Îmbătrânirea prematură ar putea fi declanșată de o stare

Așa cum toată lumea o știe, depresia afectează starea de dispoziție. În plus, cercetătorii de la Wellcome Trust Centre for Human Genetics (WTCHG), un institut de cercetare asociat Universității Oxford, au descoperit că depresia afectează și ADN-ul. Această descoperire uimitoare ar putea contribui la o detectare într-un stadiu incipient a afecțiunii și la o ameliorare a tratamentelor contra acestei tulburări mintale.

Cercetătorii britanici spun că au fost surprinși de rezultatele studiului lor, care au fost obținute oarecum din întâmplare. Potrivit prestigioasei reviste Current Biology, cercetătorii de la WTCHG încercau inițial să afle dacă există o genă vinovată de apariția depresiei sau asociată cu ea. Ei au realizat un studiu pe un eșantion de 11.000 de persoane care sunt sau au fost victime ale depresiei. Voluntarii au trecut, de asemenea, printr-o serie de teste medicale.

EXCLUSIV Nicușor Dan, ignorat de partide. Bușcu: ”Dacă nu intră într-un proces violent de upgrade, n-are nicio șansă”

11:04

ACTUALITATE Ion Cristoiu: „Administrația Prezidențială a dat comunicate despre activitatea Mirabelei Grădinaru. Din punct de vedere legal nu este în regulă”

11:00

Cu toate acestea, savanții nu au găsit o genă care să fie asociată cu această tulburare a stării de dispoziție. Totuși, ceea ce au descoperit – din întâmplare – nu este un fapt lipsit de însemnătate: o legătură între depresie, creșterea ADN-ului mitocondrial – al doilea genom al celulei – și telomeri de talie mai mică.

Mitocondriile sunt uzinele de energie ale celulelor. Ele furnizează energia de care celulele au nevoie pentru a funcționa. În timpul unui episod de depresie, mitocondriile devin mai puțin eficiente, iar organismul este obligat să compenseze, crescând numărul lor, pentru a satisface nevoile de energie ale celulelor, țesuturilor și organelor.

Telomerii, acele mici „căciuli” poziționate la capetele fragmentelor de ADN, au rolul de a proteja cromozomii în fața procesului de degradare și, deci, să împiedice astfel o pierdere de informație genetică. De fiecare dată când o celulă se divide, lungimea telomerului devine mai mică, până când celula respectivă nu mai poate să se dividă. Acesta este un fenomen care poate fi rezumat printr-un singur cuvânt: îmbătrânire.

Cercetătorii britanici au încercat apoi să confirme aceste schimbări moleculare în teste pe șoareci, care au fost supuși unui stres acut într-un program de patru săptămâni. Rezultatul: micile rozătoare și-au mărit într-adevăr genomul mitocondrial și prezentau telomeri de talie redusă.

După patru săptămâni, cercetătorii au constatat că cele două fenomene erau parțial reversibile. Or, în cazul unei depresii, revenirea la starea inițială este mult mai complicată, potrivit autorilor studiului, care spun că depresia ar putea provoca o scădere a duratei de viață.

Studiul cercetătorilor britanici ar putea contribui la ameliorarea tratamentelor actuale administrate împotriva depresiei – de exemplu, prin monitorizarea numărului de mitocondrii și a mărimii telomerilor, pentru a detecta o depresie sau pentru a se asigura de eficiența unui tratament.