Prima pagină » Sport » Simone Tempestini a câștigat Raliul Argeșului! Cine e NOUL lider al campionatului

Simone Tempestini a câștigat Raliul Argeșului! Cine e NOUL lider al campionatului

Simone Tempestini, septuplul campion național absolut, a câștigat Raliul Argeșului pentru a patra oară în carieră. Dar, noul lider provizoriu al campionatului este în premieră Norbert Maior, anunță Federația Română de Automobilism Sportiv.

La capătul celor 116 kilometri de concurs, Tempestini și copilotul Sergiu Itu (Porsche 997 RGT) au fost cronometrați cu un timp total de 01:04:45,2, clujenii câștigând 6 din cele 9 probe speciale.

Pe locul secund s-a clasat echipajul bulgar Martin Surilov/Zdravko Zdravkov (Citroen C2 Rally2), care s-a impus în două probe și a venit la 15,7 secunde de câștigător, iar podiumul a fost completat de Andrei Gîrtofan/Doru Vraja (Skoda Fabia Rally2), la 01:20,9 în spatele lui Tempestini.

Simone Tempestini a câștigat Raliul Argeșului, juniorul Maior este noul lider al campionatului

Ultima probă a zilei, super speciala din jurul stadionului Nicolae Dobrin a fost câștigată de echipajul Mihai Manole și Marc Banca (Skoda Fabia Rally2)

„A fost un weekend incredibil, cu multe situații imprevizibile, o vreme care s-a jucat în permanență cu noi, dar până la urmă am făcut alegerile corecte și am câștigat. Deja ne este gândul la următoarea etapă”, a spus Tempestini, care s-a mai impus la edițiile din 2019, 2020 și 2021, iar anul trecut a abandonat chiar în primii kilometri din Argeș.

Învingător în prima etapă, Sebastian Barbu, a abandonat chiar pe prima probă specială după o ieșire în decor, iar de această situație în clasament a profitat juniorul Norbert Maior, care, deși a pilotat un model inferior, Peugeot 208 Rally4, a fost al patrulea în Argeș și a ajuns la un total de 58 de puncte după două runde, astfel că devine primul lider provizoriu al campionatului în era modernă a raliurilor cu un model cu tracțiune față.

După Raliul Argeșului, podiumul provizoriu este completat de Simone Tempestini, cu 49 de puncte, care a abandonat în Harghita, și de Mihai Manole, cu 46. Sebastian Barbu este al patrulea cu 45 de puncte. „Suntem onorați să fim pe primul loc, știm că este misiune imposibilă să rămânem aici, dar contează mult pentru moralul și încrederea noastră în viitor”, a spus, la final, Maior, care în urmă cu numai o săptămână termina pe 2 în topul juniorilor la etapa europeană din Polonia.

Simone Tempestini, secondat de copilotul Sergiu Itu, și-a adăugat și victoria în campionatul dedicat exclusiv probelor de asfalt, în timp ce, alături de sora sa Francesca din postura de copilot, Maior și-a adăugat și victoria la 2 Roți Motrice, dar și la RC4. La juniori, dar și la cupa monomarcă 208 R2, victoria i-a revenit lui Cristian Șugar, care alături de Vlad Colceriu, a obținut un spectaculos loc 7 la general cu un model Peugeot 208 R2.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ungaria preia soluția României pentru centrala Paks. Două barje vor fi scufundate în Dunăre
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
A murit mama Ancăi Alexandrescu. Prezentatoarea TV trece prin clipe extrem de grele
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea