Prima pagină » Sport » Prima REACȚIE a președintelui FRF, Răzvan Burleanu, după plecarea lui Edi Iordănescu

Prima REACȚIE a președintelui FRF, Răzvan Burleanu, după plecarea lui Edi Iordănescu

Prima REACȚIE a președintelui FRF, Răzvan Burleanu, după plecarea lui Edi Iordănescu

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a declarat la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF, că în locul lui Edward Iordănescu îşi doreşte să numească selecţionerul cât mai repede posibil.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, pe site-ul oficial, încheierea colaborării cu selecţionerul Edward Iordănescu, după ce prelungirea contractului scadent la finalul acestei luni nu a mai fost posibilă, cele două părţi nereuşind să ajungă la o înţelegere.

Prima REACȚIE a lui Răzvan Burleanu după plecarea lui Edi Iordănescu

În mandatul lui Edward Iordănescu, echipa naţională a înregistrat, în 28 de partide, 10 victorii, 10 rezultate de egalitate şi 8 înfrângeri.

„Ne-am dorit să continuăm cu Edi. Îi suntem recunoscători pentru că în mandatul lui am reuşit să producem cea mai importantă sportivă din ultimii 24 de ani. Generaţia de Suflet a reuşit să inspire naţiunea noastră, ceea ce este un aspect important.

Ne-am dori, ca administraţie, ca drumurile noastre să se poată reîntâlni

Rămânem prieteni, pentru că relaţia noastră s-a bazat pe respect. Este un antrenor cu un potenţial uriaş. Nu au existat probleme de ordin financiar, de durata contractului sau a stafului tehnic. Toate aceste subiecte au fost agreate înainte de plecarea la Euro.

El îşi doreşte să fie mai aproape de familie pentru o anumită perioadă de timp. Am sperat până în ultimul moment că Edi se va răzgîndi. El merită tot respectul nostru şi îl înăeleg perfect în această decizie. Este o presiune foarte mare să fii selecţioner şi cred că acesta este elementul pentru care a luat această decizie.

„Am un nume în minte, dar nu pot să-l spun”

Îi rog pe suporteri să nu se supere pe decizia lui Edi şi să îl susţină în continuare”, a declarat Burleanu, într-o conferinţă de presă.

„Vrem să numim cel mai bun selecţioner cât mai repede posibil, care să ducă actualul lot la maximul posibil şi implicit să ne calificăm la CM. În funcţie de priorităţile stabilite de Comisia Tehnică, vom începe discuţiile cu posibili selecţioneri.

În momentul de faţă orice nume vehiculat este posibil. Am un nume în minte, dar nu pot să-l spun pentru a nu influenţa Comisia Tehnică”, a declarat Burleanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi