Prima pagină » Criza politică » PRECIZĂRI. Câte persoane pot participa la o petrecere într-un apartament, în perioada stării de alertă. Explicațiile ministrului Vela

PRECIZĂRI. Câte persoane pot participa la o petrecere într-un apartament, în perioada stării de alertă. Explicațiile ministrului Vela

PRECIZĂRI. Câte persoane pot participa la o petrecere într-un apartament, în perioada stării de alertă. Explicațiile ministrului Vela

Ministrul de Interne Maracel Vela a precizat, într-un video pe Facebook, că numărul maxim de persoane care pot fi invitate la o aniversare sau o onomastică, dacă evenimentul este organizat într-un apartament, este de opt. În schimb, pentru evenimente care implică o slujbă religioasă, nuntă, botez sau înmormântare, numărul maxim al celor care pot participa este de 16 persoane.

„Limita de 8 persoane se referă la spații închise, de exemplu, într-un apartament cineva dorește să își țină ziua de naștare, sau de nume, cum este astăzi (nr. joi) ) de Sfinții Constantin și Elena. Pentru a reduce riscul, în spațiile închise, în apartamente, evenimentele personale să nu fie organizate cu mai mult de 8 persoane. (…) Evenimentele de familie se pot organiza cu 16 persoane, cele personale, de familie, care țin de slujbe religoase”, le-a explicat ministrul, celor care îl urmăreau pe Facebook.

Marcel Vela a mai subliniat că măsura a fost luată pentru a reduce riscul răspândirii virusului, dar și pentru a limita riscul ca o persoană care s-a aflat în apropierea unei persoane infectate să nu fie nevoită să stea în autoizolare pentru 14 zile.

„De la 1 iunie, din 15 iunie, dacă totul va fi în regulă, evident se va reamenaja și această regulă”, a declarat Marcel Vela.

Zbor Charter

De asemenea, Marcel Vela a anunțat aprobarea zborurilor neregulate de tip charter către și dinspre mai multe destinații. Întrebat de o româncă din Spania când se poate întoarce acasă, ministrul de Interne i-a sugerat să sune la Consulatul din Bilbao, să spună că a vorbit cu el și să apeleze la o cursă de tip charter, pentru că nu se știe deocamdată când vor fi permise din nou zborurile regulate.

Marcel Vela a răspuns mai multor întrebări venie din partea cetățenilor români, într-un live pe Facebook. Ministrul de Interne a avut o convorbire telefonică cu o româncă stabilită în Spania care își dorește să se întoarcă acasă și l-a întreba pe Vela când va fi posibil. Ministrul a menționat că acum zborurile regulate nu sunt permise, însă există posibilitatea zborurilor charter.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Trei zodii își rescriu destinul de la început de an. Ianuarie le schimbă viața în bine, renasc din propria cenușă
Digi24
A murit Pat Finn. Actorul din serialele „Seinfeld” și „Friends” avea 60 de ani
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?