Prima pagină » Social » Peste 1.000.000 de tineri votează, pentru prima oară, la parlamentare

Peste 1.000.000 de tineri votează, pentru prima oară, la parlamentare

Ruxandra Radulescu

Peste 1.000.000 de tineri votează pentru prima oară la parlamentare, iar datele statistice ne arată că vor avea un cuvânt greu de spus la aceste alegeri. 

Tinerii studenți care au care stau la cămin și au vize de flotant sau despre cei care locuiesc în zonă. Datele INS ne arată că, pentru prima dată după mai mulți ani, la nivel național am putea avea mai mulți alegători tineri decât cei vârstnici. Sunt cu 250.000 mai multe persoane cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani decât cele care au peste 65 de ani. Mai exact, sunt 4.210.000 de tineri care vor putea merge astăzi la urne să decidă cine vor fi parlamentarii care ne vor reprezenta pentru următorii patru ani. Unii dintre ei votează pentru prima dată în viață astăzi, pentru că au împlinit recent vârsta de 18 ani.

Alții  spun că au lipsit de la alegerile pentru turul întâi, iar acum vor să dea dovadă de spirit civic și să nu lipsească de la urne. Așadar, cu toții sunt așteptați astăzi la secțiile de votare ca să facă o alegere.â

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ULTIMA ORĂ! Mesaj RO-Alert în Tulcea. Pot cădea obiecte din spațiul aerian
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Cine îi poate lua locul lui Putin? Expertă în Rusia: „Să ne ferească Dumnezeu de acest scenariu”
Mediafax
OANA GHEORGHIU acuză cumulul de funcții din companiile de stat din energie
Click
Horațiu Mălăele a împlinit 74 de ani. Lucruri mai puțin știute despre marele actor
Digi24
Haos total la graniță. Mii de migranți au trecut frontiera, Spania trimite trupele în Ceuta
Cancan.ro
Adrian Ropotan în stare gravă, după ce a fost implicat într-un accident rutier. A fost resuscitat la fața locului și...
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Descopera.ro
Structuri gigantice au fost observate în atmosfera lui Venus
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
De ce unii oameni nu se pot bucura de lucruri bune. Psihologia anhedoniei