Prima pagină » Social » TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești.

Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posibil ca un copil să se afle în aceasta.

Copilul s-a intoxicat cu fumul din apartament

Băieţelul de 8 ani s-a intoxicat cu fum şi a intrat în stop cardio-respirator. Deși salvatorii ajunși la fața locului i-au efectuat manevrele de resuscitare, acestea nu au dat niciun rezultat, în final fiind declarat decesul copilului.

„La data de 23 aprilie, în jurul orei 12:30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.4 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Eminescu din municipiu ar avea loc un incendiu la o locuinţă, fiind posibil ca un copil să se afle în aceasta. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, constatând faptul că cele sesizate se confirmă, în imobil fiind găsit un minor de 8 ani căruia i s-au efectuat manevre de resuscitare, fără rezultat însă, fiind declarat decesul acestuia.

În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi distrugere din culpă”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.

Conform datelor comunicate anterior de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, pompierii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că incendiul se manifestă la mobilierul aflat în una dintre camerele apartamentului situat la parterul unui bloc de pe strada Mihai Eminescu.

Din câte se pare, incendiul a izbucnit de la o candelă aprinsă lăsată nesupravegheată.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și distrugere din culpă.

CITEȘTE ȘI:

Un bar, deținut de un candidat al partidului AUR la alegerile locale, a fost mistuit de flăcări: „Cred că din pricina candidaturii”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...