Totuși, doar în 6 cazuri s-a demonstrat că mamele erau purtătoare ale virusului Zika.

„Expansiunea foarte rapidă a virusului Zika spre noi zone geografice, unde populația este slab imunizată, este un subiect serios de îngrijorare, având în vedere în special legatura între o infecție în timpul sarcinii și copiii născuti cu un craniu mic”, a declarat luni directoarea generală a OMS, Margaret Chan pentru BBC.com. Ea a adăugat că „legătura cauză-efect între infecția cu Zika în timpul sarcinii și microcefalie nu a fost încă stabilită”, dar că „dovezile circumstanțiale sunt foarte îngrijoratoare”.

Guvernele mai multor state au recomandat cuplurilor să evite sarcinile în următoarele luni, printre care Columbia, Ecuador, Jamaica, dar și Statele Unite ale Americii. Cea mai drastică recomandare a fost făcută de Guvernul din Salvador, care a sfătuit femeile să nu rămână însărcinate în următorii doi ani.

O infecție pentru care nu există tratament

În prezent nu există medicamente sau vaccinuri împotriva virusului. Bolnavilor li se recomandă să se hidrateze și să se odihnească. Medicația se reduce la clasicele pastile împotriva durerilor și febrei.

„Nu avem medicamente și nici vaccinuri. Este un deja-vu, pentru că exact așa s-a întâmplat și în cazul Ebola. Este importantă crearea unui vaccin cât mai repede posibil”, a declarat pentru Reuters, Trudie Lang, profesor la Universitatea din Oxford.

Potrivit Reuters, Institutul Butantan din Sao Paulo a început deja să facă cercetări referitoare la acest virus și intenționează să creeze un vaccin împotriva Zika într-un timp record. Directorul Institutului a avertizat, însă, că acest demers poate dura de la 3 până la 5 ani.

De asemenea, reprezentanții a două companii farmaceutice din Marea Britanie și Franța au declarat că vor încerca să-și folosească tehnologiile pentru a dezvolta un vaccin care să lupte împotriva acestei maladii.

Brazilia, gazda Jocurilor Olimpice de Vară, în luptă cu Zika

Pericolul extinderii epidemiei cu virusul Zika este și mai mare, dacă ne gândim că peste opt luni, Brazilia, țara cel mai grav afectată, va găzdui Jocurile Olimpice de Vară, la Rio. Competiția va strânge spectatori din toată lumea, ceea ce stârnește și mai mare îngrijorare în rândul experților din domeniul medical.

Totuși, autoritățile din Brazilia, au în plan campanii ample de eliminare a țânțarilor. Una dintre ele se va desfășura pe 13 februarie, când în nordul țării vor fi mobilizați 220.000 de soldați, într-o operațiune care va avea loc din casă în casă, în zonele afectate de țânțari. „Insectele astea sunt în Brazilia de 30 de ani, dar nu am fost capabili să le eliminăm”, a spus Marcelo Castro, ministrul Sănătății.

Autoritățile braziliene au dat asigurări că până la startul Jocurilor Olimpice de la Rio vor încerca să stopeze înmulțirea țânțarilor.

Sfaturi pentru europenii care plănuiesc să călătorească în zonele afectate

Deși nu a fost semnalat niciun caz de infectare cu virusul Zika, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a publicat în cel mai recent raport o listă de sfaturi pentru persoanele care vor ajunge în perioada următoare în zonele afectate de epidemie.

  • Călătorii sunt sfătuiți să poarte haine largi care să nu permită țânțarilor să îi înțepe
  • Oamenii care au probleme cu sistemul imunitar sau au boli cronice ar trebui să consulte medicul înainte de călătorie
  • Femeile însărcinate sau care plănuiesc să rămână însărcinate trebuie să evite, pe cât posibil aceste deplasări
  • Se recomandă utilizarea loțiunilor de protecție împotriva țânțarilor
  • Dacă cei care s-au întors din zonele afectate prezintă într-un interval de trei săptămâni simptomele infecției cu Zika, ei trebuie să meargă la medic
  • Femeile care erau însărcinate în perioada în care au călătorit în zonele afectate ar trebui să le spună medicilor acest fapt
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
România în Schengen AIr. Regulile pe aeroporturi intră în vigoare din 31 martie
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația