Prima pagină » Sport » Gimnastele din lotul național, ANTRENOARE pentru sportivii cu nevoi speciale

Gimnastele din lotul național, ANTRENOARE pentru sportivii cu nevoi speciale

Fetele care au reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Paris au fost vizitate la antrenament de 20 de tineri cu dizabilități, care practică și ei gimnastica.

Gimnastele din echipa națională de senioare au avut parte de o surpriză emoționantă. Sportivele „tricolore” au fost vizitate la antrenament de 20 de tineri cu nevoi speciale de la Asociația Down Plus București, și ei practicanți de gimnastică.

„A fost o întâlnire foarte emoționantă, după cum puteți vedea, am pielea de găină, sunt copii în fața cărora trebuie să ne aplecăm. Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să îi cunoaștem, sunt niște copii deosebiți, niște copii care muncesc foarte mult și au foarte mult curaj în ceea ce fac”, a declarat Mara Ceplinschi, componentă a echipei naționale de gimnastică artistică.

Gimnastele „tricolore”, antrenoare pentru sportivii cu nevoi speciale

„A fost o întâlnire frumoasă, mă bucur mult că i-am cunoscut, au fost și emoții”, a anunțat și Lilia Cosman.

Fetele au fost aplaudate la scenă deschisă de către tinerii sportivi speciali. Aceștia le-au cerut fetelor să le arate exercițiile lor preferate.
„Am făcut câteva ronde pentru ei, am executat roata de mai multe ori și am făcut puțină încălzire”, a mai spus Mara Ceplinschi.

La rândul lor, și tinerii cu dizabilități au încercat să le impresioneze pe gimnaste. „Au făcut o încălzire, au făcut câteva elemente. Din câte știu, sunt după 5 luni de pauză. Sunt niște copii deosebiți și tot ce au făcut e deosebit”, a precizat Ceplinschi.

Cel care îi pregătește pe sportivii cu dizabilități de la Asociația Down Plus București este Gabriel Popescu, profesor universitar doctor la UNEFS. „Cred că pentru copii a fost o întâlnire de mare impact. De-aia ne-am și jucat puțin, să aibă niște modele de urmat. Ca să înțeleagă cum ar arăta gimnastica de performanță”, a declarat Gabriel Popescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FBI a capturat în Jamaica o fugară acuzată că a furat milioane din fondurile COVID
Digi24
Administrația Trump intervine după atacurile din Marea Neagră: Ucraina, avertizată să nu țintească nave non-rusești
Cancan.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Prosport.ro
Cristina ICH, aproape goală! Imagini incendiare: „Tu chiar eşti perfectă”
Adevarul
„Sunt idioți”. Reacția furibundă a șefului Ryanair la adresa europarlamentarilor, după noile reguli pentru bagajele de mână
Mediafax
Sute de susținători l-au așteptat pe Călin Georgescu la Târgul de la Călugăreni. Ce mesaj le-a transmis
Click
Ce a pățit Andreea Raicu la ochi. A ajuns de urgență la oftalmolog după un incident neașteptat. „Este îngrozitor”
Digi24
Reacția Moscovei, după ce președintele kazah a cerut „înghețarea conflictului” cu Ucraina: „S-ar putea termina până la sfârșitul zilei”
Cancan.ro
Tragedie în muzică! A murit, după ce a suferit 3 infarcturi și a fost resuscitat de de 7 ori
Ce se întâmplă doctore
„Ajungeam acasă și plângeam în fiecare zi.” Drama trăită de Marc Cucurella departe de terenul de fotbal: ce diagnostic a primit fiul său
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
MApN: O nouă dronă a fost doborâtă de un F-16 românesc lângă granița cu Ucraina. Este al doilea incident în mai puțin de 24 de ore
Descopera.ro
Meta brevetează o tehnologie pentru detectarea stării de spirit prin analizarea constantă a tonului vocii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Descopera.ro
Cifra care poate spune totul despre personalitatea unui om