Prima pagină » Sport » Nadal așteaptă acest moment de trei ani: ce se va întâmpla pe 21 august

Nadal așteaptă acest moment de trei ani: ce se va întâmpla pe 21 august

Nadal așteaptă acest moment de trei ani: ce se va întâmpla pe 21 august
Mai multe pe gandul.info

Nadal îl va înlocui în fotoliul de lider pe britanicul Andy Murray, care se află pe prima poziție în ierarhia mondială din luna noiembrie a anului 2016. Spaniolul va profita de faptul că nici unul dintre Federar sau Murray nu va participa la turneul Masters 1000 de la Cincinnati, britanicul lipsind și de la competiția de la Montreal, câștigată de Alexander Zverev, unde Nadal a fost eliminat de Denis Shapovalov (18 ani).

Roger Federer nu va fi prezent la Cincinnati din cauza unei accidentări la spate, suferită în finala Mastersului de la Montreal, pierdută în fața neamțului Alexander Zverev (20 de ani), scor 3-6, 4-6.

Astfel, Rafael Nadal, care a câștigat patru turnee în 2017 (Monte Carlo, Barcelona, Madrid și Roland Garros, toate pe zgură), va reveni pe primul loc în clasamentul ATP pentru prima dată din luna iulie a anului 2014.

Recomandarea video

Mediafax
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Anul Nou: Ce să faci de Revelion și ce să eviți ca să ai noroc tot anul
Digi24
Reacția Chinei după acuzațiile Kremlinului că ucrainenii au atacat reședința lui Putin
Cancan.ro
Plan malefic și fără milă! Cum a pus mâna pe bani în doar câteva zile, femeia din Sibiu care și-a ucis mama
Prosport.ro
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om bogat”
Adevarul
Cristi Borcea, ținta ironiilor pe internet. „Oameni care n-au ce face cu banii și se transformă în monștri”
Mediafax
Ianuarie 2026: marile sărbători din calendarul ortodox
Click
Orașul-minune al României! Nu se mai oprește din dezvoltare și a atras miliarde de euro
Digi24
Schimbarea critică privind armata lui Putin care ar putea opri războiul din Ucraina. Zelenski: E o premieră
Cancan.ro
Substanțe afrodisiace, descoperite în casa Rodicăi Stănoiu. Ancheta ia o turnură neașteptată
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Galerie foto de excepție cu Brigitte Bardot
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Duș cu apă rece sau caldă: Care este mai sănătos?