Prima pagină » Sport » Unul dintre cei mai importanți oameni din istoria recentă a Stelei dă cărțile pe față: „Totul e din cauza lui Gigi”

Unul dintre cei mai importanți oameni din istoria recentă a Stelei dă cărțile pe față: „Totul e din cauza lui Gigi”

Unul dintre cei mai importanți oameni din istoria recentă a Stelei dă cărțile pe față:
Fostul preparator fizic al echipei Steaua, germanul Thomas Neubert, susține că nu vrea să mai revină în campionatul românesc, în ciuda faptului că primește zilnic mesaje din partea fanilor steliști.

„În ultimele zece zile, în special după meciul pierdut cu Dinamo, am primit cam o mie de mesaje pe Facebook de la suporterii Stelei. Mi-au cerut să revin, mi-au spus că speră să mă întorc. Am răspuns unor mesaje și le-am spus că și acum, deși sunt la ȚSKA, și atunci când eram la Al Hilal, inima mea tot la Steaua e. Nu știu de ce, poate pentru că iubesc Bucureștiul, iubesc România. E acasă. De asta îmi doresc să ajut fotbalul românesc, să ajut Steaua, dar în acest moment spun că nu vreau să mă mai întorc vreodată”, a declarat Thomas Neubert pentru ProSport.

Neubert a dezvăluit că finanțatorul Stelei, George Becali, reprezintă principalul motiv pentru care a plecat din România.

„Din cauza lui Gigi! Sau poate că nu, poate că Gigi nu știe, dar când am plecat am vrut să o fac într-un mod plăcut. Voiam să vorbesc cu Reghe, cu Meme (n.r. – Mihai Stoica), cu trei săptămâni înainte să fac publică decizia. Eram în pauza de vară, dar Meme nu avea timp pentru mine, Reghe era în Las Vegas și nu avea timp pentru mine. Nu am vrut să vorbesc la telefon, voiam să vorbesc față în față! Am apucat să discut în prima zi după reunire cu Reghe. I-am explicat decizia, motivele, totul. Acum vine partea care mă întristează. Eu cred că am schimbat multe lucruri la Steaua, Gigi a câștigat mulți bani în perioada aceea.

Nu i-am cerut niciodată nimic, bani sau procente. Și pentru asta sunt trist că Steaua m-a dat în judecată! Nu au acceptat rezilierea contractului și m-au dat în judecată. Au pierdut de trei ori la Federație, apoi au mai pierdut de trei ori la Ligă. Acum zece zile au început procesul la TAS și asta m-a șocat. TAS e altceva! M-a șocat pentru că au spus că nu pot rezilia unilateral, deși e o tâmpenie, fiecare om din Europa are acest drept. Trebuia doar să mai rămân 20 de zile sau 25 de zile în preaviz. Și am vrut să rămân, i-am spus asta lui Reghe”, a adăugat Neubert.

Actualul preparator fizic al echipei ȚSKA Sofia s-a referit și la situația de față a vicecampioanei en titre, la meciurile căreia continuă să se uite cu atenție. Neubert susține că Steaua joacă sub așteptări atât din vina antrenorului, cât și din cea a jucătorilor.

Citește în continuare pe Prosport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!