Prima pagină » Sport » Decizia care îi afectează pe suporteri, luată de UEFA înainte de meciul România – Irlanda. Pedeapsa primită de FRF

Decizia care îi afectează pe suporteri, luată de UEFA înainte de meciul România – Irlanda. Pedeapsa primită de FRF

Decizia care îi afectează pe suporteri, luată de UEFA înainte de meciul România - Irlanda. Pedeapsa primită de FRF
România va întâlni, la 14 noiembrie, reprezenativa Irlandei de Nord, în etapa a patra a Grupei F a preliminariilor Euro-2016.

„Forul continental a anunțat astăzi sancțiunile pe care Federația Română de Fotbal trebuie să le suporte ca urmare a evenimentelor de la partida România – Ungaria 1-1, din 11 octombrie, meci contând pentru preliminariile Euro 2016. Federația Română de Fotbal a fost sancționată cu suma de 32.000 de euro. În același timp, UEFA a dispus ca sectorul 122 să fie închis la următorul joc din calificările Campionatul European din Franța, cel cu Irlanda de Nord, din data de 14 noiembrie 2014”, a anunțat site-ul FRF.

UEFA a deschis o procedură disciplinară după meciul România – Ungaria, disputat, la 11 octombrie, în preliminariile Euro-2016, românii fiind cercetați pentru incidentele din tribune, iar maghiarii pentru rasism.

„O procedură discuplinară a fost deschisă după meciul din Grupa F, dintre România și Ungaria (1-1), din 11 octombrie, de la București. România: incidente între suporteri (articolul 16 (2) (h) din Regulamentul Disciplinar al UEFA); aprinderea și aruncarea de torțe și petarde (articolul 16 (2) (b) & (c)); folosirea de lasere (articolul 16 (2) (d), conduită inadecvată a echipei (peste cinci cartonașe galbene) (articolul (15) (4))”, anunța UEFA, la 15 octombrie.

România va întâlni, la 14 noiembrie, reprezenativa Irlandei de Nord, în etapa a patra a Grupei F a preliminariilor Euro-2016.

Recomandarea video

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Valentin Sanfira, prima REACȚIE după dezvăluirile sfâșietoare făcute de Codruța Filip: 'Am găsit ceva mai valoros'
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Cum ar putea ajunge Elon Musk primul trilionar din istoria planetei?