Prima pagină » Sport » Scrisoarea prin care Victor Hănescu s-a retras din echipa națională de Cupa Davis

Scrisoarea prin care Victor Hănescu s-a retras din echipa națională de Cupa Davis

Scrisoarea prin care Victor Hănescu s-a retras din echipa națională de Cupa Davis
Tenismanul Victor Hănescu și-a anunțat, miercuri, prin intermediul unei scrisori deschise către "iubitorii tenisului românesc" remisă agenției MEDIAFAX, decizia de a se retrage din echipa națională de Cupa Davis, precizând că acest pas este unul foarte dificil pentru el.

„Vine un moment în viață fiecărui sportiv, dureros, dar inevitabil: retragerea de la Echipa Națională. Momentul nu este ușor și întotdeauna când vine vorba de culorile României, decizia este și mai dificilă. De la vârsta de 10 ani, prin ’91, când am fugit de la școală să văd un meci de Cupa Davis între România și Irlanda, s-a născut în mine dorința de a purta cu mândrie tricoul Naționalei. Am debutat la 20 de ani, în 2001 și țin minte ca ieri acea zi: am fost convocat ca rezervă în meciul contra Cehiei, jucat la Prostejov și am intrat pe teren, la dublu, alături de Trifu, ca urmarea a unei accidentări suferite de Voinea. De atunci am jucat 37 meciuri sub tricolor în 21 de partide inter-națiuni și la fiecare meci sub culorile României, am avut emoții, mari emoții! Aceste trăiri nu se compară cu sferturile de finală de la Roland Garros și nici cu trofeul câștigat în Elveția, după ce am trecut în semifinală de Wawrinka, top 10 ATP la acel moment, sunt sentimente speciale pe care nu le poți avea decât la Națională”, a scris Hănescu.

Jucătorul de tenis român a rememorat cele mai importante momente din cariera sa la echipa națională: „Mă gândesc la meciul împotriva Ecuadorului, împotriva fraților Lapentti. Am câștigat primul meci după 5 ore de joc, iar în ultima zi la 2-1 pentru noi, am pierdut în 5 seturi de la Nicolas Lapentti. A fost prima oară când am plâns după un meci pierdut, mă gândeam tot timpul la ce o să gândească cei de acasă… dar cu sprijinul colegilor, am reușit calificarea. În 2005 am avut confruntarea cu Belarusul la Brașov. Jucam alături de Pavel și Trifu pentru un loc între primele 8 echipe din lume. Momentul adevărului a venit în ultima zi a întâlnirii când la scorul de 2-2 jucam meciul decisiv cu Volcikov. A fost poate cel mai important moment din cariera mea. Era testul cel mare, și l-am trecut! L-am învins pe Volcikov și România era în sferurile grupei mondiale după o pauză de 22 de ani! Nu toate momentele la Cupa Davis au fost fericite, când suferi o înfrângere la Națională, simți pe umeri nemulțumirea a milioane de români, nu este la fel ca la un turneu ATP când nu prea ai timp să meditezi la meciul deabia încheiat, pleci imediat către următorul turneu și trebuie să rămâi concentrat. Un moment dificil pentru mine, care m-a ținut departe de terenul de tenis aproape un an, a fost în 2006, când jucând pentru România împotriva SUA, am suferit o accidentare la spate. Totuși, am revenit în 2007, într-un meci dramatic împotriva Japoniei, la Osaka, când după un ultim set în care am jucat cu crampe musculare puternice, am reușit să aduc punctul decisiv pentru România”.

Victor Hănescu și-a exprimat încrederea că poate ajuta mai mult tenisul românesc din afara terenului, precizând că va continua colaborarea cu Federația Română de Tenis. „Toate aceste experiențe m-au format că jucător profesionist, ca om. Am 33 de ani și mă simt împlinit. Sunt un român fericit, am o familie frumoasă și întregită de câteva luni de băiețelul meu Luca. Vin cât de des pot în țară și credeți-mă nu rezist mai mult de o lună departe de familie, de România. În ultimii 11 ani m-am menținut în Top 100 ATP și de 13 ani servesc sub culorile naționale. Simt că pot da mai mult Naționalei din afară terenului, implicându-mă direct în formarea generației de mâine. Avem juniori talentați care trebuie promovați și încurajați, am și experiență și disponibilitatea s-o fac. Sper să rămân alături de Echipa Națională și de Federația Română de Tenis și de aceea am lansat programul Dream Young Team pentru România, un program pentru relansarea tenisului masculin românesc. Eu împreună cu o echipă de profesioniști formată din preparator fizic, preparator mental, fizioterapeut și antrenor vom modela tinerele talente pregătindu-le pentru lupta dura din tenisul internațional”, a afirmat tenismenul.

În ceea ce privește viitorul său, Hănescu afirmă că va continua să sponsorizeze turnee naționale și internaționale de juniori, precizând încă o dată că i-a fost foarte greu să ia decizia de a se retrage de la echipa națională: „Acest proiect nu este singular, m-am gândit încă de acum 9 ani cum să sprijin juniorii aflați la început de drum și am început să sponsorizez turnee naționale și internaționale de juniori, trofeul care-mi poartă numele «Trofeul Victor Hănescu», numărând în acest an 8 ediții. An de an, susțin competițiile ce reunesc peste 500 de juniori din întreagă lume. An de an, entuziasmul celor mici m-a îndemnat să merg mai departe și așa a apărut «Orice Campion are un început», o campanie națională ce ajută mii de elevi din întreagă țară în scopul de a-i îndruma pe calea sportului și a performanței în tenis. Vreau să generez o altă atitudine și implicare în România, legate de tenis, ca niciun alt talent neremarcat, să se piardă și niciun jucător aflat la începutul carierei să fie ignorat. Mi-a fost greu să iau această decizie, dar viața trebuie să-și urmeze cursul, iar tinerii trebuie încurajați și promovați! Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în toți acești ani, familie, prieteni, colegi, antrenori, oameni din federație și nu în ultimul rând iubitorilor tenisului fără de care acest sport nu ar exista. Sunt mândru și recunoscător pentru cei 13 ani sub culorile tricolorului, hai România!”.

Victor Hănescu, în vârstă de 33 de ani, a început să practice tenis la vârsta de 7 ani, și este jucător profesionist din anul 2000. Pentru România a jucat 37 de meciuri în Cupa Davis, 30 la simplu și 7 la dublu, reușind să câștige 16 dintre acestea.

Cea mai bună clasare a lui Victor Hănescu în ierarhia ATP a fost locul 26, la 6 iulie 2009, în momentul de față ocupând poziția 148.

Echipa națională a României de Cupa Davis urmează să întâlnească Suedia la 12-14 septembrie, pe teren prorpiu, în primul tur al play-off-ului pentru menținerea în Grupa I a zonei Euro-africane.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro