România renaște. Fenomenul din Țara Făgărașului care ne vindecă rana memoriei. Povestea tinerilor care revin din străinătate pentru a da o nouă viață caselor părăsite forțat de strămoși

Memoria poate fi liantul unei comunități, dar și al unei națiuni. Originară din Țara Făgărașului, o săsoaică a renunțat la cariera internațională pentru a reveni la origini, în satul natal și la patrimoniul lăsat moștenire din neam în neam. Visul ei i-a contaminat și pe alții, și în prezent comunitatea din Țara Hârtibaciului înseamnă o vastă platformă de cercetare care reunește în fiecare vară artiști, universitari și studenți din întreaga lume. De atunci, drumul Marlenei Herbeth către origini este permanent însoțit de efortul tinerilor de a readuce la viață satele vechi din Făgăraș, părăsite odată cu colectivarea forțată a regimului comunist. Reclădesc cu bucurie, rezidesc casele părăsite de sași în timpul dictaturii comuniste și imediat după Revoluție, case cu rol de muză în pictura lui Ștefan Câlția.

Proiectul despre identitate, memorie și bucuria de a duce mai departe frumusețea lumii în care ne-am născut, a cărui poveste va fi transpusă într-un documentar realizat de artiști români stabiliți în Franța și susținut de platforma culturală europeană Arte TV.

SPORT Cine e cel mai bun jucător de la FCSB. „De departe el e!”

12:12

SOCIAL Cea mai geroasă dimineață din 2025. Locul din România în care s-au înregistrat -12 grade Celsius. „A îngheţat parbrizul”

11:39

În anul 2014, exasperată de ritmul urban haotic al Capitalei, Marlene Herbeth a luat o decizie curajoasă. Antropologul a renunțat la o carieră internațională strălucită și a revenit în satul Cincu din Brașov, Țara Făgărașului.

După două generații, tinerii liberi se întorc pe meleagurile natale. Primul val care a lăsat casele din acest ținut goala a fost în anii colectivizării forțate instaurate de regimul comunist. După 90, a fost un al doilea val al plecării care a răscolit satele. Reîntoarcerea nepoților se amplifică și a devenit o stare de fapt.

Frumusețea uitată a lumii, redescoperită de o săsoaică sufocată de iureșul vieții urbane

Proiectul de recreare a patrimoniului satelor a atras treptat foarte mulți tineri, artiști sau cadre din mediul universitar, care s-au implicat cu tot entuziasmul în conservarea și restaurarea caselor și meșteșugurilor din acest ținut binecuvântat de Dumnezeu.

Marlene Herbeth, inițiatoarea proiectului din Țara Făgărașului

Marlene Herbeth, inițiatoarea proiectului din Țara Făgărașului

Marlene a revitalizat Cincu, apoi toată Țara Făgărașului și a organizat un muzeu de artă și patrimoniu

Marlene a revitalizat Cincu, apoi toată Țara Făgărașului și a organizat un muzeu de artă și patrimoniu

Marlene Herbeth, inițiatoarea proiectului din Țara FăgărașuluiProiectul ei, care a luat amploare de la an la an, continuă să atragă tineri studenți, universitari și cercetători ccare doresc să explorează identitatea, memoria și ceea ce ne definește ca români în Cincu, Șona și satele dimprejur, unele aproape pustii după exodul sașilor. A fost inaugurat și un mic muzeu care promovează atât artefacte de patrimoniu, cât și arta contemporană.

Șona, Țara Făgărașului

Comunitatea vie – o lume întreagă ce trebuie privită și redescoperită în tihnă

E o lume întreagă, pe care trebuie să o privești prelung, nu din goana mașinii sau a trenului. Asta e misiunea, să ne găsim un loc, explică antropologul Marlene Herbeth latura emoțională a deciziei care i-a schimbat viața, și apoi a schimbat-o și pe a altor români.

Vrem să creăm o deschidere prin venirea altor tineri care au lucruri de exprimat și pe care le pot exprima mai ușor la țară, într-un cadru mai intim, spune regizorul Iulian Furtună, autorului documentarului care va încununa acest proiect. Filmul său, în prezent work in progress, include personaje autentice din Cincu, Altana, Șona și Valea Hârtibaciului. Astfel, actul artistic se transformă într-un dialog autentic, viu și intens cu comunitatea.

Comunitatea din Șona, Țara Făgărașului

Comunitatea din Șona, Țara Făgărașului

Comumitatea din Șona, Țara Făgărașului

Comunitatea din Șona, Țara Făgărașului

Tineri din toată lumea au îmbrățișat proiectul caselor vii

Nepoții vechilor sași au revenit în Șona, Țara Făgărașului

Nepoții vechilor sași au revenit în Cincu, Șona și alte sate părăsite din Țara Făgărașului

Uneltele vechi redescoperite acum fac parte din proiectul Via Transilvanica, cel care încurajează oamenii să se pună pe drumuri, pe cale, mai spun inițiatorii proiectorului.

Este un bătrân fierar dintr-un sat apropiat care își făurește propriile unelte. România întreagă are nevoie să-și croiască propiile unelte pentru starea ei actuală, observă cercetătorul Ștefan Cibian.

Vidul imens din sufletul satelor din Făgăraș se umple din nou

Nepoții vechilor sași au revenit în Șona, Țara Făgărașului

Un grup de oameni exemplifică efortul de a ne întoarce către comunitate. Încă nu e un fenomen, încă nu-l numim, dar va deveni mai măreț, mai aproape de principiile rânduielilor naturale. E vorba de două axe, intimă și antropologică. Filmul e despre momentul care precede momentul industrializării forțate. Colectivizarea forțată a ajutat satele să nu se mai implice, oamenii erau dezimplicați din comunitate. S-a creat un vid imens în sufletul satului. Industrializarea forțată are ca efect revenirea la țară, completează regizorul.

Stagiile, atelierele organizate în aceste sate au și o calitate pedagogică. Participanții preiau acel ritm lent al locurilor și îl transpun în felul în care se ascultă unii pe ceilalți și îi ascultă și pe oaspeți, artiști, profesori, cercetători la universități din Cluj. Ei știu de ce au nevoie, atunci e foarte ușor să transmiți ceva, mai observă Iulian Furtună.

Nepoții vechilor sași au revenit în Șona, Țara Făgărașului

Lecția de demnitate cu coduri și amprente de demult

În opinia restauratoarei Diana Iabrașu, videojurnalist, restauratoare și fondatoare a proiectului Casele albastre, Transilvania e o lume posibilă care are nevoie de o traducere, iar aceste case renăscute poartă cu ele mesaje unice, care trebuie descifrate de urmașii bătrânilor care au părăsit aceste locuri sub povara vremurilor.

E important cum facem să rostogolim această grijă, ca straturile să nu pice definitiv. Aceste case sunt cea mai mare lecție de demnitate, au pe ele un cod încremenit, semnele meșterilor zugravi, dulgherilor, tâmplarilor, semnele femeilor care le-au înnobilat în interior, explică Diana Iabrașu.

