Prima pagină » Sănătate » Cum arată bărbatul care a suferit cel mai dramatic TRANSPLANT DE FAȚĂ. „Timp de 15 ani am purtat o mască pe față înainte de a ieși în public”

Cum arată bărbatul care a suferit cel mai dramatic TRANSPLANT DE FAȚĂ. „Timp de 15 ani am purtat o mască pe față înainte de a ieși în public”

Richard Lee Norris, în vârstă de 37 de ani, este bărbatul care a suferit cel mai mare transplant de față până în prezent

Richard Lee Norris, în vârstă de 37 de ani, este bărbatul care a suferit cel mai mare transplant de față până în prezent. Medicii de la Maryland Medical Center i-au implantat dinții, maxilarul, i-au reconstruit fața și limba, scrie Daily Mail.

HERMAN MELVILLE, omagiat de GOOGLE printr-un DOODLE cu MOBY DICK. VIDEO

Cadrele medicale au decis să facă publice imagini în care se pot vedea transformările prin care bărbatul a trebuit să treacă până să aibă din nou a față normală.

Etapele prin care a trecut Richard Lee Norris pentru a-și recăpăta chipul

Richard Lee Norris  s-a împușcat, din greșeală, în față în 1997. Medicii au reușit să îi salveze viața, dar acesta a rămas desfigurat. Mai mult, în urma incidentului, Lee Norris și-a pierdut simțurile de la nivelul feței. După ce s-a împușcat, Norris și-a pierdut nasul, buzele și mobilitatea gurii.

Timp de 15 ani, bărbatul a trăit ascuns, într-o locuință din Hillsville, Virginia. Acesta a povestit că ieșea din casă numai noaptea, cu o mască pe față. Acum însă poate să își simtă fața, să își spele dinții și să se bărbierească. În plus, în urma intervențiilor chirurgicale, medicii au reușit să îi redea pacientului mirosul, simț pe care îl pierduse în urma accidentului.

A trecut prin multe operații de reconstrucție, cu ajutorul cărora încet-încet și-a recăpătat chipul. Medicii i-au înlocuit țesutul nervos și mușchiul. Bărbătul și-a recuperat acum 80% din funcțiile motore pe partea dreaptă a feței și 40% pe partea stângă.

Richard Lee Norris în urmă cu 15 ani, la scurt timp ce a suferit accidentul // Richard Lee Norris după 7 luni după ce a a fost supus celui mai dramatic transplant de față

„Acum pot să trec pe lângă oameni fără ca aceștia să se uite de două ori la mine. Prietenii mei și-au văzut de viața lor, și-au întemeiat familii și și-au construit cariere. Acum pot să încep să lucrez și eu la viața mea care mi-a fost redată” a spus la noua viata care mi-a fost daruita”, a spus Richard Lee Norris.

Richard Lee Norris a scurt timp după ce a suferit cel mai dramatic transplant de față, în martie 2012

Transplantul a fost efectuat, în martie, cu țesutul donat de un pacient anonim ale cărui organe au salvat alți cinci pacienți. Dr. Eduardo D. Rodriguez este medicul care a condus echipa de medici care i-au reconstruit întregul chip al lui Norris, în urmă cu 7 luni. Acesta a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Richard Lee Norris a deschis ochii după a treia zi de la dificia intervenție chirurgicală. „Era înconjurat de membrii familei. I-am dat o oglindă pentru a-ți vedea noul chip. După câteva clipe a pus oglinda jos și m-a îmbrățișat”, a spus medicul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...