Prima pagină » Sport » Simona Halep are șanse mari să o detroneze pe Serena Williams. ”Va fi NUMĂRUL 1 MONDIAL”

Simona Halep are șanse mari să o detroneze pe Serena Williams. ”Va fi NUMĂRUL 1 MONDIAL”

Simona Halep are șanse mari să o detroneze pe Serena Williams. ''Va fi NUMĂRUL 1 MONDIAL''
Ultima oră

”Cea mai serioasă candidată la primul loc WTA e Simona Halep. Românca e pe locul 3, a jucat prima ei finală de Grand Slam (n.r. pierdută la Roland Garros contra Mariei Sharapova) și, spre deosebire de Eugenie Bouchard (n.r. care a învins-o în semifinale la Wimbledon), a făcut puțini pași greșiți în turneele mici. Mereu a dat totul și a ajuns cât de departe a putut la fiecare turneu. Dacă va continua așa și pe hard, va ajunge meritat pe primul loc, iar WTA va avea o nouă regină”, scriu jurnaliștii de la OK Tennis.

Italienii susțin că, deși turneele de Grand Slam din acest an au fost câștigate de Na Li, Maria Sharapova și Petra Kvitova, acestea nu pot spera să îi ia locul Serenei Williams, actualul numărul 1 mondial. ”Na Li a câștigat Australian Open, dar apoi a fost eliminată rapid la Roland Garros și Wimbledon. Sharapova a câștigat la Madrid și la Roland Garros, dar jocul ei nu a convins. Kvitova are un talent uriaș, dar e inconstantă și nu poate ajunge pe primul loc”, scrie OK Tennis.

Italienii cred că liderul mondial se va schimba în acest an, deoarece Serena Williams a pierdut foarte multe puncte. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce întrebare o scoate din sărite pe Gabriela Oțil. Are legătură cu micuțul Tiago: „Am dat înapoi…”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Scheletul celui mai rar mamifer marin din lume, reconstruit digital pentru a ajuta la salvarea speciei