Tineri din toată lumea vin vara în Țara Făgărașului

Obiectele de patrimoniu au reclădit comunitatea din Țara Făgărașului

Obiectele de patrimoniu au reclădit comunitatea din Țara Făgărașului

Obiectele de patrimoniu au reclădit comunitatea din Țara Făgărașului

Obiectele de patrimoniu au reclădit comunitatea din Țara Făgărașului

Obiectele de patrimoniu au reclădit comunitatea din Țara Făgărașului

Obiectele de patrimoniu au reclădit comunitatea din Țara Făgărașului

Obiectele de patrimoniu au reclădit comunitatea din Țara Făgărașului

Filmul ca formă de memorie colectivă

Documentarul „Și m-am dus și m-am întors”/Les Passeurs de Beauté, semnat de regizorul Iulian Furtună și produs de Ruxandra Șerban, redescoperă moștenirea culturală a Transilvaniei, printr-o poveste vizuală despre tradiții, identitate și puterea gesturilor simple. Iulian este actor de profesie și a fost elevul lui Dan Puric, iar Ruxandra este antreprenoare, actriță și producător de film. Ambii au în comun faptul că sunt stabiliți de mulți ani în Franța, dar proiectele lor se leagă sufletește de România.

Când filmul devine o formă de memorie colectivă, iar camera de filmat se transformă într-un instrument de reconectare cu rădăcinile, se naște un proiect ca acesta, un documentar poetic și etnografic care explorează frumusețea gesturilor simple, meșteșugurile tradiționale și dorul de întoarcere. Filmul este un demers de a reda frumusețea lumii tradiționale românești, arătând că, dincolo de granițe și de trecerea inexorabilă a timpului, există un fir invizibil care ne leagă de locurile și oamenii care ne-au format.

Documentarul, aflat într-o etapă „work in progress”, propune o călătorie vizuală și afectivă prin satele din Țara Făgărașului. Inspirat de fenomenul etnografric Fuga Lolelor de la Agnita, filmul urmărește pașii producătoarei Ruxandra Șerban printre oameni și locuri care păstrează vie moștenirea culturală românească, în ciuda timpului, industrializării și migrației.

Țara Făgărașului devine obiectul unui documentar poetic

Țara Făgărașului devine obiectul unui documentar poetic

Țara Făgărașului devine obiectul unui documentar poetic

Regizorul Iulian Furtună, elev al lui Dan Puric, filmând în Țara Făgărașului

Semnat de regizorul Iulian Furtună și produs de Ruxandra Șerban, filmul a fost prezentat într-un eveniment special, organizat de Vent d’Est, pe 25 noiembrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.

Ruxandra Șerban, producătoarea filmului documentar Și m-am dus și m-am întors

„Cred cu tărie că orice țară are datoria să-și privească trecutul cu atenție și respect, pentru a învăța din lecțiile prin care a trecut și pentru a se înțelege mai bine pe sine”. Este esențial să ne păstrăm tradițiile și patrimoniul, pentru că ele ne definesc identitatea și dau sens prezentului. Prin acest film, îmi doresc să readucem în atenția oamenilor obiceiurile și valorile care riscă să se piardă, dar care merită transmise tinerei generații.

Fiecare dintre noi poate contribui la protejarea a ceea ce ne definește. Noi facem un film, Ștefan Vaida restaurează case și obiecte prin asociația lui, Marlene Herbeth trăiește și transmite meșteșugurile bunicilor noștri, iar artiști precum Ștefan Câlția surprind în tablouri fragmente din lumea satului. Identitatea este vie doar dacă o purtăm și o transmitem mai departe”, spune producătoarea Ruxandra Șerban.

„Transmițătorii de frumos”, un gest de respect pentru moștenirea spirituală a țării, pe înțelesul tinerilor

Proiectul face parte dintr-o serie amplă de inițiative reunite sub numele „Les Passeurs de Beauté”, o perspectivă artistică asupra ideii de moștenire culturală, transmisă cu sensibilitate și respect pentru patrimoniu și moștenirea spirituală a înaintașilor.

Cadru din viitorul film susținut de faimoasa televiziune europeană Arte TV

„Așa cum o spune și titlul francez, Les Passeurs de Beauté, suntem transmițători de frumos. Noi am făcut filmul, iar filmul ne-a făcut transmițători de frumos. Îmi doresc ca noi toți să fim purtători ai acestei moșteniri, ducând-o mai departe cu iubire”, adaugă Ruxandra Șerban.

Exponat din muzeul creat de Marlene Herbeth în Țara Făgărașului

Realizat în colaborare cu antropologi, artizani și localnici, documentarul combină cercetarea etnografică cu o estetică cinematografică rafinată. Imaginile semnate de Iulian Furtună și muzica originală compusă de Horațiu Iliescu se contopesc într-o experiență vizuală intensă, o meditație despre identitate, timp și apartenență.

• Încercăm să facem din Șona un loc care să poată să servească niște interese culturale și ale satului, dar și ale României. Avem artiști care vin de peste tot în lumea noastră, a mea și se regăsesc altfel câteva săptămâni, mai explică regizorul.

Restauratorul Ștefan Vaida găzduiește acest proiect în casa bunicii sale, casă care a devenit un loc care găzduiește oameni și organizații din zonă.

• Am plecat din sat la oraș și m-am întors ca restaurator pentru că părinții mei au investit atâția bani și energie să mă duc la școală și când m-am întors nu puteam să le explic oamenilor ce am studiat. Evident că, acum 20 de ani, nimeni nu înțelegea cuvântul restaurării. Și acum a devenit o modă. De-acum 20 de ani m-a preocupat ideea asta cum e cu ideile, cu moda. De ce? Moda circulă doar într-o singură direcție. Nu poate circula invers de la țară spre oraș?

Revitalizarea nu vine doar din interior, ci și din simbioza cu exteriorul

• Și acum chiar văd o grămadă de inițiative din alte sate, cum o idee pleacă dintr-un sat mic și ajunge într-un oraș mare. Și oamenii se inspiră de acolo. Cum e posibil asta? Sigur, prin acest fenomen de mutare la țară, că se produc și niște mutații la țară, apar niște oameni foarte interesanți, care pleacă din oraș cu multă inițiativă și creează ceva acolo. Și de acolo se dezvoltă. Oamenii ăia tot la oraș au învățat, ce e drept. Unii au venit direct de la oraș la de țară, alții s-au întors.
• Ne dăm seama că această revitalizare a mediului rural, despre care se vorbește cam foarte mult, nu poate să se întâmple din interior, din păcate. Și noi, cei de la țară, fără ajutorul celor de la oraș, nu putem să aprindem acea flacără de nevoie sau să vin ca străin să-ți dai seama care e potențialul unui sat sau în mediul rural. Dar apoi tot localnicii a trebuit să facă ceva, spune Ștefan Raida, restaurator.

O altă tânără implicată în proiect supervizează zona de textile a muzeului. Alina Zara este curator și promotor cultural in zona Fagarasului.

• Eu n-am plecat prea departe. Eu i-am așteptat că ei să vină sau să revină în Țara Făgărașului. Am luat în grijă, cumva, zona de textile. Ce mă fascinează pe mine la noi e această super putere a noastră de a fi împreună. Nu știu dacă o trăiți pe undeva prin alte zone, dar noi o experimentăm zi de zi. Îi mulțumim lui Iulian că este primul care începe să se uite la această super putere a noastră, e ceea ce îi aduce împreună și ce îi menține împreună de ani de zile, în diferite proiecte, mărturisește Alina Zara.

Case, oameni și forme de vindecare a memoriei

Un membru important al echipei de proiect este cercetătorul Ștefan Cibian, fondator al Institutului de Cercetare Făgăraș. În viziunea sa, semnificația proiectului vine din faptul că poate fi o sursă de vindecare a memoriei colective, traumatizată de rănile colectivizării forțate din timpul comunismului, apoi de exodul în masă din anii de tranziție ai capitalismului sălbatic din deceniul 9. În prezent, aceste locuri sunt deschise oricui, ceea ce poate fi o formă de regenerare colectivă.

Lucrăm să punem acest spațiu la dispoziția tuturor pentru că sunt multe lucruri care se pot întâmpla dacă avem loc. Astfel de spații apar în mai multe comunități, e drept, e și multă bătaie de cap. Invitația asta e de a ne gândi ce facem noi cu viețile noastre, în comunitățile în care trăim, mi se pare o întrebare foarte importantă. Foarte adesea ne uităm la case, la patrimoniu, la textile, însă prin asta ne uităm și la oameni. Ne gândim la impactul regimului totalitar asupra oamenilor, însă cred că nici la nivel local, nici la nivel național nu apar încă serios consecințele acestui regim. Un regim care omoară, fură, zdrobește coloana vertebrală nu poate să nu lase foarte multe experiențe traumatice la nivel colectiv și individual. Aici găsiți o încercare de vindecare. La nivel individual fiecare se descurcă îtntr-un anumit fel, la nivel colectiv încă suntem la început. Eu asta văd în tot ceea ce se întâmplă în zonă. În încercarea de a avea grijă de oameni, de lucruri, de obiecte există vindecare care cred că doare și este foarte necesară. Sper ca anii următori să ne permită astfel de forme de vindecare și să nu repetăm greșelile din trecut, spune Ștefan Cibian.

„Mișcarea asta e despre viitor, despre cum ne uităm noi altfel”

Deși s-a născut din nostalgie, curentul se îndreaptă spre viitor, conchide inițiatoatea acestui adevărat fenomen, antropologul Marlene Herbeth. 

Este o mișcare într-adevăr, dar ea nu e nouă. La sfârșitul anilor 60 erau migrația și chestionarele, ritmul accelerat al vieții, al indiustrualizării și al amprentei de carbon. În Germania sau America oamenii au migrat către sate. Au crescut o altă generație, copii mai conștienți de ce e în viitor.

Mișcarea asta nu e despre trecut neapărat. Da, ne uităm la trecut, e foarte curios cum trăiau strămoșii noștri din resursele astea limitate care erau satele, cum regenerau toate lucrurile astfel încât generație după generație să poată să supraviețuiască acolo, cum se producea viața culturală sau transferul de cunoștințe. În sat, în Transilvania, viața culturală era foarte bogată. Își comandau cărți despre Primul Război mondial în timpul Primului Război Mondial.

Sens, ordine, bucurie și multă frumusețe în mijlocul dezordinii și al lumii dezvrăjite

Mișcarea asta e despre viitor, despre cum ne uităm noi altfel, cum vrem noi să punem umărul să construim un loc, o lume în care să ne simțim confortabil, să ne simțim împăcați. Dacă noi ne facem viețile mai frumoase și suntem împăcați cu ceea ce trăim, adunăm în jurul nostru energia asta și vin și alții și alții. Când m-am dus eu la Cincu, lumea se uita puțin ciudat și zicea că ceva nu e în regulă cu mine. 11 ani mai târziu suntem o familie mare, foarte numeroasă și bogată în satele noastre, veniți de peste tot, mai ales după pandemie. Cred că începem să construim ceva. Cum vrem noi să lăsăm niște semne care să îi inspire și pe alții, cum îndrăznim să facem asta aici?

Muzeul de patrimoniu și artă contemporană din inima Țării Făgărașului

Aș vrea să simțim aceste lucruri ca pe o emoție majoră în viața noastră. Cred că ne schimbă faptul că ajungem între oameni care provoacă frumosul, îl scot de acolo de unde nu te aștepți. Chiar și procesul fabricării cimentului la lopată, înțelegi că e o emoție care se transmite. Va rămâne acolo. Ne-am propus o viziune mai acută asupra unei realități care nu e nouă, doar că în contextul dezordinii actuale, aici există sens, ordine, bucurii, emoție, multă, multă frumusețe, mai spune Marlene Herbeth.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

• „Alpii Transilvaniei”: Munții CARPAȚI din România, lăudați pe National Geographic pentru „frumusețea sălbatică”
• Locul fabulos din România știut de puțini turiști. Se spune că aici se ascunde o COMOARĂ