Prima pagină » Sport » Președintele FRF, Răzvan Burleanu, ales membru în Consiliul FIFA. „O performanță pentru diplomația sportivă a României”

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, ales membru în Consiliul FIFA. „O performanță pentru diplomația sportivă a României”

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, ales membru în Consiliul FIFA. „O performanță pentru diplomația sportivă a României”

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a fost ales marți, 20 aprilie, în poziția de membru al Consiliului FIFA.

El a fost unul dintre candidații la posturile rezervate UEFA în organismul forului mondial, iar mandatul său de 4 ani a fost confirmat în cadrul celui de-al 45-lea Congres UEFA, de la Montreux, Elveția, anunță Mediafax.

Prezența în Consiliul FIFA este o performanță pentru diplomația sportivă a României, iar pentru managementul sportiv este cea mai înaltă recunoaștere, de aceea voi face tot ceea ce este posibil cu cea mai înaltă responsabilitate ca, alături de președintele UEFA și de ceilalți 7 colegi din Consiliul UEFA, să pot reprezenta interesele fotbalului european și al altor federații naționale non-europene care împărtășesc aceeași viziune cu UEFA”, a declarat Burleanu, pentru site-ul FRF.

Acesta a mai adăugat că alegerea sa înseamnă pentru România și un acces la o cunoaștere și o înțelegere globală a dezvoltării fotbalului, care se va transpune totodată în decizii pe care va încerca să le influențeze la nivel internațional și național.

Totodată, prin demersul de a candida și de a fi ales mi-am dorit să inspir și alți români tineri care consideră că anumite domenii sau funcții le sunt greu accesibile, dacă nu chiar interzise, iar modul nostru de lucru integru să fie un model și pentru ale sectoare de activitate din țara noastră”, a mai afirmat președintele FRF.

Ceilalți trei membri în Consiliul FIFA din partea UEFA, a căror candidatură a fost confirmată în ședința de marți, sunt Georgios Koumas (Cipru), Peter Peters (Germania) și Dejan Savicevic (Muntenegru).

Cine a câștigat locul rezervat unei persoane de sex feminin

Locul rezervat unei persoane de sex feminin, în același organism de conducere al FIFA, a fost câștigat, în urma alegerilor, de Evelina Christillin (Italia).

Nucleară în fotbal! JP Morgan confirmă: puternica bancă americană va finanța SuperLiga! / Burleanu, dezamăgit de Real Madrid și Barcelona!

Nucleară detonată în fotbal! JP Morgan confirmă că va finanța Super Liga de fotbal! Cele mai puternice 12 cluburi europene părăsesc UEFA Champions League pentru un proiect de miliarde.

Milan, Real Madrid, Barcelona și Manchester United sunt printre fondatorii noii ligi. Președinte va fi Florentino Perez, actualul șef de pe „Bernabeu”.

FRF, prin vocea lui Răzvan Burleanu, deja se revoltă. Românii pregătesc boicotarea competiției dinainte să fie invitați!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial