Prima pagină » Sport » Cupa Teleferic și-a desemnat CÂȘTIGĂTORII. „Ne dorim ca această competiție să devină o anticameră pentru marile competiții”

Cupa Teleferic și-a desemnat CÂȘTIGĂTORII. „Ne dorim ca această competiție să devină o anticameră pentru marile competiții”

Aproximativ 100 de tineri schiori au participat pe 5 și 6 martie la ediția a VIII-a a Cupei Teleferic, competiție organizată la Poiana Brașov și inclusă în calendarul Federației Române de Schi și Biatlon.

Evenimentul continuă tradiția curselor de schi alpin organizate în stațiune încă din anii ’70 și este dedicat tinerilor sportivi care aspiră la performanță.

„Interesul pentru competiție a rămas aproximativ la același nivel ca anul trecut. Dacă în 2025 am avut puțin peste 100 de concurenți, anul acesta au fost 96. Ce am observat însă este o îmbunătățire a tehnicii tinerilor schiori. Mulți dintre ei se antrenează constant și în alte țări pentru a face pasul spre marea performanță, iar diferența de pregătire începe să se vadă. Am remarcat chiar și trei tineri schiori excepționali, pe care îi urmărim cu atenție în perspectiva competițiilor viitoare” a declarat Ștefan Țînț, principalul promotor al evenimentului.

Cupa Teleferic și-a desemnat câștigătorii la Poiana Brașov

Competiția, organizată de Teleferic Grand Hotel, în parteneriat cu Federația Română de Schi și Biatlon și Primăria Municipiului Brașov, s-a desfășurat în condiții bune de concurs. Organizatorii spun că stratul de zăpadă de pe pârtii a fost asigurat în mare parte prin producerea de zăpadă artificială în primele luni ale sezonului. „Anul acesta am avut aproape 100% zăpadă artificială până acum două-trei săptămâni. Chiar și în aceste condiții, pârtiile au fost pregătite la un nivel foarte bun și pot găzdui oricând competiții internaționale”, a completat Ștefan Țînț.

La rândul său, Răzvan Băneșiu, președintele comitetului de organizare al Cupei Teleferic a explicat: „În ultimii ani s-a acumulat mult know-how în pregătirea pârtiilor și există echipe tehnice foarte bine pregătite. În momentul de față, condițiile pot fi comparabile cu cele cerute pentru competiții internaționale”.

„În calendarul Federației Române de Schi și Biatlon avem competiții pentru toate categoriile de vârstă – seniori, tineret, juniori și copii – iar evenimente precum Cupa Teleferic sunt foarte importante pentru dezvoltarea schiului alpin. Astfel de competiții oferă tinerilor sportivi șansa de a concura și de a acumula experiență”, a spus Puiu Gașpar, președintele Federației Române de Schi și Biatlon.

Relevanța competiției capătă o dimensiune suplimentară în contextul în care Poiana Brașov va găzdui anul viitor probele de schi alpin din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European. „Ne dorim ca această competiție să devină o anticameră pentru marile competiții și o oportunitate pentru tinerii sportivi de a se pregăti pentru performanță”, a mai spus Ștefan Țînț.

S-au acordat premii în bani la finalul fiecărei probe, atât la categoria fete cât și la categoria băieți, similare cu cele care se oferă la competițiile din străinătate.

Cine sunt câștigătorii

La Slalom Uriaș, U16 fete, pe primul loc s-a clasat Rab Ariana, MCB, cu un timp de 1:49.70, urmată de Butiu Ruxandra Maria, MCB, la o diferență de 0.14 secunde, în timp ce locul al treilea a fost ocupat de Cristescu Tea-Maria, MCB, cu 1:50.80.

La Slalom Uriaș, U16 băieți, primul loc a fost ocupat de Miclea Vlad-George, MCB, care a înregistrat un timp de 1:44.93. Pe al doilea loc s-a situat Bara Mihai, MCB, la o diferență de 2.15 secunde, iar Kelemen Gergo, SMC, a ocupat locul al treilea, cu 1:47.38.

La Slalom Uriaș, U14 fete, pe primul loc s-a situat Toth Boglarka, SMC, cu un timp de 53.28, urmată de Orzan Sabina Maria, MCB, la o diferență de 0.57 secunde. Pe locul al treilea sa clasat Marian Ina Miruna, MCB, cu un timp de 54.56.

La Slalom Uriaș, U14 băieți, primul loc a fost câștigat de Moaca David Adrian, SSI, care a înregistrat un timp de 53.04. Pe al doilea loc s-a situat Draghina Adrian, SPT, la o diferență de 1.90 secunde, iar Lussier Samuel, CTR, a ocupat locul al treilea, cu 54.95.

