Prunea: E un moment delicat pentru Steaua, acțiunea UEFA pică extrem de prost

Prunea: E un moment delicat pentru Steaua, acțiunea UEFA pică extrem de prost
Publicat: 10/06/2013, 20:25
Actualizat: 25/06/2013, 15:30

Fostul director de relații internaționale al FRF Florin Prunea a declarat, luni, pentru agenția MEDIAFAX, că deschiderea de către UEFA a unei proceduri disciplinare împotriva FC Steaua pică extrem de prost și afirmă că momentul este unul delicat pentru clubul roș-albastru.

MAURICE SENDAK Google Doodle

„E foarte greu de spus ce soluție va da Comisia de Disciplină a UEFA. Dar este într-adevăr un moment delicat pentru Steaua. Acțiunea disciplinară a UEFA pică într-un moment extrem de prost, cum nu se poate mai prost și într-o conjunctură nefavorabilă. Pentru că am văzut toți declarațiile din ultima vreme ale președintelui UEFA”, a spus Prunea, în prezent președinte al grupării CSMS Iași.

El susține că deschiderea procedurii disciplinare în cazul FC Steaua ca urmare a condamnărilor decise de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul „Valiza” reprezintă o premieră și pentru Comisia de Control și Disciplină a UEFA. „Niciun club nu a mai fost judecat de UEFA pentru așa ceva. Este o premieră și pentru UEFA. Nu știu de ce se tot face o comparație între ceea ce s-a întâmplat cu Steaua și sancțiunea cu excluderea din competițiile europene primită de Fenerbahce în urmă cu doi ani pentru că aceste cazuri sunt total diferite”, a menționat, pentru MEDIAFAX, oficialul grupării CSMS Iași.

Florin Prunea a explicat că este puțin probabil ca Steaua să fie reprezentată de un avocat în fața Comisiei de Control și Disciplină a UEFA. „Steaua nu va putea fi reprezentată de un avocat la comisie. În general se face o corespondență cu Federația Română de Fotbal și apoi se judecă. Numai în cazuri excepționale un club este chemat să își exprime punctul de vedere”, a adăugat Prunea.

UEFA a anunțat, luni, pe site-ul oficial, că a deschis o procedură disciplinară împotriva FC Steaua, iar cazul va fi analizat de Comisia de Control și Disciplină a forului în data de 21 iunie, federația europeană luând în discuție situația campioanei României după decizia ÎCCJ în dosarul „Valiza”.

„A fost deschisă o procedură împotriva clubului Steaua București în baza articolelor 2.04.g), 2.05 și 2.10 ale regulamentului ediției 2013/2014 al UEFA Champions League, referitoare la criteriile de admitere pentru participarea în competițiile UEFA”, se arată pe site-ul forului european.
Cele trei articole menționate de UEFA prevăd următoarele:

Articolul 2.04.g) -„Pentru a fi eligibil pentru a participa la competiție, un club trebuie să nu fi fost direct și/sau indirect implicat, de la intrarea în vigoare a Articolului 50(3) al statutelor UEFA, la 27 aprilie 2007, în orice activitate ce are scopul de a aranja sau influența rezultatul unui meci la nivel național sau internațional și trebuie să confirme în scris acest lucru administrației UEFA.”

Articolul 2.05: „Dacă, pe baza tuturor faptelor și informațiilor avute la dispoziție, UEFA ajunge la concluzia că un club a fost direct și/sau indirect implicat, de la intrarea în vigoare a articolului 50 (3) din Statutul UEFA, 27 aprilie 2007, în orice activitate cu privire la aranjarea sau influențarea rezultatului unui meci la nivel național sau internațional, UEFA va declara un asemenea club neeligibil pentru a participa în competiție. Această neeligibilitate este efectivă pentru doar un sezon. În luarea deciziei, UEFA se poate baza, dar nu obligatoriu, pe decizia unui for sportiv național sau internațional, tribunal arbitral sau instanță de stat. UEFA se poate abține în a declara un club neeligibil de a participa într-o competiție, dacă UEFA este mulțumită de impactul deciziei luate în legătură cu anumite circumstanțe faptice de un for sportiv național sau internațional, tribunal arbitral sau instanță de stat, care are ca efect împiedicarea clubului să participe într-o competiție UEFA.”

Articolul 2.10: „Dacă există vreun dubiu că un club îndeplinește alte criterii de admitere decât cele definite în paragrafele 2.04c) (n.r. – trebuie să fi obținut o licență eliberată de forul național competent în concordanță cu Licențierea cluburilor și a fair-play-ului financiar și să fie inclusă pe lista înaintată de federație la UEFA) și 2.04 d) (n.r. – trebuie să se supună regulilor menite să asigure integritatea competiției așa cum este ea definită la articolul 3), secretarul general al UEFA va trimite cazul la Comisia de Disciplină și Control a UEFA, care va decide fără întârziere în privința admiterii în concordanță cu Regulamentul Disciplinar al UEFA. UEFA va putea deschide investigații oricând (chiar și după finalul competiției) pentru a se asigura că acele condiții sunt sau au fost întrunite până la finalul competiției; dacă o astfel de investigație relevă că unele dintre celelalte criterii sunt sau nu au fost îndeplinite în timpul competiției, clubul poate fi supus măsurilor disciplinare în concordanță cu Regulamentul Disciplinar al UEFA.”

UEFA a deschis o procedură și împotriva clubului turc Beșiktaș și a doi oficiali în legătură cu „activități privind trucarea de meciuri” ce ar fi avut loc în timpul finalei din 2011 a Cupei Turciei.

Ambele cazuri vor fi analizate de Comisia de Control și Disciplină a UEFA în data de 21 iunie, la Nyon, iar un verdict va fi dat în săptămâna care începe la 24 iunie.

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, în 4 iunie, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanței supreme fiind definitivă. Becali a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită și una de un an pentru fals. Fiind vorba de un caz de corupție în fotbal, UEFA ar putea dicta sancțiuni împotriva echipei Steaua, ce ar putea duce la interzicerea participării în Liga Campionilor. Totodată, dosarul „Valiza” va fi reanalizat și de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal.

În ultimele zile mai multe persoane din fotbal s-au exprimat în ceea ce privește o posibilă decizie a UEFA de excludere a FC Steaua din Liga Campionilor. Directorul administrației de licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că, în opinia sa, Steaua poate fi exclusă din Liga Campionilor de UEFA, în urma condamnării definitive a finanțatorului clubului, Gigi Becali, în dosarul „Valiza”.

De asemenea, conform unei înregistrări cu camera ascunsă difuzată de postul RTV, și secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, este de părere că Steaua riscă suspendarea din cupele europene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Noua cucerire a lui Arpad Paszkany rupe tăcerea. Antonela are planuri mari cu milionarul
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
O vrea sau nu ca invitat Denise Rifai pe Erika Isac la "40 de întrebări..."
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Unde se află prima cabană montană construită în România?