Prima pagină » Sport » Frații Becali, Copos, Borcea, Popescu și Stoica încearcă să scape de pușcărie pe o nouă cale

Frații Becali, Copos, Borcea, Popescu și Stoica încearcă să scape de pușcărie pe o nouă cale

Adrian Popa
Frații Becali, Copos, Borcea, Popescu și Stoica încearcă să scape de pușcărie pe o nouă cale
Potrivit prevederilor legale, rolul recursului în casație este de a cere Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) să stabilească dacă hotărârea atacată este în conformitate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor legale, rolul recursului în casație este de a cere Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) să stabilească dacă hotărârea atacată este în conformitate cu regulile de drept aplicabile. Următorul pas este trimiterea dosarului la ÎCCJ, care va judeca recursul în casație.

Frații Ioan și Victor Becali, Mihai Stoica și Cristi Borcea au mai încercat să anuleze decizia luată de CAB în dosarul transferurilor de jucători, depunând contestații în anulare. Singurul căruia i-a fost admisă, în principiu, contestația a fost Mihai Stoica, în cazul celorlalți trei aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă.

Curtea de Apel București i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani și patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani și opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani și șase luni, pe Cristian Borcea și Ioan Becali la câte șase ani și patru luni, pe Victor Becali la patru ani și opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile, iar pe Gigi Nețoiu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare

Mihai Stoica, George Copos și Gheorghe Popescu sunt încarcerați la Penitenciarul Rahova, Jean Pădureanu este la Spitalul Penitenciarului Jilava, Cristian Borcea, Ioan și Victor Becali sunt la Penitenciarul Poarta Albă, iar Gigi Nețoiu, la Penitenciarul Craiova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Trei zodii care pot avea noroc la bani în octombrie 2026. Vin oportunități financiare majore
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!