Prima pagină » Sport » Câți telespectatori s-au uitat la România-Franța

Câți telespectatori s-au uitat la România-Franța

Câți telespectatori s-au uitat la România-Franța
Meciul România - Franța a ținut în fața televizoarelor milioane de români: o cifră care se apropie de cinci milioane de telespectatori pe minut.

La nivelul întregii țări, peste 4,5 milioane de români se uitau la Pro TV, iar aproape 200.000 erau pe Dolce Sport. Diferențele dintre meciul de pe Pro TV și celelalte stații au fost consistente, mai ales la orașe și pe segmentul comercial: cota de piață a Pro TV a fost de peste 50% pe toate targeturile, cu un 71% pe segmentul comercial 18-49 de ani.

În termeni de cotă de piață, 71% share este cel mai ridicat nivel al vreunui program din istoria măsurătorilor de audiență: practic, aproape trei sferturi dintre românii între 18 și 49 de ani care aveau televizoarele deschise se uitau la deschiderea Euro 2016 Franța – România, scrie paginademedia.ro.

Oricum, pe publicul comercial, consumul TV a fost afectat de faptul că mulți români au preferat să vadă meciul în public sau la terase, zone care nu sunt contorizate în clasamentele de audiență.

Pe de altă parte, Franța – România, care a deschis Euro2016, a adus cifre record pentru TF1, postul care a difuzat partida în Franța. Peste 14,4 milioane de telespectatori au urmărit partida. Cifrele au fost cele mai bune din an pentru TF1. Partida a avut pe final un vârf de 16,5 milioane de persoane.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cresc chiriile în țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!