Prima pagină » Sport » Cum a ajuns fostul atacant al lui Dinamo la UTA. „L-am vrut într-o combinație mai mare”

Cum a ajuns fostul atacant al lui Dinamo la UTA. „L-am vrut într-o combinație mai mare”

Cum a ajuns fostul atacant al lui Dinamo la UTA. „L-am vrut într-o combinație mai mare”

Adrian Mihalcea, antrenorul de la UTA, a spus cum l-a adus pe Hakim Abdallah la UTA. Atacantul care a jucat la Dinamo a fost dorit la formația din Arad din iarnă, când era încă jucătorul „câinilor”.

Cum a fost Dinamo – UTA 1-1, meciul în care Hakim Abdallah a marcat primul său gol pentru arădeni.

Cum a ajuns fostul atacant al lui Dinamo la UTA. A marcat primul său gol pentru echipa din Arad chiar în meciul cu „câinii”. „L-am vrut într-o combinație mai mare”

„Dintr-o astfel de oportunitate a lor am luat gol. Pe final, au rămas în 9 și apoi în 8 oameni de câmp, dar și noi am pierdut din luciditate. Orice contraatac al lor devenea periculos. Am încercat să venim cu centrări. Sunt mulțumit, continuăm seria.

Luăm un punct pe un teren pe care campioana a pierdut acum o săptămână. Nu m-am bazat pe nimic când am spus că va fi egal, știu ce tip de jucători am. Dacă m-ai fi întrebat la pauză, ți-aș fi spus că putem câștiga. E la fel de bine și egalul.

Pe Abdallah am vrut să îl iau în iarnă, într-o combinație mai mare, la Slobozia. Nici nu aveam bani. E singurul jucător care era sub contract cu care am vorbit, vă spun acum. El s-a simțit bine la Dinamo, nu a avut niciun moment în care să vrea să se răzbune. E un profesionist, de astfel de jucători avem nevoie ca să tindem spre mai mult.

Ne aflăm într-o poziție care ne obligă să ne menținem. Și va veni presiunea, de la meci la meci. UTA are un joc bun, dar nu pe parcursul meciului. Are un public care ne-a încurajat și când eram conduși cu 3-0 și am egalat. Rezultatele pozitive vă dau încredere. Avem o stabilitate care nu oferă posibilitatea să jucăm foarte bine.

M-aș bucura pentru Padula dacă ar fi convocat la națională. Pe mine mă bucură faptul că e în creștere de formă.

Nu știu ce înseamnă asta (n.r. concordatul preventiv), sunt doar antrenor. Sper să nu afecteze echipa. Suntem cu banii la zi. Mă depășesc lucrurile administrative, birocratice. Eu voi antrena echipa în aceleași condiții. Vom vedea când nu va mai depinde de mine. Mai mult, nu știu ce să zic”, a spus Adrian Mihalcea, la Prima Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea