Prima pagină » Știri » Verile ar putea deveni „prea fierbinţi pentru oameni”, iar stresul termic poate fi fatal!

Verile ar putea deveni „prea fierbinţi pentru oameni”, iar stresul termic poate fi fatal!

Verile ar putea deveni „prea fierbinţi pentru oameni”, iar stresul termic poate fi fatal!

Verile ar putea deveni prea fierbinți pentru oameni din cauza încălzirii globale. Medicii și climatologii avertizează că  încălzirea și creșterea umidității ar putea expune milioane de oameni din toată lumea la niveluri periculoase de stres termic, scrie BBC.

Când apare stresul termic

Stresul termic apare  în momentul în care corpul nu mai este capabil să se răcorească, astfel încât temperatura sa continuă să crească până la niveluri periculoase, iar organele cheie pot ceda.

Potrivit specialiştilor consultaţi de BBC, mulţi oameni locuiesc în ţările în curs de dezvoltare şi au locuri de muncă în care sunt expuşi unor condiţii de lucru care le pun viaţa în pericol.

Cel mai mult vor avea de suferit persoanele de condiție modestă, care trebuie să muncească în aer liber, în ferme sau pe șantiere, dar și muncitorii din fabrici și cadrele medicale, nevoite să poarte echipamente de protecție.

Anul 2100

Încălzirea globală va duce la creşterea riscului ca „vara să fie mult prea cald ca oamenii” să mai poată munci.

Un studiu publicat anul acesta avertiza că până în 2100, 1,200 miliarde de oameni, de patru ori mai mulți ca acum, vor suferi din cauza stresului termic.

Sud-estul Europei se sufocă din cauza unui val de căldură

Din Grecia până în Israel, trecând prin Cipru şi Turcia, ţările din sud-estul Europei şi din Orientul Apropiat se sufocă din cauza unui val de căldură timpurie la care trebuie să se adapteze locuitorii încă afectaţi de măsurile de izolare, relatează luni AFP, citat de Agerpres.ro.

Cu peste 40 de grade în Cipru, Creta (Grecia) şi zonele de ţărm din Turcia, până la 47 de grade Celsius la graniţele Israelului şi Iordaniei, în această regiune a lumii, obişnuită cu veri călduroase, au fost doborâte recordurile pentru luna mai, potrivit institutelor naţionale de meteorologie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
„Teroarea plutitoare” a invadat plajele din Europa. Cum ajung aceste animale veninoase tot mai des în Mediterana și Atlanticul de Nord
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Legătura dintre vitamina B12 și cancer. Ce au descoperit oamenii de știință?