Ce familie FRUMOASĂ are Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo

Publicat: 19/12/2023, 11:26
Actualizat: 19/12/2023, 13:30

Președintele Federației Române de Kempo, Amatto Zaharia, s-a aflat weekend-ul trecut la Brașov, unde alături de alte personalități marcante ale sportului românesc a participat la Gala Campionilor, eveniment organizat de fosta sportivă de performanță Adela Diaconu si soțul său, Radu Mătăsăreanu.

Ajunsă la a doua ediție, ceremonia s-a bucurat de prezența preşedintelui Agenției Naționale pentru Sport cu rang de secretar în stat, Elisabeta Lipă, a marelui campion mondial la box si campion național la raliuri, Mihai Leu, a Cameliei Potec, preşedintele Federației Române de Natație, a antrenorului Emil Săndoi sau a fostului mare fotbalist Bănel Nicoliță.

Amatto Zaharia l-a însoțit pe fiul său, Timon Zaharia, care a urcat pe podium pentru a primi Premiu de Excelență în Sportul de Înaltă Performanță, la 14 ani fiind multiplu campion național, european și mondial la Kempo. Sanda, soția lui Amatto Zaharia, este prima campioană mondială din istoria Kempo-ului românesc feminin, decorată de Președinția României cu Ordinul Meritul Sportiv.

Ce familie frumoasa are Amatto Zaharia

Chiar dacă David, Yamato și Yani Zaharia, frații lui Timon, nu au putut fi prezenți la Brașov fiind implicați în diverse proiecte internaționale, aceștia i-au transmis frumoase mesaje de felicitare.

În cadrul Galei Campionilor 2023 au mai fost decernate urmatoarele premii:

Cel mai amplu proiect de reconstrucție a sportului românesc prin crearea unei Culturi a Excelenței în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport de către Cea mai valoroasă canotoare din lume a secolului XX – Elisabeta Lipă, preşedintele ANS

Premiul de Excelenţă pentru promovarea sportului românesc in lume prin organizarea Campionatului European de înot pentru seniori / Otopeni, cel mai mare eveniment sportiv din România în 2023: Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie

Legenda sportului românesc: Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist, triplu campion național la competițiile de raliu viteză în coastă

10 ani de Excelență și Performanță în Educație Liceul Internațional Prems Brașov, Fondatoare & General Manager: Ornela Anghel

Cel mai bun BIO Hotel din România pentru relaxare, evenimente, conferințe situat in inima naturii la poalele Munților Bucegi, etalon al ospitalității, eleganței și a bunului gust: Hart Hotel & SPA Center din Predeal

Premiul de Excelență pentru originalitate si calitate in design vestimentar: Barbara Langellotti

Excelență în Psihoterapie și Mentorat pentru Performanță: Psih. Alina Petre

Best Fashion Concept: Buticul Evei by Ioana Bosman

Premiul de Excelență in Psihologie și Dezvoltare personală: Psiholog Doctor & Autor, Hedi Hoka

Best Wedding Dress Designer in România: L’Atelier Ioana Călin

Premiul de Excelenţă pentru valoare, seriozitate și performantă în management sportiv: Bogdan Vasiliu, președintele CS Rapid

Premiul de Excelenţă în management hotelier: Mihaela Borcea, CEO Hotel Pam Beach Resort din Olimp

Premiul “Viaţa bate filmul”, model de reușită in viata prin disciplina, ambiție, daruire, profesionalism, Omul anului 2023: Vasile Lup, Cel mai bun speaker motivațional

Campionul Modei Românești: Cătălin Botezatu

Premiul de Excelenţă pentru cel mai bun concept de frumusețe: Milano Luxury by Marina Lixandra

Performanţă, seriozitate și profesionalism in baschetul juvenil: Clubul de baschet Cuza Pirates Brăila, antrenoare emerita Liliana Apostol

Premiul de Excelenţă in Psihologia Copilului: Andreea Măcelaru

Ambasadorul evenimentelor de lux din România: Nicușor Stan

Performanță in turism pentru servicii premium personalizate de top: Agentia VIP Business Voyage by Andreea Sandu

Premiul de Excelență pentru cel mai performant management medical din sectorul privat: Alexandra Surtea Preda, Manager General Spitalul Privat MaDonna Maria din Craiova

Cea mai apreciata clinica de ortopedie si recuperare medicala a umarului, cotului si genunchiului din România: Ortokinetic by Dr. Marius Negru & Dr. Mihai Râșcu

Performanță și Excelență ca profesori de canto și actorie pentru copii: Monica Davidescu și Aurelian Temișan

Performanţă în Automobilismul Sportiv: Luca Savu, Multiplu Campion Național la automobilism și karting

Best Beauty Trainer & Proiect inspirațional și motivational de succes: Andaluzia, gânduri scrise de artistul in frumusețe, Anda Ciobanu

Premiul de Excelenţă pentru Unicul Campionat Național de Automobilism dedicat femeilor: Laura Savu – Fondator & Organizator Women Rally

Cel mai bun salon de înfrumusețare din Brasov pentru profesionalism, inovatie, stil, pasiune, gamă completă de servicii premium la preturi corecte – coafură, cosmetică, machiaj, tratamente, remodelare corporală – EMSCULPT, nails, epilare definitiva, aparatura de ultima generație: Celebrity Salon Beauty Clinique by Bianca Roman

Premiul de Excelenţă pentru creativitate și unicitate in moda românească: Maria Rentea, designer vestimentar

Premiul de Excelenţă pentru calitate, autenticitate, mâncare sănătoasă, brand românesc cu rețete tradiționale de preparare și conservare a cărnii fără conservanți: General Agrocom – din Buzau, producator al retetelor sub brand-ul Tradiţii Câmpeneşti

Rezultate remarcabile in automobilism, determinare, frumusețe și putere feminină: Ioana Berindei – Campioană Națională absolută în cadrul Campionatului Național Women Rally 2023

Dăruire, profesionalism, empatie și respect pentru oameni, rezultate remarcabile in chirurgia generală: Dr. Alfred Najm

Performanță și Excelență, cel mai bun specialist de chirurgie artroscopică în afecțiuni ortopedice și traumatologie sportivă: Dr. Mihai Râșcu, Medic primar Ortopedie – Traumatologie Sportivă

Cel mai bun mix de gastronomie mediteraneană & ardelenească: Restaurant Maroon by Condor

Performanţă in Karting – Cel mai bun pilot junior la karting electric din România: Augustin Rusu, Dublu campion național

Premiul de Excelență pentru cele mai bune servicii video şi audio, producţie şi post-producţie cinematografică in 2023: Omul cu Camera

Cel mai apreciat artist pt naturalețe, frumusețe, postări originale pe Instagram și TikTok: Roxana Nemeș

Aici pentru Tine – 8 ani de implicare, dăruire, iubire, solidaritate, peste 1500 fapte bune: Asociația ”Aici pentru Tine”

Cea mai îndrăgita, frumoasa și naturala familie din showbizz: Gabriela Cristea & Tavi Clonda #victorienii

“Evoluția Evei” – Cea mai complexa colecție worldwide a anului 2023 de tip avant-garde, unică cu un mesaj puternic și fascinant: EVA inHaute Couture by Andreea Cormier Wacker

Rezultate remarcabile cu proiectul de feminitate Călătorie în pântec și în Arta dansului – cursuri de dans pentru copii: Adina-Mihaela Nicolae, Fondator Școala de dans Elite

Performanță și Excelență in mentorat pentru traineri de make-up: Patricia Druță, Owner & Founder of Paradise Kiss Beauty Academy

Premiul de Excelență pentru rochii de mireasă cu design unic, creatii deosebite, calitative la prețuri corecte: Vertu by Diana Dovan

Cel mai frumos top model junior din România in 2023: Alessia Maria Popovici

Cel mai bun concept vestimentar, rochițe mamă-fiică realizate 100 % manual, unice și orginale: Aimee by Denisa

Excelentă în Sportul de Înaltă Performanță: Timon Zaharia, multiplu campion național, european și mondial la Kempo, la varsta de 14 ani

Performanță in modeling, Top Model România 2023 – Cea mai frumoasă adolescentă din România: Teodora Pușcaru

Performanță in modeling: Emma Nicole Ochi

Rising Mini Star in Music: Carla Dogaru

Cel mai complex proiect TV internațional Italia – România de călătorii, modă, consiliere vestimentara, gastronomie instamagrabila şi turism cultural, într-un format fresh, dinamic, fashion: Diana Tolocica

Gala Campionilor este și Prima Gală din Romănia dedicata micuților fotbaliști, Academiilor și Școlilor de fotbal, personalităților marcante din fotbalul românesc, dar și profesioniștilor cu cele mai însemnate activitati și profesii dedicate copiilor și adolescenților din România.

Laureații ediției 2023, fotbal:

Cea mai bună Academie de fotbal juvenil a anulului 2023: ACS Prejmer Brașov

Mociran Dragoș – Cel mai talentat ardelean

Rotaru Gleb – Cel mai bun nr 9 din Republica Moldova

Stefan Dima – Cel mai bun mijlocaș central

Dobrovolschi Ivan – Fundașul de fier din Republica Moldova

Luca Iamandii – Cel mai tenace mic fotbalist

Rayen Teodorov – Golgheterul Generației 2016

Păvăluca Patrick Mihai – Lionel Messi din Carpați

Cel mai talentat fotbalist oltean al anului 2023: Lungu Vlăsceanu Cezar Andrei

Mario Dănilă – Cel mai bun numār 10 din Romānia

Tănase Yanis – Cel mai bun playmaker de Romānia

Darius Dragomir – Cel mai disciplinat fotbalist

Ianis Maravela – ,, Maradona“ de Romānia, Un real talent al fotbalului juvenil

Birca Damir – Ronaldo de Republica Moldova

Goreacioc Alexandru – Cel mai talentat marcator din Republica Moldova

Maria Popescu – Cel mai bun fundaș junior feminin din România

Nechifor David – Cel mai bun atacant Generația 2016

Prezentări de modă, recitaluri – artista de muzică populară Ionela Bran a încântat publicul prezent la Brasov, vedete de top ce au înmânat trofeele câștigătorilor, un regal al performantei și excelentei, toate intr-un singur concept: Gala Campionilor

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Viața la bloc. Informații neașteptate despre centralele termice
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×