Prima pagină » Sport » Burleanu, măsuri dure împotriva cluburilor aflate în insolvență

Burleanu, măsuri dure împotriva cluburilor aflate în insolvență

Burleanu, măsuri dure împotriva cluburilor aflate în insolvență
Răzvan Burleanu a declarat că va lua măsuri împotriva echipelor care intră în insolvență. Astfel, cluburile care se vor afla în această situație vor fi excluse din Cupa României și din play-off-ul Ligii 1 ajungându-se chiar până la retrogradarea în liga a treia.
Retrogradările vor putea fi aplicate însă doar începând cu sezonul 2018-2019. În acest moment, Rapid, CFR Cluj și ASA Târgu-Mureș se află în această situație. Cele trei cluburi au la dispoziție doi ani pentru a-și rezolva problemele, notează Prosport.
 
„O mare problemă în fotbalul românesc este cea legată de insolvență. În următoarele două reuniuni ale Comitetului Executiv vreau să discutăm acest aspect și să luăm și niște măsuri concrete. Cluburile aflate în insolvență nu vor mai putea juca în Cupa României și nici în play-off-ul Ligii I. Apoi urmează depunctarea echipelor, iar din sezonul 2018-2019, cluburile vor fi retrogradate în liga a doua sau a treia”, a declarat Răzvan Burleanu.
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi