Prima pagină » Sport » Cine este singurul român care participă la „6633 Ultra”, cel mai greu maraton din lume

Cine este singurul român care participă la „6633 Ultra”, cel mai greu maraton din lume

Cine este singurul român care participă la „6633 Ultra
Tiberiu Ușeriu, bistrițeanul de 43 de ani care a câștigat anul trecut cel mai greu maraton din lume -"6633 Arctic Ultra"- ia, vineri dimineață, startul la o nouă ediție a maratonului, fiind singurul român participant, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Concursul se desfășoară pe trei secțiuni – 120 de mile, 120 + de mile și 350 de mile (566 de kilometri) și s-au încris la start 23 de concurenți din 12 țări.

„Concursul se află la a noua ediție și anul acesta va fi ultimul în care sportivii au șansa de a concura efectiv pe drumul de gheață (Ice Road) de la Inuvik la Tuktoyaktuk. Acesta este ultimul tronson, de 120 mile din cursa de 350 mile. Din 2018, traseul se va schimba deoarece drumul pe gheață la Tuktoyaktuk nu va mai exista”, au anunțat organizatorii maratonului.

Anul trecut, din România au participat trei sportivi la maraton, bistrițeanul Tiberiu Ușeriu reușind să ajungă primul la linia de sosire după ce a parcurs cei 566 de kilometri ai cursei în 173 de ore și 40 de minute.

Anul acesta Tiberiu Ușeriu s-a întors în Canada să își apere titlul.

„Vreau să îmi apăr titlul pe care l-am câștigat anul trecut. Voi fi singurul român care participă la această cursă și printre puținii care se reîntorc la maraton. Știu ce mă așteaptă, știu ce am greșit la cursa de anul trecut, așa că mi-am luat toate măsurile necesare. Voi încerca să comunic mai mult în timpul cursei pentru ca cei care mă urmăresc să știe în permanență cum decurge maratonul”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Tiberiu Ușeriu înainte de a pleca spre Cercul Polar.

După ce a câștigat cel mai greu maraton din lume, Tiberiu Ușeriu a fost felicitat de președintele Klaus Iohannis, iar autoritățile din Bistrița-Năsăud i-au decernat premiul de excelență al județului.

Într-o carte lansată luna trecută, intitulată „27 de Pași”, Tibieriu Ușeriu, singurul român care a reușit să câștige acest maraton, face dezvăluiri incredibile despre drumul său în viață – de la infractorul care a evadat din două închisori și a fost vânat de Interpol și până la sportivul de anduranță care este acum.

Povestește despre o copilărie în care a fost abuzat, despre viața sa de infractor specializat în jafuri armate, despre închisoarea de maximă siguranță din Germania în care a stat nouă ani.

„Lumea mă știe drept alergător de anduranță. Ce nu știe însă e povestea vieții mele paralele. Am fost pe rând slugă la ciobani pe Bârgaie, porcar în armata română, azilant politic în Berlin, pizzer într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sârb, martor într-o galerie de alba-neagra Gran Canaria și autor de jafuri armate. Am evadat din două închisori europene, dar nu și din a treia. Vânat prin Interpol, am devenit client al unei pușcării de maximă securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit de la apel din propria tinerețe, închis complet singur între patru ziduri albe, foarte groase. Cei care au auzit de mine după ce am câștigat 6633 Atlantic Ultra vor descoperi în această carte povestea mea așa cum nu o știe nimeni și n-a auzit-o nimeni niciodată. La fel și cei care, fără a mă fi întrebat înainte, m-au ales ca subiect al examenului de capacitate la limba română”, scrie Tiberiu Ușeriu în autobiografía sa.

În carte Tiberiu Ușeriu recunoaște că pentru el „iadul alb” are o altă însemnătate – nu zăpada și frigul pătrunzător, ci celula în care și-a petrecut tinerețea. O celulă mică, albă și cu pereți groși, unde a visat pentru prima dată că aleargă.

„Mi se pare că alerg până la extenuare în trup pustiu alb și înghețat. Visez că târăsc un picior după mine apoi două, că mă dor șoldurile… Mă trezesc de durere. După ani și ani derulând înapoi filmul, atunci visam ceea ce avea să se petreacă. Așa arătau visurile mele profetice, având o explicație proiectată undeva în viitor”, recunoaște sportivul în cartea sa.

Maratonul „6633 Ultra” presupune alergarea pe gheață pe o lungime de 566 de kilometri. Maratonul va începe vineri, 10 martie, ora locală 9.00 (ora 11.00 ora României) de la Eagle Plain și se va încheia pe 18 martie ora locală 9.00 (ora 11.00 ora României), la Tuktoyaktuk.

Prima ediție a maratonului a avut loc în anul 2007 și de atunci și până acum doar 26 oameni au reușit să o ducă la bun sfârșit, recordul fiind stabilit de o femeie , Mimi Anderson, care a parcurs cei 566 de km în 143 de ore și 25 de minute.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!