Prima pagină » Sport » Dani Coman, prima reacție după discuția cu Kyros Vassaras! „Nu ne încălzește cu nimic”

Dani Coman, prima reacție după discuția cu Kyros Vassaras! „Nu ne încălzește cu nimic”

Dani Coman, preşedintele clubului FC Argeş, a fost vehement împotriva arbitrului Radu Petrescu, despre care consideră că a viciat rezultatul meciului cu Petrolul, 1-2.

Kyros Vassaras, șeful CCA, l-a invitat la sediul FRF pentru o discuție în acest sens.

Dani Coman, prima reacție după discuția cu Kyros Vassaras! „Nu ne încălzește cu nimic”

„Ni s-a transmis că fost o greșeală flagrantă, că arbitrul a fost suspendat, că nu se poate îndrepta o greșeală cu altă greșeală. Nu ne încălzește cu nimic că a fost suspendat, punctele nu ni le dă nimeni înapoi. Sper să avem același dialog de acum. Îi mulțumesc lui Kyros în primul rând pentru dialogul prin email pe care l-am avut. Sper să avem parte de arbitraje bune.

Mi-au pus la dispoziție tot ce am cerut și e normal că am fost de acord. Din punctul meu de vedere, a existat transparență, ne-au pus la dispoziție tot ce am cerut. Mă bucur și îi mulțumesc, când am dreptate îmi spun punctul de vedere argumentat.

În viață și în carieră la fel am fost. Din punctul de vedere al unui conducător, la fel voi face. Domnul Kyros și domnul Savaniu au fost de bună credință, au pus la dispoziție imaginile și înregistrările. A fost un dialog omenesc.

E departe de mine gândul că lui Radu Petrescu i s-a impus sau a făcut altceva. Nu am spus asta nici măcar la nervi. Sunt greșeli flagrante, a fost viciere de rezultat, iar cine greșește trebuie să plătească”, a declarat Dani Coman, la Prima Sport 1.

Și sibienii au luat foc: „Pe cine protejaţi, domnilor?”

FC Hermannstadt a solicitat public, joi, să fie prezentată analiza detaliată a CCA privind meciul FCH cu CFR Cluj, inclusiv înregistrările audio dintre arbitri şi convorbirile acestora cu camera VAR.

„Hermannstadt îşi exprimă public nemulţumirea şi indignarea cu privire la lipsa de reacţie a Comisiei Centrale a Arbitrilor faţă de mai multe faze importante din meciul disputat de echipa noastră în etapa nr. 27 din Superliga României.

Mai precis, ne referim aici la refuzul CCA de a prezenta public analiza tuturor momentele litigioase din timpul meciului cu CFR Cluj. Considerăm că acest fapt este o sfidare la adresa clubului nostru, a competiţiei, dar şi a celorlalte cluburi din Superliga

Pe cine protejaţi, domnilor?”, notează FC Hermannstadt într-un comunicat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Imperiul secret al filmelor piratate a căzut! Cum au spart polițiștii italieni rețeaua CINEMAGOAL care făcea milioane din streaming ilegal
Digi24
Trump așteaptă cu groază ziua în care va trebui să facă față „Fantomei de 5,02 dolari”
Cancan.ro
Mihai Neșu primește o pensie colosală de la olandezi. Cât încasează lunar fostul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Alexandra Căpitănescu, după succesul României la Eurovision 2026: „Nu ne-am așteptat ca o piesă rock atât de nișată să placă atât de mult”
Mediafax
Bolojan trage linia în PNL: Nici clonă a USR, nici brelocul PSD
Click
Țara care a ajuns lider în turismul de relaxare și wellness. Mulți români aleg să-și petreacă vacanță aici: „M-am simțit complet relaxată și fără stres”
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții
Cancan.ro
Veste uriașă în lumea mondenă! Celebra cântăreață din România a devenit mamă pentru prima dată
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Mona Nicolici, fosta prezentatoare de știri de la Antena 1. Cum arată astăzi, la 56 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Se modifică procedura de obținere a permisului de conducere
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Praful de supernovă ar putea fi „de vină” pentru unul dintre cele mai mari mistere ale Universului