Prima pagină » Sport » Declarațiile Simonei Halep după calificarea în semifinalele de la Montreal

Declarațiile Simonei Halep după calificarea în semifinalele de la Montreal

Declarațiile Simonei Halep după calificarea în semifinalele de la Montreal
Simona Halep a învins-o, vineri, scor 3-6, 6-1, 6-1, pe Svetlana Kuznețova (Rusia, 11 WTA) și a obținut calificarea în semifinalele turneului de la Montreal (Canada), iar la finalul partidei sportiva de 24 de ani a recunoscut că a intrat greu în meci.

Datorită acestei victorii, Halep va urca, începând de luni, 1 august, pe locul 4 în clasamentul WTA, devansând-o pe Agnieszka Radwanska. Halep s-a declarat fericită că a reușit, în cele din urmă, să o învingă pe sportiva din Rusia.

„Sunt foarte fericită că am câștigat în fața ei, pentru că întotdeauna când joc cu Svetlana (n.r. Kuznețova) îmi este greu. Am fost puțin nervoasă în primul set. Nu reușeam să fiu agresivă, nu simțeam mingea. Apoi am vrut doar să lovesc mingea, să fiu agresivă, să-mi fac jocul. Am făcut totul, am luptat, am jucat cât de bine am putut. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au venit să mă susțină și sper să ne vedem și mâine”, a declarat Halep imediat după victoria din sferturile turneului de la Montreal.

În turul următor, Simona o va întâlni pe câștigătoarea partidei dintre Daria Kasatkina și Angelique Kerber. Pentru calificarea în semifinalele turneului de la Montreal, jucătoarea din Constanța va încasa un cec de 121,150 de dolari și 353 de puncte WTA.

Recomandarea video

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Mesajul surprinzător al lui Friedrich Merz: „Nu le-aş recomanda copiilor mei să meargă în SUA, la studii sau la muncă”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Te poți îmbogăți dacă ai un asemenea telefon vechi! Ai și tu unul uitat prin casă?
Click
Horoscop săptămâna 15-21 mai. Patru zodii trag lozul norocos și fac schimbări importante în viața lor
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină plătesc RCA diferit? Cât costă asigurarea auto în 2026 și care sunt tarifele de referință
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Știința statului jos: ce funcții ale scaunului chiar contează pentru spate și concentrare (P)