Prima pagină » Sport » Declarația Simonei Halep după cea mai bună performanță din carieră la Roland Garros

Declarația Simonei Halep după cea mai bună performanță din carieră la Roland Garros

Declarația Simonei Halep după cea mai bună performanță din carieră la Roland Garros
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 4 și locul 4 WTA, a declarat, joi, după calificarea în turul trei la Roland Garros, că are sentimentul că anumite meciuri nu le poate pierde.

„A fost greu. Setul secund a fost foarte greu. Am fost puțin nervoasă, dar știam că pot servi bine și am câștigat. O cunoșteam pe adversara mea de la US Open, am jucat mult atunci cu ea. Am așteptat mult până să înceapă meciul. O felicit pe Heather Watson pentru felul în care a jucat. Am ceva presiune, sunt primul an în Top 10, dar suporterii sunt alături de mine și trebuie să le mulțumesc. Am sentimentul că anumite meciuri nu le pot pierde. Cred că ea s-a gândit că sunt locul 4 și i-a fost greu. Trebuia să câștig acest joc”, a spus Halep după meci, la microfonul postului Eurosport.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 4 și locul 4 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, aceasta fiind cea mai bună performanță a româncei la turneul de la Paris. Halep a învins-o, în turul doi, cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră și 19 minute, pe Heather Watson (Marea Britanie), poziția 92 în ierarhia mondială, fructificând a doua minge de meci.

Pentru calificarea în turul trei la Roland Garros, Halep va primi un premiu de 72.000 de euro și 130 de puncte WTA.

Până în acest an, cea mai bună performanță a Simonei Halep la French Open a fost turul doi în 2011, când a fost învinsă de australianca Samantha Stosur.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Câți adolescenți din România folosesc AI pentru învățare sau creativitate? Răspunsul, direct dintr-un studiu Google
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!