Prima pagină » Sport » Simona Halep debutează cu victorie la Turneul Campioanelor

Simona Halep debutează cu victorie la Turneul Campioanelor

Simona Halep debutează cu victorie la Turneul Campioanelor
Simona Halep, a treia favorită, a câștigat meciul disputat, duminică, împotriva americancei Madison Keys (7 WTA), scor 6-2, 6-4, în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore, competiție disputată pe hard și dotată cu premii totale de 7.000.000 de dolari.

Partida a durat o oră și 10 minute. Simona Halep a câștigat primul set într-un mod categoric, fără să-i acorde vreo șansă de break adversarei. Halep a concretizat, în schimb, trei dintre cele cinci șanse ale sale, suficient cât să își adjudece setul cu 6-2. Prima minge de break obținută de Keys a venit abia în debutul setului secund, la 0-1, salvată însă de Halep, care a egalat scorul la game-uri. Ulterior, Halep s-a distanțat la 4-2, însă americanca a egalat la patru după ce s-a impus pentru prima dată pe serviciul româncei. Halep a făcut și ea break-ul, apoi a servit pentru meci și, după două mingi de meci irosite, s-a impus la avantaje.

„Știam că este greu să joci împotriva lui Madison, pentru că dă totul pe teren. E greu să joci la un nivel ridicat tot timpul, a trebuit să ajustez mai tot meciul, să stau bine pe picioare și mă bucur că m-am adaptat. Știu că acest turneu este special pentru toată lumea și, mai ales, pentru mine.

Îmi aduc aminte de meciul cu Serena (n.r. – Williams) din 2014, când toată lumea m-a sprijinit aici la Singapore. Îmi place să joc aici. Voi încerca să fiu la cel mai înalt nivel și în următoarele partide și să le câștig”, a declarat Simona Halep, imediat după meci.

Acest succes îi aduce Simonei Halep 153.000 de dolari, bani acordați pentru fiecare victorie obținută în grupe la Turneul Campioanelor, pe lângă 151.000 de dolari, cât primește fiecare jucătoare ajunsă în această fază a competiției.

A fost cea de-a patra partidă câștigată în acest an de Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, în fața lui Madison Keys, 21 de ani, după victoriile obținute la Wimbledon, Montreal și Wuhan. Halep conduce și la scorul confruntărilor directe, cu 5-1.

Pentru Simona Halep urmează partida cu Dominika Cibulkova (Slovacia, poziția a 8-a WTA), în timp ce Madison Keys va evolua în fața liderului mondial, germanca Angelique Kerber. Cibulkova și Kerber vor juca mai întâi una împotriva celeilalte, duminică, în a doua partidă a zilei la Turneul Campioanelor.

Recomandarea video

Mediafax
Bloomberg: România a cheltuit 1 miliard de euro pentru a-și apăra moneda în timpul declinului global din martie
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
FOTO. Imaginile cu EVA au făcut ravagii printre fani: „Nu ne putem concentra”
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Cea mai nouă „țară” din lume are 25.000 de cetățeni și se află în deșert. Cum a fost creată și cine este liderul care i-a dat numele dintr-o glumă banală
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Probleme pentru echipajul Artemis 2 în drum spre Lună! Ce a transmis NASA?