Prima pagină » Sport » Primul antrenor al lui Lucian Bute: L-aș sfătui să se retragă

Primul antrenor al lui Lucian Bute: L-aș sfătui să se retragă

Primul antrenor al lui Lucian Bute: L-aș sfătui să se retragă
Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a declarat, duminică dimineață, la Pechea, că și-ar sfătui fostul elev să se retragă din activitate, după meciul pierdut la puncte cu Jean Pascal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a declarat, duminică dimineață, la Pechea, că și-ar sfătui fostul elev să se retragă din activitate, după meciul pierdut la puncte cu Jean Pascal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Acum chiar îi acuz pe antrenori, stafful canadian, pentru că acum am văzut că acum Lucian a fost bine pregătit, ar fi avut multe disponibilități să facă un meci mare, însă din păcate n-a schimbat nimic, decât în ultima repriză, când a fost prea târziu. Cred că principalul vinovat este stafful canadian, putea să-l monteze mai mult în acest meci, putea să-i schimbe tactica, să-l obișnuiască să folosească și combinații, a lovit mult prea izolat și i-a permis lui Pascal să-și foloseacă calitățile fizice. Eu l-aș sfătui să se retragă. N-ar fi retragre rușinoasă, pentru că n-a pierdut într-un mod rușinos, a pierdut oarecum la limită, însă depinde cum se va simți el, ce va discuta cu stafful lui”, a declarat Păun.

Tatăl lui Lucian, Ștefan, a afirmat că fiul său a avut probleme la mâna stângă: „Luci a avut probleme la mâna stângă Nu a activat deloc cu ea, a activat ultima repriză. Dacă se băga cu stanga mai din timp avea mai mare succes, dar nu a putut din cauza operației. Din partea mea, aș zice să zice, până aici am mers, dar el decide”.

„Dacă aș fi fost lângă ring, aș fi sărit acolo să-l ajut, cu siguranță, iar dacă eram în ring, vă dați seama, la un așa nivel, la totul sau nimic, la distrugere totală. Acum, capul sus, asta-i viața, cine-i mai bun câștigă, asta nu înseamnă că mâine ne oprim, nu mai boxăm. Vladimir Klitschko a pierdut chiar patru meciuri și acum e campion mondial, ăsta-i sportul!”, a spus la rândul său campionul la categoria grea Cristian Ciocan.

Pugilistul Lucian Bute a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond și NABF la categoria semigrea, disputat, duminică dimineață, la Centre Bell din Montreal.

Lucian Bute ar fi trebuit să boxeze cu Jean Pascal la 25 mai 2013, dar meciul a fost amânat pentru 18 ianuarie, după ce pugilistul român a fost operat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!