Prima pagină » Sport » Dan Petrescu, în fața jocului DECISIV cu Paksi din Europa League. „Să facem cel mai prost meci, dar să ne calificăm. Să zică lumea ce vrea”

Dan Petrescu, în fața jocului DECISIV cu Paksi din Europa League. „Să facem cel mai prost meci, dar să ne calificăm. Să zică lumea ce vrea”

Dan Petrescu, în fața jocului DECISIV cu Paksi din Europa League. „Să facem cel mai prost meci, dar să ne calificăm. Să zică lumea ce vrea”

CFR Cluj întâlnește Paksi FC, joi, de la ora 20:30, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, în manșa secundă a primului tur preliminar al Europa League.

Partida tur din Ungaria s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, iar Dan Petrescu a declarat că în meciul cu Paksi vrea ca CFR Cluj să joace foarte prost, dar să obțină calificarea.

Pentru această partidă, Ciprian Deac e suspendat, dar Louis Munteanu a revenit în lot și ar putea evolua ca titular. Atacantul are mai multe oferte din străinătate.

Dan Petrescu, în fața meciului decisiv cu Paksi din Europa League. „Să facem cel mai prost meci, dar să ne calificăm. Să zică lumea ce vrea”

„Sunt conștient de dificultatea acestui meci. Nimeni din România nu știe că adversara noastră e neînvinsă în deplasare. Au jucat patru meciuri în deplasare în sezonul trecut și au dat câte două goluri pe meci. Și au jucat cu echipe bune. Eu înțeleg aceste lucruri, dar lumea spune că suntem favoriți. Nu știu care e motivul, chiar nu știu. Că CFR are tradiție în Europa? Și ce? Și PSG era mai bună ca Chelsea, dar în meciul direct a fost 3-0 pentru Chelsea. Paksi e o echipă care joacă împreună de mult timp, are un antrenor care știe ce vrea, iar pe teren o să vedeți că am dreptate. Că doar nu inventez. Asta e realitatea, va fi un meci foarte, foarte greu. Micile detalii și puțin noroc vor face diferența. E nevoie și de noroc… cei de la FCSB au avut noroc în Andorra, asta e realitatea. Fără noroc nu se calificau. Așa că și nouă ne trebuie puțin noroc. Aș vrea să jucăm foarte prost și să ne calificăm. Să facem cel mai prost meci, dar să ne calificăm. Să zică lumea ce vrea. Nu vreau să avem 100 de ocazii, să jucăm bine și să nu mergem mai departe”, a declarat Dan Petrescu.

Este un meci foarte important. Presiunea la noi e obligatorie, dar la Paksi nu e obligatorie. Adică ei pierd sau câștigă, merg înainte. La noi când se pierde un meci știm și noi ce se întâmplă. Cine e favorită? Eu spun că ambele campionate, cel din România și cel din Ungaria, au același coeficient UEFA. Nu văd de ce campionatul României ar fi mai bun dacă suntem acolo, la egalitate. Meciul tur a fost 0-0, așa că șansele sunt 50-50%. Am văzut și la FCSB că nu mai există echipe mici. Poate în afară de cele din San Marino, poate… în rest orice meci e deschis oricărui rezultat. Dacă aș fi zis eu că FCSB va avea meci greu în Andorra eram luat la mișto. Pentru că noi am fost în Andorra și am avut noroc că n-am pierdut. De aceea pentru mine cel mai important e să ne calificăm – Dan Petrescu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Numele lui Donald Trump, pe linia electrică dintre România și Republica Moldova. Anunțul făcut la Chișinău
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Christa Pike își revine după cele două injecții letale. Avocații ei spun că este conștientă și vorbește
Digi24
Bilanțul Armatei ucrainene după primele două luni cu un nou comandant. Cu ce cuvânt descriu subordonații strategia generalului Drapatîi
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!