Prima pagină » Sport » E OFICIAL! Adrian Mutu a semnat cu Petrolul Ploiești

E OFICIAL! Adrian Mutu a semnat cu Petrolul Ploiești

E OFICIAL! Adrian Mutu a semnat cu Petrolul Ploiești

Adrian Mutu a devenit oficial noul antrenor principal al echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, a anunţat clubul, marţi, în ultima zi a anului 2024.

„Oficial, Adrian Mutu este noul antrenor principal al echipei noastre! Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a ‘lupilor’, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul stagiunii 2025-2026”, se arată comunicatul publicat pe site-ul clubului în ziua în care împlineşte 100 de ani de existenţă.

E OFICIAL! Adrian Mutu a semnat cu Petrolul Ploiești

Adrian Mutu îşi va cunoaşte noii elevi pe 3 ianuarie, ziua în care Petrolul va pleca în cantonament în Antalya. Mutu îi va avea colaboratori pe Bogdan Pătraşcu, Florin Stângă (antrenori secunzi), Cătălin Grigore (antrenor pentru portari) şi Laurenţiu Marinescu (preparator fizic).

Mutu a antrenat ultima oară pe CFR Cluj, iar anterior formaţia azeră Neftci Baku între 11 iulie şi 24 decembrie 2023. Anterior, el a mai condus echipa U21 a clubului Al Wahda (Emiratele Arabe Unite), FC Voluntari, selecţionata Under-21 a României, FCU Craiova 1948 şi FC Rapid.

Mutu n-a mai antrenat de 8 luni. Adrian Mutu a condus formaţia alb-vişinie în 11 partide, perioadă în care a bifat, în toate competiţiile, 5 victorii, 3 rezultate de egalitate şi 3 înfrângeri.

Tehnicianul a fost instalat la CFR Cluj la 24 ianuarie 2024, când i-a luat locul italianului Andreea Mandorlini, al cărui contract cu clubul fusese reziliat pe cale amiabilă în aceeaşi zi.

Petrolul s-a despărțit de Mehmet Topal

Petrolul Ploieşti a anunţat oficial, marţi, prin intermediul paginii de Facebook, despărţirea de antrenorul turc Mehmet Topal, care îşi înaintase demisia în urmă cu o săptămână.

„Clubul Petrolul Ploieşti îi mulţumeşte lui Mehmet Topal pentru întreaga activitate depusă pe parcursul acestui sezon. De asemenea, FC Petrolul Ploieşti le mulţumeşte şi colaboratorilor lui Mehmet Topal, antrenorul bosniac Sanjin Alagic şi tehnicianul turc Cafer Kaynar, cei care care, la rândul lor, îşi încheie activitatea la clubul nostru.

Mulţumim Mehmet Topal! Mulţumim Sanjin Alagic! Mulţumim Cafer Kaynar! Mult succes în continuare!”, au anunţat prahovenii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
O bacterie prezentă în intestinul a până la 20% dintre oamenii sănătoși ar putea favoriza cancerul de colon. Ce au descoperit cercetătorii
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Astronauții chinezi au înregistrat cea mai scăzută temperatură atinsă vreodată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi