Prima pagină » Sport » Reghecampf: Meciul cu FC Basel este ultima șansă de calificare în primăvara europeană

Reghecampf: Meciul cu FC Basel este ultima șansă de calificare în primăvara europeană

Reghecampf: Meciul cu FC Basel este ultima șansă de calificare în primăvara europeană

„Pentru noi e un meci foarte important, probabil ultima șansă a noastră pentru a mai reuși să ne calificăm în primăvara europeană. Trebuie să câștigăm meciul de mâine seară pentru a mai avea șanse să prindem locul trei sau, de ce nu, locul doi. Până acum, în cele două meciuri pe care le-am jucat, am primit foarte multe goluri, nu am reușit să ne ridicăm la valoarea competiției, nu am reușit să facem jocuri așa cum ne-am fi dorit. Înainte de competiție am spus că ne dorim să ajungem în primăvara europeană. Au trecut două etape, mai avem șanse. Dacă nu vom câștiga, am avea și mai puține șanse de a ne califica mai departe”, a spus Reghecampf.

Laurențiu Reghecampf a afirmat că Steaua nu pornește ca favorită în meciul cu FC Basel, programat, marți, pe Arena Națională. „În momentul de față, Steaua nu are niciun avantaj, pentru că în această competiție am primit șapte goluri și nu am marcat niciunul. Trebuie să facem primul pas, trebuie să ne concentrăm mult mai mult pe jocul nostru. Nu știu cine va fi mâine seară în avantaj, nu mai contează acest lucru, dar cred că prima șansă o au cei de la Basel, pentru că au deja un joc câștigat”, a completat Reghecampf.

El speră ca jucătorii Stelei să reușească să-și impună jocul contra campioanei Elveției, iar pentru asa jucătorii săi trebuie să fie mai agresivi. „Nu cred că mai este important să venim cu ceva în plus în momentul în care ai șansa să joci la un asemenea nivel. O să încercăm să-i pregătim foarte bine pe jucători, să le dăm toate informațiile necesare despre echipa din Basel. O să încercăm să ne facem jocul nostru. O să încercăm să fim agresivi, să aducem în jurul purtătorului de balon, mă refer la jucătorii adverși, să aducem doi-trei oameni, să încercăm să recuperăm mingea cât mai departe de poarta noastră. La ultimele două meciuri ne-a lipsit că nu am fost agresivi, că nu am avut acel moment de sacrificiu în contactele de unu contra unu. Dacă vom reuși să fim mai agresivi, cred că vom avea o șansă foarte bună”, a adăugat Reghecampf.

Laurențiu Reghecampf crede că atacantul Marco Streller este cel mai important jucător al celor de la FC Basel. „În ultimul timp, această echipă a crescut foarte mult. Noi am avut posibilitatea să jucăm două meciuri amicale. Fac un pressing foarte agresiv, sunt un grup unit, au un jucător foarte important, Streller, un atacant masiv, care strânge echipa lângă el. Cred că este o echipă foarte bine organizată pe faza defensivă, iar pe contraatac au jucători cu viteză foarte multă”, a subliniat Reghecampf.

Reghecampf a explicat că mijlocașul Gabriel Iancu nu a fost inclus în lotul pentru meciul cu FC Basel. „Gabriel Iancu nu este în lotul de 20 de jucători pe care l-am oprit pentru lotul de mâine. Alexandru Chipciu este în lot și încercăm să-l introducem cât mai repede în echipă. Sper să aibă parte de cât mai multe minute de joc, pentru că numai așa poate intra repede în echipă”, a menționat Reghecampf.

Tehnicianul stelist a lăsat să se înțeleagă că nu ar fi deranjat prea mult de o eventuală a amânării unei etape înaintea partidei de baraj dintre Grecia și România. „E important pentru tot fotbalul românesc ce se va întâmpla în perioada următoare cu echipa națională. Sperăm să avem un adversar cât mai ușor, cu toate că nu mai există în momentul de față un adversar pe care îl poți cataloga ca fiind ușor. Sper, pentru jucătorii noștri, pentru fotbalul românesc, să aibă șansa de a se califica la CM. Referitor la programul nostru, nu cred că se mai pune problema în momentul în care vorbim de echipa națională și de un pas atât de important. Dacă se va amâna o etapă este ok, vom încerca să o jucăm într-o altă perioadă. Nu cred că va fi o problemă pentru noi. Oricum și fără două jocuri disputate, Steaua tot pe locul întâi este și cu trei puncte avans”, a mai spus Reghecampf.

Laurențiu Reghecampf a menționat că nu îi este greu să-i motiveze pe jucători înaintea meciurilor din Liga Campionilor. „Sperăm ca mâine seară să reușim să câștigăm primul meci. Până acum am doborât foarte multe recorduri, am câștigat foarte multe meciuri, din păcate nu am reușit în Liga Campionilor. Diferența e foarte mare între Liga Campionilor și Liga Europa, dar nu e greu să-i motivezi pentru aceste meciuri. E mult mai greu să-i antrenezi și să-i motivezi după o înfrângere în această competiție”, a precizat Reghecampf.

Întrebat care este situația portarului Ciprian Tătărușanu, al cărui contract expiră în vară, Reghecampf a răspuns: „Mai sunt șase-șapte luni de zile în care putem ajunge la o înțelegere. Mai avem un portar foarte bun, Niță, și un portar tânăr, Cojocaru. Dacă va pleca în altă parte, ne vom orienta să aducem un jucător cu experiență, care să-l înlocuiască foarte repede.”

Partida Steaua – Basel, contând pentru etapa a treia a Grupei E a Ligii Campionilor, se va disputa, marți, de la ora 21.45, pe Arena Națională.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
FOTO O mai țineți minte pe „Betty cea urâtă”? La 53 de ani, actrița din celebra telenovelă arată senzațional!
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!