Prima pagină » Sport » Cel mai valoros campionat de fotbal din lume

Cel mai valoros campionat de fotbal din lume

Cel mai valoros campionat de fotbal din lume
Prima ligă de fotbal din Anglia, Premier League, rămâne cel mai valoros campionat din lume, fiind evaluat la un miliard de euro, potrivit unui raport al companiei de audit Deloitte, informează goal.com.

Prima ligă de fotbal din Anglia, Premier League, rămâne cel mai valoros campionat din lume, fiind evaluat la un miliard de euro, potrivit unui raport al companiei de audit Deloitte, informează goal.com.

Potrivit raportului, Premier League își păstrează supremația în fața Bundesligii, însă campionatul german dispune de mai mulți spectatori, dar și de salarii în conformitate cu puterea financiară a cluburilor.

Prima ligă engleză a generat venituri de aproximativ două miliarde de euro în sezonul 2011/2012, în timp ce Bundesliga a avut încasări de circa 1,9 miliarde de euro.

La Liga (Spania), Serie A (Italia) și Ligue 1 (Franța), împreună cu Premier League și Bundesliga dețin un procent de 48 la sută din cota de piață a fotbalului european.

Fotbalul continuă să fie stabil din punct de vedere economic în ciuda problemelor financiare de la nivel mondial, după ce veniturile totale au crescut cu 11 procente, până la 19 miliarde de euro.

În Premier League, Serie A și Ligue 1 salariile reprezintă între 70 și 75 la sută din bugetele cluburilor. În schimb, La Liga are un procent de 60 la sută, în timp ce Bundesliga de doar 51 la sută.

În sezonul 2011/2012, salariile au crescut cu 16 la sută în Premier League, ceea ce reprezintă de două ori mai mult decât în celelalte patru ligi importante. În ciuda creșterilor salariale, numărul spectatorilor s-a redus cu doi la sută.

Numărul spectatorilor din Bundesliga a crescut cu cinci procente, iar media de spectatori este cu 10.000 de fani pe meci mai mare decât în Premier League.

La Liga a înregistrat un avans de unu la sută în ceea ce privește media de spectatori, menținându-se pe locul trei, în timp ce Serie A și Ligue 1 au contabilizat scăderi ale mediei numărului de spectatori de șapte, respectiv patru procente.

Aproape jumătate dintre veniturile cluburilor din Premier League sunt reprezentate de drepturile TV, care pentru sezonul 2011/2012 au fost vândute cu 1,5 miliarde de euro. Această sumă va crește cu 29,5 milioane de euro în sezonul 2013/2014.

Recomandarea video

Mediafax
Persoanele cu dublă cetățenie nu vor mai avea acces în Marea Britanie dacă nu prezintă pașaport britanic valabil
Digi24
China amenință cu „toate măsurile necesare” după ce CIA a publicat un clip în limba chineză pentru recrutarea de ofițeri
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Maria Iordănescu, urmărită și pe stradă, și în local. Panică în vacanță pentru fiica lui Anghel Iordănescu
Mediafax
Președintele PSD București, Daniel Băluță: Privind în perspectivă, este normal să iau în calcul o candidatură pentru Capitală
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Polițiștii se deplasau spre același incident
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Primele imagini cu mașina din București care a izbucnit în flăcări
Descopera.ro
Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
De ce căutarea obsesivă a fericirii ne face, paradoxal, mai nefericiți