Prima pagină » Sport » John McEnroe, reacție despre cazul de dopaj al Simonei Halep: „Îi va pune capăt carierei”

John McEnroe, reacție despre cazul de dopaj al Simonei Halep: „Îi va pune capăt carierei”

Simona Halep este suspendată provizoriu pentru dopaj și legendarul John McEnroe a vorbit despre cazul româncei. Fostul mare campion crede că „Simo” își va încheia cariera dacă va fi găsită vinovată.

Halep este suspendată după ce a fost găsită pozitiv cu Roxadustat, la un control efectuat la US Open 2022.

Cazul Simonei va fi judecat de către Sports Resolution, tribunal independent din Londra care se ocupă de dosarele de dopaj din tenis.

John McEnroe, reacție despre cazul de dopaj al Simonei Halep: „Îi va pune capăt carierei”

Dacă nu-și va putea dovedi nevinovăția, Halep poate ataca decizia la TAS, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Suspendarea maximă pe care Simona Halep ar putea să o primească este de patru ani.

„Simona a avut o carieră grozavă, dar, în mod evident, există un nor uriaș deasupra ei în acest moment. Așadar, cu toții vrem să știm, eu cu siguranță sper că este nevinovată. Cred că întreaga lume a tenisului speră acest lucru, așa că, dacă acest proces se va desfășura cu rapiditate, va fi un lucru bun…dacă vom reuși să ajungem până la capăt și să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat. Deci, în orice caz, sperăm că rezultatul va fi stabilit curând, pentru că este un lucru care îi va pune capăt carierei, practic, dacă va fi găsită vinovată. Așadar, aștept cu nerăbdare rezultatele, pentru că este ceva la care nu vrei să iei parte dacă ești jucător, mai ales dacă ești nevinovat”, a explicat McEnroe pentru Eurosport.

Gabriela Andreiaşu, președintele Agenției Naționale Antidoping, despre Simona Halep

Gabriela Andreiaşu, președintele Agenției Naționale Antidoping, a vorbit despre cazul Simonei Halep, la Sport Total FM: „Am citit că s-a stabilit un anumit termen pentru audiere în regim de urgență. Noi nu avem cunoștință de acest termen, dacă avocații au spus, probabil că așa este. Pot să confirm că procedural, după impunerea unei suspendări provizorii, se organizează în cel mai scurt timp posibil o audiere în regim de urgență.

În cadrul acestei audieri, sportivul poate să aducă probe și dacă demonstrează că un produs pe care l-a folosit și ne referim la suplimente, dacă a fost contaminat cu o substanță interzisă, atunci sancțiunea se poate ridica. Se poate, deci nu e obligatoriu, trebuie demonstrat acest lucru. Această suspendare provizorie se poate impune în două moduri. Fie prin prima notificare care se comunică sportivului sau notificare de punere sub acuzare, sau printr-o decizie separată. În cazul Simonei Halep s-a impus prin notificarea care i-a fost comunicată. Se organizează imediat o audiere, în regim de urgență, asta e terminologia din Codul Mondial Antidoping tocmai pentru a-i da posibilitatea sportivului să se apere”.

Recomandarea video

Mediafax
Marcel Ciolacu despre participarea lui Nicușor Dan la Consiliul de Pace: „Aș fi decis din prima zi că trebuie să mergem în Statele Unite, să stăm la aceeași masă cu Trump”
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Moarte violentă pentru Gheorghe Chindriș. Cum a fost ucis fostul director la Cupru Min
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Ce ne rezervă 2026 pentru fiecare zodie, conform horoscopului chinezesc. Anul „Calului de foc” începe pe 17 februarie
Mediafax
Florin Barbu: „Ministerul Agriculturii a fost singurul minister care în anul 2025 a avut o economie de 14% la fondul de salarii.”
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Persoanele care ar putea să nu mai plătească impozite deloc. Bolojan a făcut anunțul
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
O nouă rundă de negocieri de pace privind Ucraina