La Slalom Uriaș, HC fete, pe primul loc s-a clasat Bara Iris-Andreea, MCB, cu un timp de 57.05, urmată de Horvat Gyopar, CTR, la o diferență de 0.95 secunde, în timp ce locul al treilea a fost deținut de Bozga Larisa-Teodora, DAB, cu 58.89.

La Slalom Uriaș, HC băieți, primul loc a fost câștigat de Cosma Sebastian, DAB, care a înregistrat un timp de 56.38. Pe locul al doilea s-a situat Pîrvu Luca-Sebastian, MCB, la o diferență de 1.92 secunde, iar Gruncă Tudor, FRE, a ocupat locul al treilea, cu un timp de 58.31.

La Slalom, U14 băieți, pe primul loc s-a clasat Moaca David Adrian, SSI, cu un timp de 1:06.19, urmat de Rotilă Tudor Ioan, MCB, la o diferență de 2.21 secunde, în timp ce locul al treilea a fost ocupat de Rebrișoreanu Mladin-Mihai, FRE, cu 1:10.76.

La Slalom, U14 fete, primul loc a fost ocupat de Toth Boglarka, SMC, care a înregistrat un timp de 1:10.89. Pe al doilea loc s-a situat Spiridon Iris-Emilia, MCB, la o diferență de 1.64 secunde, iar Gutan Teodora-Maria, FRE, a încheiat pe locul al treilea, cu 1:14.29.

La Slalom, HC băieți, primul loc a fost obținut de Pîrvu Luca-Sebastian, MCB, cu un timp de 1:15.47, urmat de Bărtoiu Erik-Alexandru-Ionuț, CSA, la o diferență de 2.86 secunde, în timp ce pe locul al treilea s-a clasat Matei Eric-Gabriel, SSI, cu 1:20.21.

La Slalom, HC fete, primul loc a fost câștigat de Bozga Larisa-Teodora, DAB, care a înregistrat un timp de 1:20.88. Pe poziția a doua s-a clasat Bara Iris-Andreea, MCB, la 1.91 secunde, iar Surdu Miruna-Alexandra, FRE, a ocupat locul al treilea, cu 1:25.50.

La Slalom, U16 băieți, pe primul loc s-a clasat Kelemen Gergo, SMC, cu un timp de 1:07.88, urmat de Bara Mihai, MCB, la o diferență de 1.65 secunde, în timp ce locul al treilea a fost ocupat de Balogh Loric Matyas, BSB, cu 1:10.32.

La Slalom, U16 fete, primul loc a fost ocupat de Albulet Ilinca, CSA, care a înregistrat un timp de 1:08.91. Pe locul al doilea s-a situat Tutiu Mălina Alexandra, SBS, la o diferență de 3.15 secunde, iar Clinci Ariana Alexandra, MCB, a încheiat pe locul al treilea, cu 1:13.16.

Recomandarea video

Mediafax
Care sunt riscurile prelungirii conflictului militar din Orientul Mijlociu. Impactul estimat asupra consumului și industriei din România
Digi24
„Mușamalizare masivă a CIA”. Cum și de ce ar fi încercat serviciile secrete americane să bage sub preș „Sindromul Havana”
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 6200 de euro. Are apă, canalizare și gaze
Prosport.ro
FOTO. Adriana Petrescu e prinsă în Dubai. Ea duce o viață separat de soțul ei, Dan Petrescu: „Am vrut să-i asigur pe toți că sunt în siguranță”
Adevarul
Iranul a lovit radarele sistemelor antirachetă ale SUA din Orientul Mijlociu
Mediafax
Scandal în coaliție după introducerea pe furiș în buget a unui mecanism pentru plata datoriilor Primăriei Capitalei
Click
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Digi24
Sondaj. Ce partide ar vota românii la alegerile parlamentare: AUR rămâne pe primul loc, dar este în scădere
Cancan.ro
Familia Andreei Esca, datorii de 2 milioane €. Imperiul știristei de la ProTV se clatină!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Andrada, fosta soție a lui Dan Alexa! Cu ce se ocupă în prezent tânăra? Au divorțat cu scandal după ce l-a înșelat cu Alex Bodi
Ciao.ro
Parada posterioarelor! Imagini de neratat cu cei mai mulați colanți ai vedetelor din România
Promotor.ro
Noul Cod Rutier 2026: Este legal să faci stânga în sensul giratoriu de pe banda din dreapta?
Descopera.ro
A fost descoperită o galaxie cu tentacule! Ce înseamnă asta?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Iubitule, te-am văzut vorbind cu una!
Descopera.ro
A fost descoperită cauza pentru o mutație genetică misterioasă