Prima pagină » Sport » ROMÂNIA – OLANDA. Regretul lui Gabriel Torje înaintea partidei cu Olanda

ROMÂNIA – OLANDA. Regretul lui Gabriel Torje înaintea partidei cu Olanda

ROMÂNIA - OLANDA. Regretul lui Gabriel Torje înaintea partidei cu Olanda
Află cele mai noi informații despre partida ROMÂNIA - OLANDA, din cadrul preliminariilor Cupei Mondial din 2014

Fotbalistul Gabriel Torje a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că OLANDA are prima șansă în partida de săptămâna viitoare cu ROMÂNIA, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, deși jocul se va disputa la București.

„Nu cred că plecăm favoriți, chiar dacă jucăm acasă. OLANDA pleacă cu prima șansă, iar noi trebuie să continuăm evoluțiile bune și să nu-i dezamăgim pe fani. Încă nu am realizat nimic, avem doar nouă puncte. Victoria cu Turcia a fost o surpriză pentru alții, noi ne doream și ne așteptam să câștigăm la Istanbul. Sperăm ca publicul să cânte 90 de minute și să fie alături de noi pentru că ne dorim foarte mult o victorie cu OLANDA. Vom vedea la ora jocului dacă putem învinge Olanda. E un adversar valoros, dar cu siguranță nu ne vom preda”, a spus Torje.

El speră că Dorin Goian va repeta performanța de la meciul ROMÂNIA – OLANDA din 2007, de la Constanța, în care a înscris unicul gol al partidei: „Să dea Dumnezeu să marcheze Goian din nou și să câștigăm prin golul lui”.

Gabriel Torje este de părere că dacă partida de marți s-ar fi disputat chiar și pe un stadion cu capacitate mai mare, arena s-ar fi umplut. „Cred că dacă era stadion de 100.000 de locuri la acest meci se umplea. Am avut și eu foarte multe solicitări de bilete din partea cunoscuților, ca fiecare jucător dealtfel. Din păcate nu le-am putut onora, pentru că s-au vândut foarte multe tichete înainte. De la mine vor veni familia și câțiva prieteni”, a afirmat fotbalistul.

Torje a menționat că speră ca la finalul preliminariilor să aibă ocazia să vadă în realitate Brazilia, gazda Cupei Mondiale din 2014. „Deocamdată în poze se vede Brazilia. Sperăm ca la finalul preliminariilor să o vedem și în realitate”, a adăugat Gabriel Torje.

ROMÂNIAOLANDA se dispută marți, de la ora 21.00, pe Arena Națională, în cadrul preliminariilor Cupei Mondial din 2014.

Recomandarea video

Mediafax
Liana Arsenie, președinta CAB: „N-aș spune că materialul Recorder este unul de presă”
Digi24
China amenință cu „toate măsurile necesare” după ce CIA a publicat un clip în limba chineză pentru recrutarea de ofițeri
Cancan.ro
Lovitură de la tribunal pentru rudele tinerilor implicați în crima lui Mario Berinde din Cenei. Ce au decis judecătorii
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
Mediafax
Mai mult de două treimi dintre europeni simt că țara lor este amenințată. Majoritatea cer o UE mai bine apărată
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Polițiștii se deplasau spre același incident
Cancan.ro
Românul care a câștigat 10 milioane de euro la LOTO, sufocat de datorii! Și-a 'vândut' și părinții la cămătari!
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face și cum arată acum Mirela Stoian, cea care a interpretat-o pe Lila, în „Vacanța Mare”. Actrița a intrat într-un con de umbră de ani buni
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Video / Primele imagini cu mașina care a ars ca o torță. O femeie a murit, șoferul în stare gravă
Descopera.ro
Cum arată ultima suflare a unei stele aflate pe moarte?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Ultimele momente ale copiilor incași, sacrificați drept „soli ai zeilor”, dezvăluite cu tomografii computerizate