Prima pagină » Sport » Aproape 80 de sportivi din 15 țări, la Cupa Mondială de escaladă pe gheață de la Bușteni

Aproape 80 de sportivi din 15 țări, la Cupa Mondială de escaladă pe gheață de la Bușteni

Aproape 80 de sportivi din 15 țări vor participa, în această săptămână, la Cupa Mondială de escaladă pe gheață care se va desfășura, începând de miercuri, la baza pârtiei Kalinderu din stațiunea Bușteni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproape 80 de sportivi din 15 țări vor participa, în această săptămână, la Cupa Mondială de escaladă pe gheață care se va desfășura, începând de miercuri, la baza pârtiei Kalinderu din stațiunea Bușteni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un număr de 77 de sportivi din Azerbaijan, Canada, Cehia, Coreea, Elveția, Franța, Iran, Italia, Japonia, Marea Britanie, Rusia, Slovenia, SUA, Ucraina și România vor participa, săptămâna aceasta, la Cupa Mondială de Cățărare pe Gheață care va avea loc la Bușteni, la baza pârtiei Kalinderu.

Competiția este organizată de Clubul Alpin Român și Primăria Bușteni și se desfășoară sub egida Uniunii Internaționale a Asociațiilor de Alpinism.

Concursul are două probe, de viteză și de dificultate, iar fiecare dintre acestea se desfășoară pe două categorii, respectiv masculin și feminin. Probele se vor desfășura pe parcursul a patru zile, începând de miercuri până sâmbătă, în mai multe etape, respectiv calificări, semifinale și finale.

Competiția se desfășoară pe structuri artificiale de 25 de metri înălțime, acoperite parțial cu gheață. Structura pentru proba de dificultate este considerată de unii sportivi de top printre cele mai grele din lume.

Valoarea totală a premiilor acordate câștigătorilor este de 10.000 de euro.

Potrivit organizatorilor, prima etapă a Cupei Mondiale de anul acesta s-a desfășurat în Coreea de Sud, înaintea etapei din România, iar următoarele etape vor avea loc, după etapa din România, în Elveția, Franța, Italia și Rusia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Ce rase de câini sunt predispuse la stres din cauza stăpânilor gălăgioși?