Prima pagină » Sport » Presa din Italia o vede pe Simona Halep „regina” tenisului mondial. „Poate ajunge pe primul loc în acest an”

Presa din Italia o vede pe Simona Halep „regina” tenisului mondial. „Poate ajunge pe primul loc în acest an”

Presa din Italia o vede pe Simona Halep „regina
Jurnaliștii de la OK Tennis cred că Simona Halep poate deveni până la finalul acestui an „regina" tenisului feminin, făcând o analiză a adversarelor la titlu ale româncei.

Jurnaliștii de la OK Tennis cred că Simona Halep poate deveni până la finalul acestui an „regina” tenisului feminin, făcând o analiză a adversarelor la titlu ale româncei.

„Na Li a câstigat Australian Open, dar apoi a fost eliminată rapid la Roland Garros și Wimbledon. Sharapova și-a revenit și a câstigat la Madrid si Roland Garros, însă jocul ei nu a convins niciodată. Kvitova are un talent imens, dar este inconstantă și e, practic, imposibil, să ajungă pe primul loc”, scrie sursa menționată, citată de ziare.com.

„Cea mai serioasă candidată la primul loc este Simona Halep. Românca a ajuns pe locul 3, a jucat în prima finală de Grand Șlam și, spre deosebire de Eugenie Bouchard, a făcut puțini pași greșiți în turneele mai mici. Întotdeauna a dat totul, ajungând cât de departe a putut la fiecare turneu. Dacă va continua așa și pe ciment va ajunge serios și meritat la țintă, iar WTA își va găsi nouă regină”, este concluzia italienilor de la OK Tennis.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Pot influența formarea unui guvern.” Bolojan explică de ce neafiliații contează mai mult decât UDMR
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Lora, amenințată cu MOARTEA! A cerut protecția Poliției
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Eşec pentru Kremlin la Beijing: Putin a plecat fără acordul vital pentru gazele rusești și a anulat conferința de presă
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
A renunțat la munca de birou și și-a construit o căsuță din panouri de paie: „Rămâneam fără bani și eram nevoit să mă împrumut”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Tot mai multe femei refuză presiunea de a se „transforma” înainte de nuntă