Prima pagină » Sănătate » Cepoi, despre malpraxis: Asiguratorul va fi obligat să plătească și despăgubiri morale

Cepoi, despre malpraxis: Asiguratorul va fi obligat să plătească și despăgubiri morale

Cepoi, despre malpraxis: Asiguratorul va fi obligat să plătească și despăgubiri morale
Anunțul a fost făcut deja. VA intra în vigoare...

Noul proiect al Legii sănătății prevede că asiguratorul de malpraxis va prelua diferendul dintre pacient și unitatea medicală și va fi obligat să plătească și despăgubiri morale, nu doar materiale, așa cum se întâmplă în prezent, a anunțat, joi, ministrul Sănătății, Vasile Cepoi.

„De asemenea, au fost stabilite o serie de termene clare în care pacientul va fi despăgubit. O altă noutate adusă de proiect este aceea că asigurătorul va avea obligația să propună rezolvarea neînțelegerilor mai întâi pe cale amiabilă”, a mai spus Cepoi, într-o conferință de presă organizată cu ocazia prezentării proiectului finanțat din fonduri europene „Calitate în sănătate prin instruirea medicilor de familie”.

Ministrul a explicat că, dacă pacientul care se consideră vătămat refuză rezolvarea pe cale amiabilă, conflictul va continua în justiție.

La rândul său, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a spus că România este singura țară din Europa care nu are, în legislație, soluția înțelegerii pe cale amiabilă.

„România, pe această cale polițienească, pune pacientul să meargă în procese costisitoare, iar medicul, la fel. În România, se promovează o cultură conflictuală, ne interesează să curgă sânge. Noi nu avem cultura dialogului, iar actul medical este afectat. Chiar intervenția unor politicieni în actul medical afectează statutul medicului”, a mai spus Astărăstoae.

Potrivit președintelui CMR, în cei 10 ani în care personalul medical s-a asigurat pentru apariția posibilelor cazuri de malpraxis, au fost acordate doar cinci despăgubiri, toate pentru daune materiale, fără cele morale.

Astărăstoae a mai subliniat, în același context, că actul medical se bazează pe încredere. „Neîncrederea nu poate să producă decât pierderi pentru pacient. Într-o societate conflictuală, mai există și o legislație stufoasă. Există atâtea acte normative, încât nici nu știi când ai încălcat legea. Iar aceste acte stufoase au și filosofii contrare, care uneori emană de la aceeași instituție. În acest context, într-o cultură conflictuală, medicul poate să fie acuzat. Toată lumea se repede spre CMR, care trebuie să rezolve tot”, a mai spus președintele CMR.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...