Prima pagină » Sport » Radu Drăgușin, în TOP 3 cei mai bine vânduți fotbaliști români din istorie

Radu Drăgușin, în TOP 3 cei mai bine vânduți fotbaliști români din istorie

Radu Drăgușin a ales Tottenham Horspur în detrimentul celor de la Bayern Munchen, în ceea ce a devenit cel mai scump transfer al unui fotbalist român din istorie.

După o noapte de negocieri, jucătorul a optat pentru campionatul englez, scrie prsa italiană. Fotbalistul nu şi-a ascuns niciodată admiraţia pentru Premier League. Se încheie astfel o negociere rapidă pentru jucătorul care se afla în atenţia mai multor cluburi, printre care Newcastle, Napoli, AC Milan şi Bayern.

Radu Drăgușin, în TOP 3 cei mai bine vânduți fotbaliști români din istorie

Drăguşin, după ce marţi a participat la antrenament la Genoa, îşi va lua rămas bun de la coechipierii săi şi va pleca cu un zbor privat spre Londra, unde va fi supus unor examene medicale în cursul zilei de astăzi.

ProSport a aflat sumele colosale din contractul pe care Drăgușin îl va avea cu Spurs, salariul său brut, săptămânal, va fi de 62.000 de pounds!.

Dar adevărata lovitură vine din zona de bonus la instalare. Sursele ProSport susțin că Tottenham i-a plătit un milion de lire sterline la semnătură, o sumă cu adevărat impresionantă,

Clubul italian va primi 25 de milioane de euro plus 5 milioane de euro bonusuri şi, probabil, împrumutul până în iunie al extremei drepte Djed Spence.

Recordul în fotbalul românesc la transferuri era deținut de Adrian Mutu. În vara lui 2003, Chelsea îl cumpăra de la Parma pentru 19 milioane de euro. Pe locul 2 se afla Cristi Chivu, pentru care Ajax încasa 18 milioane de euro tot în vara lui 2003 de la AS Roma.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Salarii de 5.400 de euro pe lună pentru muncitorii români! Țara în care se câștigă o avere
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Ce se întâmplă doctore
Un italian a plătit o avere pentru a fi readus la viață după moarte. Va fi criogenat la -196 de grade Celsius în recipiente cu azot lichid/ VIDEO
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit legătura dintre fibrele amiloide și fertilitate
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi