Prima pagină » Sport » Omul pe care moartea fotbalistului Astori nu l-a impresionat revine. Ce declarație a făcut în ziua în care fotbalistul a fost înmormântat

Omul pe care moartea fotbalistului Astori nu l-a impresionat revine. Ce declarație a făcut în ziua în care fotbalistul a fost înmormântat

Omul pe care moartea fotbalistului Astori nu l-a impresionat revine. Ce declarație a făcut în ziua în care fotbalistul a fost înmormântat
Mai multe pe gandul.info

„Eu nu am vrut să jignesc pe nimeni! Trăim într-o lume în care trebuie să fim ipocriți pentru a fi apreciați de ceilalți. Îmi pare rău, dacă am deranjat pe cineva, atunci îmi cer iertare!”, a notat Dani Alves, pe pagina sa de Twitter.

Internaționalul brazilian a mărturisit, inițial, că moartea subită a lui Astori nu l-a mișcat prea tare și a adus în discuție miile de copii care mor de foame zilnic în întreaga lume. „În lume mor de foame mii de copii, zi de zi, și nu primesc atâta atenție. Și sunt la fel de importanți. Mai devreme sau mai târziu, toți murim. Poate că suntem triști, dar nu la fel de triști precum familia sa. Cred că David a realizat tot ce trebuia în această lume haotică, iar acum se află într-o lume mai bună”, a spus Dani Alves, într-o conferință de presă.

Declarațiile făcute de Dani Alves au făcut înconjurul lumii și au stârnit mai multe comentarii și controverse. Printre cei care au reacționat s-a numărat și Balotelli, fost coechipier al lui Davide Astori la naționala Italiei.

„Nu e greșit ce a spus, dar în acel moment trebuia să o țină pentru el! Trebuia doar să transmită condoleanțe familiei, nu era necesar să arunce și cu gunoi. Nu poți declara așa ceva când cineva moare. Un comentariu care nu avea nimic de a face cu subiectul! Apropo, Astori a fost un baiat foarte bun și spun asta pentru că am jucat alături de el la națională”, a spus Mario Balotelli, citat de AS.

Căpitanul Fiorentinei, Davide Astori, s-a stins din viață duminică dimineață, în camera sa de hotel din Udine, unde ar fi urmat să joace împotriva echipei locale. Autopsia a stabilit că fotbalistul în vârstă de 31 de ani a murit din cauza unui stop cardiac.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...