Prima pagină » Sport » Simona Halep a câștigat turneul de tenis de la Montreal

Simona Halep a câștigat turneul de tenis de la Montreal

Simona Halep a câștigat turneul de tenis de la Montreal
Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 5 în clasamentul mondial) a câștigat, duminică, turneul de categorie Premier 5 de la Montreal, după ce a trecut în finală de sportiva americană Madison Keys (poziția 12 WTA), scor 7-6 (2), 6-3. Halep va urca de luni pe poziția a treia în clasamentul WTA.

Meciul a durat o oră și 16 minute. În primul set, ambele jucătoare și-au pierdut de foarte multe ori serviciul. Românca a servit de două ori pentru set, la 5-4 și 6-5, dar a concretizat abia în tiebreak. Halep a început cu break setul secund și nu a cedat avantajul până la final.

Ambele tenismene au avut procentaje medii de reușită la serviciu, în jur de 50%. Keys a fost jucătoarea ofensivă, care a riscat mai mult, înregistrând 22 de mingi direct câștigătoare, în comparație cu cele 4 ale Simonei. Însă americanca a greșit foarte mult, în special cu reverul, și a avut 45 de erori neforțate (față de doar 19 Halep). Diferența s-a făcut în momentele importante, iar românca a câștigat doar șase puncte mai mult decât adversara.

„În primul rând, vreau să le mulțumesc suporterilor pentru că au venit. A fost o săptămână minunată, în care am fost susținută atât de români, cât și de canadieni”, a declarat Halep, la finalul partidei.

În urma acestui rezultat, bilanțul întâlnirilor directe dintre Keys și Halep a devenit 3-1 pentru româncă. Simona câștigase și precedenta confruntare din acest an, în optimile turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, scor 6-7 (5), 6-4, 6-3.

Pentru parcursul perfect de la Montreal, Simona Halep va primi 900 de puncte în clasamentul mondial și un cec în valoare de 497.700 de dolari. De luni, românca în vârstă de 24 de ani va urca pe locul 3 în ierarhia WTA, depâșindu-le pe Garbine Muguruza (Spania) și Agnieszka Radwanska (Polonia).

Simona este prima jucătoare care a bifat două finale consecutive la Rogers Cup de la Jennifer Capriati, în 2001 și 2002. În 2015, Halep s-a oprit în ultimul act al competiției care s-a desfășurat la Toronto. În urma succesului de la Montreal, Simona Halep a ajuns la 23 de victorii în ultimele 26 de meciuri în circuitul WTA, cu titluri la Madrid și București (ambele pe zgură). De cealaltă parte, Madison Keys rămâne cu 21 de succese în ultimele 25 de confruntări, cu finală la Roma (zgură) și titlu la Birmingham (iarbă).

Este al 14-lea trofeu din carieră pentru jucătoarea din România. Până acum, Simona Halep a câștigat două trofee Premier Mandatory (Madrid și Indian Wells) și a fost finalistă la Roland Garros și Turneul Campioanelor de la Singapore în 2014.

Simona Halep va juca duminică și finala de dublu de la Montreal, alături de Monica Niculescu, împotriva rusoaicelor Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, favorite 4 la câștigarea trofeului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!