Prima pagină » Coronavirus » Vasile Bănescu s-a infectat cu noul coronavirus. Cum se simte purtătorul de cuvânt al Patriarhiei

Vasile Bănescu s-a infectat cu noul coronavirus. Cum se simte purtătorul de cuvânt al Patriarhiei

Radu Cristian
Vasile Bănescu s-a infectat cu noul coronavirus. Cum se simte purtătorul de cuvânt al Patriarhiei

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a infectat cu noul coronavirus. Acesta a anunțat sâmbătă că a contractat virusul de la un coleg, chiar cu o zi înainte de vaccinarea cu a doua doză a serului.

Vasile Bănescu se simte bine

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a dezvăluit că starea sa este bună, datorită faptului că a apucat să își facă prima doză de vaccin anti-Covid.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt foarte bine. Din fericire, apucasem să fac prima doză de vaccin, dar m-am contaminat miercurea trecută de la un coleg chiar cu o zi înainte de rapel. M-am pozitivat ulterior, dar în acest context am făcut o formă foarte uşoară. La gradul meu de oboseală şi stres ar fi putut fi altfel dacă nu aş fi fost vaccinat. Să fiţi/ să fim cu toţii ocrotiţi alături de cei dragi! Speranţa pusă în Dumnezeu ne va ajuta mereu’”, a precizat Vasile Bănescu

Vasile Bănescu confirmase luni că s-a vaccinat

Purtătorul de cuvânt al BOR admitea, luni, că s-a vaccinat împotriva Covid-19.

„Personal, pledez cu toată convingerea pentru implicarea fiecăruia dintre noi în acest act firesc de informare onestă cu privire la o problemă acută și majoră, care ține nu doar de sănătatea personală, ci și de cea comunitară. În calitatea temporară de persoană publică, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită să se informeze cât mai atent, din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului. Și, în urma consultării cu medicul de familie, să ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor și a celor dragi. Eu am ales să o fac, vaccinându-mă”, a transmis Vasile Bănescu.

Patriarul Daniel nu s-a vaccinat împotriva Covid-19

BOR a anunțat luni că patriarul Daniel nu s-a vaccinat împotriva Covid-19. Vasile Bănescu a ținut să înlăture orice zvon referitor la poziția Înaltpreasfinției Sale față de imunizarea împotriva noului coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al BOR anunță că, la momentul potrivit, va da publicității orice noutate apărută.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